Ulyana Lopatkina, în dublu rol: Odette – Odilia, “Lacul lebedelor”

Mezzo le face un cadou frumos de Moș Nicolae tuturor iubitorilor de balet: în această seară, de la ora 21.30, este programat spectacolul “Marco Spada”, pe muzică de Daniel-François-Esprit Auber, prezentat de Teatrul Bolșoi de la Moscova în coregrafia originală a lui Joseph Mazilier (1857), revizuită de Pierre Lacotte.

În rolurile principale îi vom putea admira pe David Hallberg (Marco Spada), Evghenia Obrazțova (Angela), Olga Smirnova (Marchiza Sampietri), Simion Ciudin (Prințul Frederici) și Igor Tsvirko (Contele Pepinelli), cărora li se alătură soliștii și corpul de balet al Teatrului Bolșoi.

Versiunea actuală a baletului “Marco Spada”, creată special de coregraful Pierre Lacotte pentru Teatrul Bolșoi, a avut premiera în noiembrie 2013. Baletul povestește aventurile lui Marco Spada, un bandit cu suflet nobil care trece drept un aristocrat, în timp ce jefuiește Roma chiar sub ochii guvernatorului. Marco Spada are o fiică, Angela, pe care o crește într-un castel. Fără să bănuiască nimic despre viața dublă a tatălui și activitățile lui dubioase, Angela e preocupată numai de iubirea ei pentru Prințul Frederici. Intriga începe atunci când, în timpul unei plimbări prin pădure, guvernatorul Romei și fiica lui, Marchiza Sampietri, se rătăcesc și găsesc adăpost chiar în casa lui Marco Spada. Fata guvernatorului este îndrăgostită de contele Pepinelli, însă e logodită chiar cu Prințul Frederici… care sfârșește prin a se îndrăgosti de Angela, fiica banditului Spada. Aventurile se termină cu bine pentru cele două cupluri de îndrăgostiți, însă Marco Spada își sacrifică viața pentru fericirea tinerilor și este ucis de soldați în timpul unei lupte.

Cu o coregrafie complexă, cinci roluri mari create pentru tot atâția prim-balerini, cu ansamblul de balet aproape tot timpul pe scenă și cu mai multe schimbări de decor, baletul “Marco Spada”, cunoscut și sub titlul “Fiica banditului”, este un spectacol grandios, unic din punct de vedere tehnic și dramatic. Scenele de pantomimă și intriga incitantă – din care nu lipsesc eroinele răpite și neînțelegerile dintre îndrăgostiți – fac din “Marco Spada” un spectacol de balet ce nu trebuie ratat.

Pe Mezzo, baletul “Marco Spada” va mai fi difuzat pe 8 decembrie (ora 14.05), 17 decembrie (ora 10.30) și 20 decembrie (ora 10.30).

Cu ocazia Zilei Internaționale a Baletului, sărbătorită anul acesta la 1 octombrie, cinci dintre cele mai prestigioase companii de balet din lume au participat la un eveniment unic: pe parcursul întregii zile, s-au transmis în direct repetiții și interviuri cu stele ale baletului mondial, de la Royal Ballet, Australian Ballet, The National Ballet of Canada, San Francisco Ballet și Teatrul Bolșoi de la Moscova.

Teatrul Mare din Moscova și-a deschis porțile pentru milioanele de iubitori ai baletului din lumea întreagă, oferindu-le posibilitatea să pătrundă în “laboratorul” său, în sălile de repetiții, dincolo de strălucirea costumelor fastuoase, atmosfera de basm de pe scenă și măreția imperială a sălii istorice a Teatrului. Pentru nici mai mult, nici mai puțin de 4 ore… Ca iubitor al baletului, să ți se ofere șansa să intri gratuit la Teatrul Bolșoi, fie și numai virtual, și să pășești – cu gândul – în foaierele de o frumusețe ce-ți taie răsuflarea, să tragi cu ochiul în atelierele de croitorie, să asiști la repetițiile artiștilor pe care îi admiri, chiar este un privilegiu… E ca un vis devenit realitate.

Prima oprire: ora 10.00 – clasa zilnică de studii, la care iau parte toți membrii trupei – de la prim-balerini la ansamblu – condusă de maestrul Boris Akimov. Așa se naște perfecțiunea…

Cât artiștii își trag sufletul între două repetiții, ajungem pe scena mare a Teatrului, unde o armată de oameni pregătește decorurile pentru spectacolul ce urmează să aibă loc în seara respectivă.

A doua oprire: repetiție pentru “Legenda dragostei”, care urma să aibă premiera peste câteva zile – Svetlana Zaharova și partenerul ei, Denis Rodkin, repetă sub îndrumarea atentă a maestrului Yurii Grigorovici. Totul decurge cât se poate de firesc, ca în orice zi de muncă, fără jumătăți de măsură, fără regie, fără sentimentul acela de “să ne facem că, pentru că se filmează”. La 87 de ani, Yurii Grigorovici se ridică de pe bancă și vine alături de Zaharova și de partenerul ei pentru a le arăta cum trebuie așezat pe muzică fiecare pas. Lecție de profesionalism și dăruire…

La finalul repetiției, moment de grație: interviu cu Svetlana Zaharova și Denis Rodkin, despre baletul “Legenda dragostei”.

A treia oprire: pe scena nouă se pun la punct detaliile pentru decorul baletului “Un erou al timpului nostru”, după Lermontov, în coregrafia lui Yurii Posohov. Serghei Filin, directorul artistic al companiei de balet a Teatrului Bolșoi, ne introduce în atmosferă.

A patra oprire: din nou repetiție pentru “Legenda dragostei”, de această dată cu întregul corp de balet, orchestră și o parte din decoruri. Yurii Grigorovici dă ultimele pregătiri înainte de începerea repetiției, pe care o conduce cu mână de fier.

A cincea oprire: repetiție pentru “Silfida”, pe scena istorică a Teatrului – pas de deux-ul din actul al II-lea și interviu cu Anna Tihomirova, interpreta rolului titular, despre “Silfida” în viziunea lui Johan Kobborg.

Intermezzo printre paiete, tutu-uri și rochii de prințesă, în atelierele de croitorie ale Teatrului, apoi în cabinele artiștilor și în spatele scenei, înainte de ridicarea cortinei.

Interviu cu Anton Getman, directorul general adjunct al Teatrului Bolșoi, despre inițiativa acestei transmisiuni directe cu ocazia Zilei Internaționale a Baletului.

A șasea oprire: repetiție pentru “Îmblânzirea scorpiei”, după Shakespeare, în coregrafia lui Jean-Christophe Maillot.

Și un final apoteotic, în care acordurile polonezei lui Ceaikovski, din “Evgheni Oneghin”, însoțesc imaginile de vis cu interioarele splendide ale Teatrului, toate numai aur și catifea de culoarea rubinului, din foaier până în sala istorică. Atâta frumusețe devine dureroasă la un moment dat și te simți mic în fața acestei măreții, însă cred că oricine are șansa să ajungă la Bolșoi, chiar și numai o dată-n viață, păstrează în privire și în suflet, măcar pentru o vreme, ceva din sclipirea stelelor…

La un an de la premiera cu “La Sylphide”, Alina Cojocaru revine pe scena Operei Naționale din București pentru prima reprezentație a baletului “La Fille mal gardée”, care va avea loc sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 19.00. Alina Cojocaru va da viață personajului principal, Lise, avându-l ca partener pe Robert Enache – în rolul Colas. Văduva Simone va fi interpretată chiar de Johan Kobborg, celebrul balerin și coregraf danez asigurând, de asemenea, pregătirea și punerea în scenă a noii versiuni a baletului “La Fille mal gardée” pe scena Operei.

Următoarele reprezentații sunt programate pe 14, 19 şi 21 decembrie 2014, apoi pe 4, 11, 14 şi 30 ianuarie 2015.

Vezi și:

Povestea unui balet: “La Fille mal gardée”

“La Fille mal gardée” – subiectul baletului

Pe Svetlana Zaharova, una dintre balerinele mele de suflet, am văzut-o prima dată în anul 2003, la TVR, într-o gală de la Teatrul Mariinsky, prilejuită de aniversarea a 300 de ani de la întemeierea Sankt Petersburgului (da, pe vremea aceea, la TVR se mai difuzau și astfel de programe…). Avea 24 de ani și dansa pas de deux-ul din baletul “Corsarul”. La momentul respectiv, nu știam cine este. Am fost pur și simplu uluită, aveam senzația că este coborâtă dintr-o altă sferă, nu mai văzusem o asemenea perfecțiune a tehnicii, iar numele “Svetlana Zakharova” mi-a rămas întipărit în minte. Pe vremea aceea, nici nu aveam Internet, Mezzo sau Arte nu prindeam, așa că nu am avut cum să o revăd pe balerina cu alură de țarină… De-abia un an sau doi mai târziu am redescoperit-o pe Svetlana Zaharova la Institutul francez, pe coperta unui număr din revista Danser, în paginile căruia era și un interviu cu ea. Așa am aflat, printre altele, că era prim-balerină a Teatrului Mariinsky de la vârsta de 18 ani și că dansase deja la Paris, la Opera Garnier, în “Baiadera” lui Rudolf Nureev.  Între timp, Zaharova s-a mutat la Moscova, fiind, din 2004, prim-balerină a Teatrului Bolșoi.

I-am urmărit activitatea în ultimii unsprezece ani și mi se pare că a ajuns la maturitatea artistică. Nici nu-mi vine să cred că Sveta (așa-mi place mie să o alint) are acum 35 de ani. Este una dintre cele mai mari balerine ale timpurilor noastre, are o carieră minunată, este ovaționată pe cele mai importante scene ale lumii, este și mămică… Îndrăznesc să spun că la oameni precum Svetlana Zaharova mă uit ca la… stele. Mai ales dacă sunt din domeniul artelor spectacolului – balet sau teatru -, pentru că acest domeniu îmi este cel mai aproape de suflet. Îi admir și îi respect din toată inima și îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dăruit șansa să fiu contemporană cu ei.

Așadar, după unsprezece ani, o revăd pe Svetlana Zaharova în pas de deux-ul din “Corsarul”, alături de Leonid Sarafanov, într-o înregistrare de la Teatrul Bolșoi, din urmă cu câteva zile. Aceeași eleganță imperială, aceeași tehnică impecabilă, având în plus atu-ul vârstei și al experienței, care îi permite să execute cu zâmbetul pe buze până și temutele fouettés, pe care le încheie în triumf. Când intră pe scenă, radiază, și îți dă senzația că tot ce face este o joacă… La aplauze, Zaharova are un fel al ei de a primi ovațiile publicului: sobru, cu un zâmbet reținut și o atitudine de regină. Vive la Tsarine!

Câteva lecții desprinse din interviul acordat de Johan Kobborg, directorul artistic al baletului de la Opera Națională din București, pentru revista online de teatru Yorick.ro. Interviul în întregime poate fi citit aici.

Johan Kobborg în baletul “Oneghin” © Dee Conway & ROH

Despre relația artistului cu publicul

Încântarea publicului merită orice efort. (…) Pentru noi, balerinii, a simți că publicului îi place este extraordinar, este reușita primordială. Numai atunci simțim că a meritat cu adevărat.

***

Indiferent de arta pe care o practici, indiferent de ce tip de artă ai ales, dacă creezi numai de dragul tău, dacă ești singurul căruia-i place ce creezi, atunci ești departe…

”Omul sfințește locul”

Sigur că atmosfera dintr-o trupă, dintr-o instituție de spectacol, e importantă, dar și eu joc în rol în această atmosferă, nu? Și eu o pot schimba într-un fel sau altul. Atmosfera o facem noi – artiști, Departament Administrativ, Departament Comunicare, absolut toți. Baletul și opera înseamnă echipă. Noi ne creăm mediul în care vrem să lucrăm.

“La Fille mal gardée”

După părerea mea, e un balet superb, care aduce zâmbetul pe chipurile oamenilor și, în același timp, este și o provocare spectaculoasă, mai ales că noi avem și o coregrafie complicată. Este un balet și pentru copii, și pentru adulți, cu o poveste care atinge pe oricine, o poveste în care se întâmplă lucruri, apar schimbări, ceea ce nu întâlnim într-o mulțime de balete unde sunt timpi morți, momente lungi fără schimbări, care solicită o atenție specială și chiar o educație anume din partea publicului.

Baletul – încotro?

Pentru un balerin, este însă vital să abordeze stiluri diferite, să se îndrepte spre necunoscut, spre zone neîncercate. Ca să fii mai bun, trebuie să mergi până la limită, până la punctul acela în care nu știi ce se va întâmpla. Și acum e datoria mea să am grijă să nu cumva să ne aruncăm de pe stâncă sau să cădem! În sinea mea, continui să fiu balerin și propun lucruri despre care cred că sigur sunt de interes pentru un balerin și, pe de altă parte, privesc spre spectacole care să-i facă plăcere publicului.

***

Baletul există peste tot, cred eu, și lumea se deschide din ce în ce mai mult. Una dintre misiunile mele aici este să fac oamenii mai deschiși, să le atrag atenția că balerinii de aici merită admirație și prețuire, și nu numai din partea locuitorilor din București, ci de la mult mai multă lume, să aduc oameni care să vadă acești artiști, pentru că ei merită să fie văzuți. Am străbătut lumea în lung și-n lat și cred că recunosc un talent atunci când îl văd.

Talentul azi

Acum e altfel. Pe Youtube vedem cine știe ce copilaș de 8-9 ani, de cine știe unde, care face giumbușlucuri și mișcări ciudate, ieșite din comun, cu corpul lui. Și, brusc, asta se transformă în normă și reorientează atenția, în detrimentul artei. Arta nu înseamnă giumbușlucuri. Orice am face cu corpul nostru este doar un instrument menit să slujească povestea pe care o avem de spus.

”Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” sau despre pericolul desacralizării actului artistic

Dacă ai și simț artistic autentic, și abilități tehnice, apare magia și pe scenă te transfigurezi. Mi se întâmplă adesea să văd spectacole minunate, dar care nu-mi spun nimic, nu mă mișcă prin nimic. E ca și cum ai cânta la un instrument o lucrare frumoasă, dar fără suflet.

***

Tehnica e importantă, asta le și spun balerinilor cu care lucrez, trebuie să ajungi la un nivel cât mai înalt, dar niciodată să nu uiți de suflet!

***

Există o groază de spectacole de dans pe muzică pop, care e cool și trendy și pe placul tinerilor. Numai că uneori nu înțelegi care e diferența dintre ce se întâmplă pe scenă și ce se difuzează pe MTV.

***

Unii creatori lucrează după modă, iar scopul lor nu e calitatea. La ONB, vrem să stăm departe de tentația asta, de a merge cum bate trendul, și de giumbușlucruri, chiar dacă producem spectacole de succes, pe placul unui public relativ larg.

***

De ce mai facem „Lacul lebedelor” sau „Giselle”? Pentru că există în ele o calitate inepuizabilă, pentru că au povești care le spuneau ceva oamenilor acum o sută de ani și le spun ceva și oamenilor de azi. Asta înseamnă calitate.

… Acesta este Baletul. Urmăriți-o pe Alina Cojocaru și veți înțelege.

Astăzi se împlinesc 105 ani de la nașterea marii balerine ruse Galina Ulanova

În această seară, de la ora 21.30, postul de televiziune Mezzo difuzează baletul ”Alice în Țara minunilor”, o producție Royal Opera House Covent Garden, în coregrafia lui Christopher Wheeldon, pe muzica lui Joby Talbot.

Povestea fascinantă imaginată de Lewis Carroll în 1865 și transpusă în pași de dans pe scena de la Covent Garden de către Christopher Wheeldon îmbină coregrafia originală și magia teatrului, totul pe fundalul unei explozii de culoare. Spectacolul a fost primit cu entuziasm de publicul londonez încă de la premiera din 2011, fiind, de altfel, prima lucrare prezentată integral de compania Royal Ballet din 1995 încoace. Muzica lui Joby Talbot îmbină ritmurile contemporane cu acordurile clasice care amintesc de baletele secolului al XIX-lea, atmosfera fiind întregită de costumele și decorurile moderne, în care măștile, păpușile și proiecțiile video fac ca Țara minunilor să pară cât se poate de reală.

În incursiunea ei prin Țara minunilor, Alice întâlnește personaje care mai de care mai surprinzătoare: printre ele, Regina de Inimă Roșie care parodiază, la un moment dat, celebrul Rose Adagio din ”Frumoasa din pădurea adormită”, Pălărierul nebun care bate step și cărțile de joc care dansează.

Rolurile principale sunt interpretate de Lauren Cuthbertson, Zenaida Yanowsky, Serghei Polunin și Steven McRae.

Geniu pentru unii, dictator autoritar pentru alții, Iurii Grigorovici este una dintre cele mai importante personalități din lumea baletului. Timp de trei decenii, s-a aflat la conducerea companiei de balet a Teatrului Bolșoi de la Moscova, modelând devenirea artistică a mai multor generații de dansatori. Ajuns la vârsta de 88 de ani, prolificul coregraf este o legendă vie a secolului XX.

Iurii Grigorovici s-a născut la 2 ianuarie 1927, la Leningrad. Bunicul său, Alfred Rozay, era amiral imperial, iar unchiul, Gheorghi Rozay, solist al Teatrelor imperiale și al companiei de balet a lui Serghei Diaghilev. Și-a început cariera ca balerin, însă și-a dovedit înclinația pentru coregrafie încă din adolescență. În 1946, după absolvirea Școlii de balet de la Leningrad (astăzi Academia Vaganova), Grigorovici s-a alăturat companiei de balet a Teatrului Kirov (astăzi Mariinsky), unde a dansat în calitate de solist până în 1961, când a renunțat la cariera de dansator în favoarea celei de coregraf. De altfel, prima sa creație coregrafică, ”Floarea de piatră”, a fost prezentată pe scena de la Kirov în 1957, bucurându-se de succes încă de la bun început. A urmat baletul ”Legenda dragostei”, patru ani mai târziu, care a și demonstrat clar că Iurii Grigorovici se desprindea de tradiția baletelor academice, propunând un nou limbaj al dansului clasic. Modificarea de perspectivă provocată de Grigorovici intervenea într-o perioadă în care Teatrul Kirov se afla sub conducerea lui Constantin Sergheev, oponent al schimbărilor radicale. Războiul rece dintre cei doi a luat sfârșit odată cu numirea lui Iurii Grigorovici în funcția de coregraf principal al Teatrului Mare de la Moscova, la vârsta de 37 de ani.

În următorii 30 de ani, afișele de balet ale Teatrului Bolșoi au fost dominate de titlurile baletelor puse în scenă de Grigorovici, printre care ”Spărgătorul de nuci”, ”Spartacus”, ”Ivan cel Groaznic”, ”Romeo și Julieta”, ”Epoca de Aur”. Popularitatea de care s-au bucurat creațiile sale în rândul liderilor sovietici i-a adus lui Iurii Grigorovici două distincții prestigioase, chiar dacă nu făcea parte din Partidul comunist: Premiul Lenin pentru ”Spartacus” și Premiul de Stat pentru ”Angara”, un balet despre tinerii muncitori din Siberia. Primii ani la Bolșoi au fost cu adevărat glorioși. Grigorovici era adorat de balerini, colabora cu cei mai buni dintre cei buni – printre ei și prim-balerina Natalia Bessmertnova, soția lui -, iar viitorii adversari îi erau încă prieteni… ”Spartacus” cu Vladimir Vasiliev și Maris Liepa devenise cartea de vizită a Teatrului Mare, în timp ce producția sa cu ”Spărgătorul de nuci” era considerată cea mai bună montare din toate timpurile a celebrului balet al lui Ceaikovski.

În ciuda respectului pe care și-l câștigase, marele coregraf nu era întru totul liber în creațiile sale. De exemplu, a fost nevoit să schimbe finalul tragic din ”Lacul lebedelor” la ordinul Ministrului Culturii din acea perioadă, Ekaterina Furțeva, cunoscută pentru politicile sale controversate. Așa s-a ajuns ca, pe scena de la Bolșoi, în versiunea lui Grigorovici după Petipa și Ivanov, Odette să nu mai moară în final, ci să trăiască fericită alături de Siegfried. Spectacolul a fost prezentat cu acest final până în anul 2001, când lui Iurii Grigorovici i s-a permis să revină la finalul original.

Autoritatea aproape absolută pe care o avea la Bolșoi nu putea fi pusă în discuție. Totuși, așa cum se întâmplă adesea în astfel de cazuri, stilul lui Grigorovici nu era pe placul tuturor, nici în calitate de coregraf, nici ca director al baletului Teatrului Mare. Treptat, creațiile sale au început să fie considerate prea conservatoare, unii reproșându-i mijloacele limitate de expresie, iar alții politica de alcătuire a repertoriului. Spectacolul ”Ivan cel Groaznic”, prezentat pentru prima dată în 1975, a iscat controverse în rândul intelectualilor, care nu puteau să accepte mesajul baletului în viziunea lui Grigorovici: scopul scuză mijloacele.

În 1982, vedea luminile rampei ultimul balet propriu al lui Iurii Grigorovici, ”Epoca de Aur”. A fost urmat numai de reluări ale baletelor clasice: ”Raymonda”, ”Giselle”, ”Baiadera”, ”Corsarul” și ”Don Quijote”. Începutul anilor ’90 la Bolșoi a fost marcat de intrigi și proteste ale tinerilor balerini care solicitau roluri noi pe care, însă, Grigorovici nu era dispus să le încredințeze lor, colaborând în continuare cu dansatorii săi preferați. Atitudinea sa a determinat săptămânalul german Der Spiegel să publice un articol controversat în care îl acuza pe Grigorovici că ar fi pus monopol asupra baletului de la Teatrul Mare din Moscova. Câțiva ani mai târziu, în 1995, aflând că Ministerul Culturii pregătea numirea unui nou coregraf principal, Iurii Grigorovici și-a dat demisia de la Bolșoi. Plecarea sa a fost urmată de o grevă a balerinilor care îi rămăseseră fideli și care au refuzat să mai intre în scenă în semn de protest față de retragerea forțată a lui Grigorovici.

La Krasnodar, Iurii Grigorovici a pus bazele propriei sale companii de balet, în condiții nu tocmai prielnice: dansatorii proveneau din mai toate școlile de balet din Rusia și nu aveau nivelul de pregătire cu care era el obișnuit, iar Teatrul nu-și permitea o trupă de balet de dimensiunile celor de la Moscova sau Sankt Petersburg. Repertoriul la Krasnodar avea să fie limitat. Grigorovici a montat mai întâi ”Epoca de Aur”, apoi ”Lacul lebedelor” și ”Raymonda”, în multe dintre baletele puse în scenă la Krasnodar păstrând decorurile și costumele semnate de Simon Virsaladze, unul dintre colaboratorii săi apropiați de la Moscova. Cu multe eforturi, în mai puțin de zece ani, compania de balet de la Krasnodar fondată de Iurii Grigorovici și-a câștigat recunoașterea în universul dansului clasic.

Pe lângă activitatea de la Krasnodar, Iurii Grigorovici este invitat să monteze balete în teatre din lumea întreagă, iar Natalia Bessmertnova a fost mâna lui dreaptă, din 1995 până în 2008, când a trecut în eternitate. Între 1974 și 1988, Grigorovici a fost profesor la catedra de coregrafie a Conservatorului de Stat Nikolai Rimski-Korsakov de la Leningrad și șef al catedrei de coregrafie de la Academia de Stat de Balet de la Moscova, începând din 1988. 

Iurii Grigorovici și Natalia Bessmertnova

În prezent, Iurii Grigorovici colaborează din nou cu Teatrul Bolșoi, în calitate de maestru coregraf. Cea mai recentă montare a sa la Teatrul Mare din Moscova este baletul ”Legenda dragostei”, reluat la începutul stagiunii 2014-2015. 

Creația coregrafică la Teatrul Bolșoi:

Balete originale:

”Floarea de piatră”, de S. Prokofiev (1959)

”Legenda dragostei”, de A. Melikov (1965)

”Spartacus”, de A. Haciaturian (1968)

”Ivan cel Groaznic”, de S. Prokofiev (1975)

”Angara”, de A. Eșpai (1976)

”Romeo și Julieta”, de S. Prokofiev (1979)

”Epoca de Aur”, de D. Șostakovici (1982)

Montări proprii ale baletelor clasice:

”Spărgătorul de nuci”, de P. I. Ceaikovski (1966)

”Frumoasa din pădurea adormită”, de P. I. Ceaikovski (1963, 1973)

”Lacul lebedelor”, de P. I. Ceaikovski (1969, 2001)

”Raymonda”, de A. Glazunov (1984)

”Giselle”, de A. Adam (1987)

”Baiadera”, de L. Minkus (1991)

”Corsarul”, de A. Adam (1994)

”Don Quijote”, de L. Minkus (1994)

Distincții:

Artist emerit (1957)

Artist al poporului (1966, 1973)

Premiul Serghei Diaghilev, decernat de Academia de Dans din Paris (1969)

Premiul Lenin pentru ”Spartacus” (1970)

Ordinul Lenin (1976)

Premiul de Stat pentru ”Angara” (1977)

Premiul Sufletul dansului (Душа танца), din partea publicației ruse Balet (Балет) (2001)

Premiul teatral național Masca de Aur (2003)

Ordinul Meritul pentru Patrie – clasa I (2012)

Premiul Léonide Massine (2013)

(Sursă: RT.com, Bolshoi.ru)

Miercuri, 28 ianuarie, de la orele 19, Opera Naţională Bucureşti găzduiește o Gală internaţională de balet, cu participarea extraordinară a prim-balerinelor Alina Cojocaru (English National Ballet) și Iana Salenko (Baletul de Stat din Berlin). Distribuția serii este completată de prim-balerinul Marian Walter (Baletul de Stat din Berlin) și de talentatul balerin cubanez Osiel Gouneo (The Norwegian National Ballet). Lor li se vor alătura, din partea Operei Naţionale Bucureşti, balerinii Robert Enache, Bianca Fota, Sena Hidaka, Dawid Trzensimiech, Oana Babuşka, Bogdan Cănilă, Cristina Dijmaru, Shohei Horiuchi, Rin Okuno, Călin Rădulescu, Marina Minoiu, Mihaela Soare, Shuhei Yoshida, Barnaby Bishop, Akane Ichii, Cristian Preda, Bianca Stoicheciu, Liam Morris, Greta Niţă şi membrii Ansamblului de Balet al Operei.

Programul Galei va cuprinde atât momente din spectacole îndrăgite, precum „Don Quijote”, „Corsarul”, „Flăcările Parisului”, „La Sylphide”, „La Fille mal gardée”, dar și partituri coregrafice prezentate mai rar pe scenele de balet din România, precum „Diana şi Acteon”, „Les Lutins”, „Rhapsody” sau „Voice of Spring”.

Unul din momentele importante ale serii îi va avea în prim-plan pe Alina Cojocaru, invitat permanent al Operei Naţionale Bucureşti, şi pe Johan Kobborg, directorul artistic al Companiei de Balet a Operei Naţionale Bucureşti. Ei vor prezenta împreună, pe scena de la Bucureşti, un fragment din „Mayerling” (coregrafia Kenneth MacMillan), moment prezentat şi în spectacolul lor de adio de la Royal Ballet.

Sursa foto: Pinterest.com

Descrierea originală: Maria Alexandrova and Mikhail Lobukhin in Hungarian National Ballet’s production of Don Quixote

”Corsarul”, în coregrafia originală a lui Joseph Mazilier, a avut premiera mondială la Paris, la 23 ianuarie 1856, în prezența împăratului Napoleon al III-lea. În Rusia, baletul a fost prezentat pentru prima dată în coregrafia lui Jules Perrot, Premier Maître de Ballet al Teatrelor Imperiale de la Sankt Petersburg între 1849 și 1858, și a avut premiera la 24 ianuarie 1858 la Teatrul Mare din piatră de la Sankt Petersburg.

Marius Petipa a pus în scenă patru versiuni de ”Corsarul”. Ultima și cea mai importantă dintre ele este coregrafia creată pentru producția din 1899, de la Teatrul Mariinsky, cu Pierina Legnani (Prima ballerina assoluta) în rolul Medorei, Olga Preobrajenskaia în rolul Gulnarei și Pavel Gerdt în rolul lui Conrad. Din această versiune a lui Petipa sunt inspirate toate producțiile actuale ale baletului. Tot din versiunea semnată Marius Petipa este extras și celebrul pas de deux pe muzică de Adolphe Adam, Riccardo Drigo și Cesare Pugni, orchestrată de John Lanchbery.

VEZI ȘI: ”Corsarul” – subiectul baletului

Alte versiuni notabile

În 1955, maestrul de balet Piotr Gusev a reluat ”Corsarul” pe scena Teatrului Mihailovski de la Sankt Petersburg și a introdus un nou personaj, cunoscut drept sclavul Ali. Versiunea semnată de Piotr Gusev a intrat în repertoriul Teatrului Kirov (Mariinsky) în 1987 și a fost înregistrată pe DVD/video în 1989, cu Altinai Asilmuratova în rolul Medorei, Evghenii Neff în rolul lui Conrad și Faruk Ruzimatov în rolul lui Ali.

Versiunea de la American Ballet Theatre, în coregrafia lui Marius Petipa, revizuită de Constantin Sergheev, a fost înregistrată pe DVD în 1999, avându-i în rolurile principale pe Julie Kent, Ethan Stiefel, Angel Corella, Paloma Herrera și Vladimir Malahov.

Producția fastuoasă care se dansează în prezent pe scena Teatrului Bolșoi de la Moscova a fost pusă în scenă de Yuri Burlaka și Aleksei Ratmanski în 2007. Se estimează că este cea mai costisitoare montare a unui balet din toate timpurile – producția ar fi costat aproximativ 1.5 milioane de dolari.

Pas de deux-ul din ”Corsarul” este unul dintre cele mai cunoscute pas de deux-uri din repertoriul clasic. Inclus în repertoriul tuturor companiilor de balet, fie ele mai mari sau mai mici, și executat, deopotrivă, de elevi și de prim-balerini, pas de deux-ul din ”Corsarul” are întotdeauna succes la public. El surprinde episodul în care, după ce o salvează pe Medora (tânără sclavă grecoaică) din mâinile lui Lankendem, Conrad o adăpostește în grota piraților. Acolo, cei doi îndrăgostiți dansează acest pas de deux pentru a sărbători eliberarea Medorei.

Pe lângă pas de deux-ul Medora-Conrad, din baletul ”Corsarul” se mai dansează separat tabloul Le jardin animé, Pas d’esclave și Pas de trois des odalisques.

”Carmen”

pe muzică de Georges Bizet și Rodion Scedrin

cu Natalia Bestemianova și Andrei Bukin

antrenați de Tatiana Tarasova

Înregistrare din 1985, de la Campionatele europene de patinaj artistic, unde cei doi artiști ai gheții au obținut, pentru acest program liber, opt note maxime

Alina Somova (Teatrul Mariinsky) în ”Moartea Lebedei”

Foto: Sasha Gouliaev

Sursa: Pinterest.com

E uimitor cum fotograful a reușit să eternizeze pe peliculă întreaga emoție pe care o transmite ”Lebăda” lui Saint-Saëns. Două minute și un pic concentrate într-o clipă. Acea ultimă zvâcnire a aripilor și plecarea smerită a capului în fața morții. Ireal de frumoasă…

Grand Pas de deux (adagio, variația Odettei și coda) din actul al II-lea al baletului

”Lacul lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski

Coregrafia: Iurii Grigorovici, după Marius Petipa și Lev Ivanov

Odette – Svetlana Zaharova

Siegfried – Denis Rodkin

Ansamblul de balet al Teatrului Bolșoi de la Moscova

Asociaţia Mişcarea pentru Balet şi Artele Spectacolului, cu sprijinul Operei Naţionale Bucureşti, organizează luni, 23 februarie 2015, începând cu ora 19.00, o Gală Extraordinară de balet şi dans contemporan dedicată lui Bogdan Nicula, un artist român de valoare şi un om minunat care a fost diagnosticat la vârsta de 35 de ani cu o boală necruţătoare: scleroză laterală amiotrofică (ASL).

Pe balerinul Bogdan Nicula l-am văzut, din păcate, o singură dată dansând pe scenă. Era în 1998, la spectacolul de sfârșit de an al Liceului de Coregrafie Floria Capsali. Pentru Bogdan Nicula era spectacolul de absolvire. Știam că e un vârf al generației sale. Atunci a dansat pas de deux-ul din ”Flăcările Parisului”… până la variație, când a suferit o accidentare la una din săriturile spectaculoase pe care publicul le urmărește mereu cu sufletul la gură… Toată sala a înmărmurit. Chiar la început de carieră, unui balerin valoros i se frângeau aripile, după atâția ani de trudă, de emoții, de speranțe. N-am uitat nici până astăzi clipele acelea și de fiecare dată când văd pas de deux-ul din ”Flăcările Parisului” îmi aduc aminte de Bogdan Nicula…

Între timp, Bogdan a urmat cursurile Universităţii Naţionale de Teatru şi Film I.L. Caragiale – secţia Coregrafie. A fost angajat la Teatrul de Balet Oleg Danovski din Constanţa, unde a interpretat roluri solistice în balete precum ”Lacul lebedelor” sau ”Spărgătorul de nuci”, dar şi în producţii de dans contemporan precum ”Metropolis”, în coregrafia lui Sergiu Anghel, şi ”Requiem”, în coregrafia lui Gigi Căciuleanu. În anul 2001 şi-a început cariera pe scenele din străinătate ca solist principal al Ballet Mainz, apoi al Ballet am Rhein din Düsseldorf (director artistic Martin Schläpfer), şi a participat la producţii pentru televiziune ale companiei din Mainz, la Arte, ZDF şi 3sat. În anul 2009, a dansat în cadrul evenimentului 1000 Years Dome Mainz, desfăşurat în Domul din Mainz, spectacolul fiind transmis de televiziunea germană naţională ZDF. În anul 2008 a dansat pe celebra scenă a Teatrului Bolşoi de la Moscova, în cadrul Galei Premiilor Benois: Bogdan Nicula a prezentat cu acea ocazie un solo din baletul ”Streichquartett”, în coregrafia lui Martin Schläpfer, care și fost distins cu Premiul pentru cea mai bună coregrafie a anului. În iulie 2014, cu sprijinul colegilor din Mişcarea pentru Balet şi Artele Spectacolului, Bogdan Nicula a realizat coregrafia şi regia spectacolului ”Noi Origini”, prezentat la Bucureşti.

În decembrie 2014, Bogdan Nicula a descoperit că suferă de scleroză laterală amiotrofică (ASL).

Gala de la Opera Națională din București are ca scop strângerea de fonduri pentru tratamentul de care are nevoie Bogdan. Există posibilitatea unui transplant de celule stem în Thailanda, iar costul deplasării cu o aeronavă special echipată şi al intervenţiei este de cel puţin 50.000 de euro. Sumele obţinute din vânzarea biletelor la Gală, cât şi donaţiile obţinute vor fi direcţionate către contul deschis pentru Bogdan.

În cadrul Galei vor fi prezentate momente coregrafice clasice şi contemporane celebre, dedicate lui Bogdan Nicula, în interpretarea unor artişti binecunoscuţi din lumea dansului: Răzvan Mazilu, Judith State, Ioana Marchidan, Andrei Nicolae (Teatrul de Balet Sibiu), Sara Marchetti (Italia), Andreea Jura și Dan Haja (Opera Națională Română Cluj Napoca). Lor li se vor alătura balerinii Corina Dumitrescu, Bianca Fota, Cristina Dijmaru, Marina Minoiu, Mihaela Soare, Adina Tudor, Monica Petrică, Gloria Barbu, Tamara Grimmer, Greta Niţă, Robert Enache, Dawid Trzensimiech, Bogdan Cănilă, Vlad Toader, Barnaby Bishop, Cristian Gîdoi.

Elevi ai Liceului de Coregrafie Floria Capsali din Bucureşti vor interpreta, de asemenea, două fragmente din creaţiile imaginate de Bogdan Nicula: ”Flash Stop” (2013) și ”Noi Origini” (2014).

Bogdan Nicula are nevoie de sprijinul nostru pentru a trăi. Conturile deschise pe numele mamei lui Bogdan, Stela Nicula, sunt următoarele:

BRD Groupe Société Générale

Titular Stela Nicula

Cont in lei:   RO27BRDE441SV25065844410

Cont in euro: RO55BRDE441SV25286444410

Swiftcode: BRDEROBU

Bic code: BRDE

Biletele la Gala caritabilă de balet și dans contemporan din data de 23 februarie pot fi achiziţionate online în reţeaua bilet.ro (lista punctelor de vânzare din reţeaua bilet.ro de unde se pot achiziţiona sau ridica biletele rezervate sau plătite poate fi accesată la www.bilet.ro/outlets.php), la adresa tickets.operanb.ro, precum şi de la Casa de Bilete a Operei Naţionale Bucureşti, de luni până duminică, între orele 9.00-13.00 şi 15.00-19.00 și de la Casa de Bilete a Teatrului de Operetă și Musical “Ion Dacian” de marți până sâmbătă între orele 11.00-19.00 şi duminică între 14.00-19.00.

© Vladimir Fridkes

Muzeul de Artă Multimedia de la Moscova a găzduit recent expoziția Svetlana Zaharova: Stop cadru, a artistului fotograf rus Vladimir Fridkes – peste 60 de fotografii cu prim-balerina Teatrului Balșoi, realizate în studio, pe scenă, în repetiții și în culise: Unele dintre ele surprind acele momente pe care publicul nu le poate vedea și dezvăluie câteva din secretele profesiei noastre, declara Svetlana Zaharova într-un interviu pentru RIA Novosti.

© Vladimir Fridkes

© Vladimir Fridkes

© Vladimir Fridkes

© Vladimir Fridkes

© Vladimir Fridkes

© Vladimir Fridkes

© Vladimir Fridkes

© Vladimir Fridkes