Vineri, 23 mai, incepand cu orele 21.30, Mezzo va difuza baletul “Flacarile Parisului”, in interpretarea Teatrului Mihailovski, de la Sankt Petersburg, avandu-i ca protagonisti pe Ivan Vasiliev si Oksana Bondareva. Pe muzica de Boris Asafiev si un libret semnat de Nikolai Volkov si Vladimir Dmitriev, baletul in doua acte este prezentat in coregrafia creata de Mihail Meserer dupa Vasili Vainonen.

Ivan Vasiliev (Philippe), “Flacarile Parisului”, Teatrul Mihailovski, Sankt Petersburg

De-a lungul timpului, Revolutia franceza a fost evocata in teatru si literatura, servind, totodata, drept sursa de inspiratie pentru multi compozitori. In ceea ce priveste baletul “Flacarile Parisului”, demn de semnalat este si faptul ca subiectul a trezit interesul unui rus care nu fusese niciodata in Franta. Creat special pentru comemorarea a 15 ani de la Revolutia din octombrie 1917, baletul prezinta, in prima parte, aspecte din Franta Vechiului Regim, in tonuri mai degraba sumbre. In actul al doilea asistam la triumful poporului, pe fundalul unei explozii de culoare, simbol al tineretii si al veseliei. Pe scena Teatrului Mihailovski, de la Sankt Petersburg, dau viata eroilor lui Asafiev doua stele ale baletului rus din tanara generatie: Ivan Vasiliev (in rolul lui Philippe) si Oksana Bondareva (in rolul lui Jeanne). Pas de deux-ul din actul al II-lea se anunta a fi sclipitor!

Baletul “Flacarile Parisului” va fi redifuzat luni, 26 mai, de la orele 13.30.

Oksana Bondareva (Jeanne), “Flacarile Parisului”, Teatrul Mihailovski, Sankt Petersburg

Astazi, Alina Cojocaru, prim-balerina Royal Ballet si English National Ballet, implineste 33 de ani

Ca un fulg… Alina in bratele lui Johan Kobborg, partener pe scena si in viata, intruchipand-o pe Tatiana din “Oneghin”, in coregrafia lui John Cranko, pe muzica lui Ceaikovski

Despre Balet se spune că este “muncă de ocnaş”, într-atât este de greu… În spatele a câtorva minute de strălucire pe scenă stau zeci şi zeci de ore de repetiţii epuizante în faţa oglinzii din sala de studii, sub privirea atentă a maestrului de balet. Zi după zi. Se aplică perfect o vorbă pe care am auzit-o la actori: “Fruntea sus, genunchii tari”.
De câte ori o văd pe Svetlana Zaharova, mi se pare că nu e plămădită din acelaşi “aluat” ca noi ceilalţi. Şi, totuşi, Svetlana Zaharova este şi ea om… Mamă, soţie… Însă este un om înzestrat cu o mare putere de muncă, voinţă, ambiţie, seriozitate, dăruire şi talent. Ordinea în care am înşiruit aceste calităţi nu este întâmplătoare: cred că degeaba te-a înzestrat Cel de Sus cu aptitudinile fizice şi sensibilitatea necesare (talentul şi Talantul), daca tu nu le dezvolţi prin muncă susţinută şi nu îţi doreşti cu adevărat să ajungi… o STEA.

Svetlana Zaharova în repetiţii – ipostaze ale perfecţiunii

Fotografii de Mario Veloso

(Aceasta este o fotografie pe care eu aş intitula-o, pur şi simplu: Pasărea Măiastră)

Mă simt ca şi când aş fi fost acolo, în sală…

Ovaţiile publicului pentru Svetlana Zaharova (Marguerite), Vladislav Lantratov (Armand) şi ansamblul de balet al Teatrului Mare din Moscova după reprezentaţia cu “Dama cu camelii” din 13 iunie

Din doi în doi ani, timp de două săptămâni, Varna, regiunea cu cele mai populare staţiuni din Bulgaria, devine capitala mondială a baletului. Chiar în această perioadă, la Varna este în plină desfăşurare una dintre cele mai prestigioase competiţii de balet la nivel mondial – Concursul internaţional de Balet, ajuns la ediţia cu numărul 26. Evenimentul, care a început pe 15 iulie, se va încheia miercuri, 30 iulie, cu o gală extraordinară, intitulată, sugestiv, “Întâlnire între generaţii”. Anul 2014 marchează, totodată, aniversarea a cinci decenii de la prima ediţie a competiţiei dedicate tinerilor balerini. De-a lungul celor 25 de ediţii, pe scena Teatrului in aer liber din Varna au evoluat peste 2.500 de balerini din 40 de ţări.

Juriul celei de-a 26-a ediţii a Concursului este prezidat de renumitul balerin şi coregraf rus Vladimir Vasiliev, pe care o lume întreagă l-a aclamat, în anii ’70-’80, pe scena Teatrului Bolşoi şi pe alte scene importante, în “Spartacus”, “Don Quijote”, “Giselle” sau “Romeo şi Julieta”, ca să amintim doar câteva dintre rolurile sale memorabile. De altfel, Vladimir Vasiliev rămâne, până în ziua de astăzi, singurul participant din istoria Concursului distins cu Marele Premiu. În urma celor două runde ale competiţiei, în etapa finală au fost admişi 24 de concurenţi (10 la categoria Juniori şi 14 la categoria Seniori) din 9 ţări. Coreea de Sud conduce detaşat în clasamentul pe naţiuni, cu 9 finalişti, fiind urmată de Rusia, Franţa şi Bulgaria, fiecare având în finală câte 3 reprezentanţi. Ceilalţi concurenţi care vor intra în finala din zilele de 26 şi 27 iulie vin din Japonia (2), China (1), Italia (1), Ucraina (1) şi Elveţia (1).

“Olimpiada de Balet de la Varna”, aşa cum a fost supranumit Concursul de criticul englez de balet John Gregory, a fost inaugurată în 1964, fiind prima competiţie internaţională de profil dedicată balerinilor profesionşti. Cu prilejul primei ediţii, maestrul francez de balet Serge Lifar afirma: “Concursul de la Varna este un fapt unic în istoria baletului, un eveniment de importanţă majoră”. Competiţia s-a bucurat de mare succes încă de la prima ediţie, juriul fiind prezidat, ani de zile, de însăşi Galina Ulanova. Obiectivul principal al evenimentului l-a reprezentat, de la bun început, descoperirea şi promovarea tinerelor talente, un alt scop fiind încurajarea cooperării la nivel internaţional în domeniul baletului, prin împletirea tradiţiei dansului clasic cu ultimele tendinţe în dansul contemporan. Concursul internaţional de Balet de la Varna a servit drept inspiraţie pentru toate marile competiţii de profil care se organizează acum în întreaga lume, de la New York la Osaka, trecând prin Helsinki, Lausanne, Moscova, Sankt Petersburg, Perm şi Shanghai. Prestigiul evenimentului este conferit atât de juriul internaţional format din personalităţi marcante ale lumii dansului, din cel puţin 12 ţări, cât şi de programul care, prin complexitate şi volum, depăşeşte chiar cerinţele unor competiţii similare organizate în alte ţări: echilibrat şi cu o delimitare clară a grupelor de vârstă, Concursul oferă fiecărui participant şansa de a se face remarcat în trei lucrări din repertoriul clasic şi în două creaţii coregrafice contemporane. Poate că dovada cea mai elocventă a importanţei Concursului de la Varna este că aproape toate stelele baletului din ultimele trei decenii au dobândit prima recunoaştere internaţională din carieră în calitate de laureaţi ai acestei competiţii: Ekaterina Maksimova (1964), Vladimir Vasiliev (1964), Natalia Makarova (1965), Natalia Besmertnova (1965), Loipa Araujo (1965), Mihail Baryshnikov (1966), Eva Evdokimova (1970), Patrick Dupond (1976), Sylvie Guillem (1983), Manuel Legris (1984), Vladimir Malahov (1986), Aurélie Dupont (1992), Ivan Vasiliev (2006) şi atâţia alţii.

Pentru mai multe informaţii despre eventiment, vă invit să vizitaţi site-ul oficial al Concursului internaţional de Balet de la Varna: http://www.varna-ibc.org/site/

******************************************************************************

Concursul internaţional de Balet de la Varna poate fi urmărit în direct, online, în zilele de 26, 27, 29 şi 30 iulie, de la orele 21.00, pe site-ul BNT World, la link-ul: http://tv.bnt.bg/bntworld/

******************************************************************************

Alina Somova

Svetlana Zaharova

(sursa foto: Mariinka.org Forum)

Galina Ulanova și Liudmila Semenyaka 

Înainte sau după Giselle?… 

Diana Vișniova, renumita prim-balerină a Teatrului Mariinsky și a American Ballet Theatre, a fost aleasă de Kérastase Paris să fie imaginea Discipline, cea mai nouă gamă de produse ale brandului destinate îngrijirii părului. Cu Discipline, Kérastase Paris își propune să supună părul la testul mișcării, pentru că, mai mult, poate, decât orice altă formă de artă a spectacolului, dansul este expresia supremă a grației și disciplinei. Acestea sunt și calitățile pe care gama Discipline de la Kérastase Paris le conferă părului rebel.

Toată viața mea înseamnă disciplină. Am început baletul la vârsta de 6 ani. De atunci și până în ziua de astăzi, lucrez câte 10 ore pe zi… Discplina îmi definește atitudinea față de dans, până la cel mai mic detaliu: repet orice mișcare fără încetare, până când simt că iese perfect. Fiind eu însămi perfecționistă, pot să am încredere numai într-un brand la fel de exigent – cu produsele sale și față de frumusețea femeilor, spune Diana Vișniova.

Kérastase Paris a realizat pentru campania de promovare un videoclip în care Diana Vișniova apare într-un moment coregrafic semnat de Carolyn Carlson. Părul ei, aranjat de cunoscutul hairstylist Luigi Murenu, simbolizează noul ideal Kérastase de frumusețe în mișcare și subliniază efectul produselor din gama Discipline: un păr suplu, ca de mătase, chiar și atunci când este lăsat să vibreze în ritmul amețitor al dansului.

(sursa: Kérastase,  The Wonderdul world of dance)

În actul al III-lea al operei “Faust”, Charles Gounod a inserat divertismentul de balet “Noaptea Walpurgiei”. Vrând să-l facă să uite de iubirea Margaretei, Mefisto îl conduce pe Faust în imperiul lui – împărăția umbrelor. Într-o suită de dansuri amețitoare, eroului i se perindă prin fața ochilor cele mai frumoase femei ale Antichității. Faust nu poate uita, însă, chipul blând și curat al Margaretei și îi cere lui Mefisto să-l ducă la ea pentru a o salva din închisoarea unde fusese întemnițată pentru că își omorâse copilul – rodul iubirii dintre ea și Faust.

Suita de dansuri ce alcătuiesc tabloul “Noaptea Walpurgiei”

1. Les Nubiennes (Allegretto – Tempo di valse)

2. Adagio

3. Danse antique (Allegretto)

4. Variations de Cleopâtre (Moderato maestoso)

5. Les Troyens (Moderato con moto)

6. Variations du miroir (Allegretto)

7. Danse de Phryné (Allegro vivo)

Raissa Struchkova și baletul Teatrului Bolșoi, în coregrafia lui Leonid Lavrovski

La un spectacol de gală, la care lua parte un public select, lui Bella Ballogh, care își satisfăcea serviciul militar, i se acordase învoirea de a dansa seara, când era programat. Pe afiș figura în seara aceea “Maeștrii cântăreți din Nürnberg”, de Wagner, dirijor fiind Ionel Perlea. Cele trei perechi mai importante dansam în fața rampei, deci foarte aproape de ochii publicului din sală. Aveam toți costumele somptuoase ale epocii, purtând peruci și acele largi pălării medievale. Bella Ballogh, conform disciplinei militare, fusese tuns până la chelie chiar în ziua respectivă. În timpul dansului observ că mă împiedic de niște obiecte. Ce credeți că erau? Peruca și pălăria lui Bella Ballogh, care-i căzuseră pe scenă. Mi-amintesc că Ionel Perlea i-a făcut un semn discret să iasă din scenă, iar noi, celelalte două perechi, tot printr-un semn discret, ne-am înțeles să ne plasăm de așa manieră, încât să nu se bage de seamă, și totul a decurs apoi normal. Norocul că se juca un spectacol Wagner și că publicul era mai sobru, altminteri…

din volumul Amintiri despre Floria Capsali, de Mitiță Dumitrescu, 

Editura Muzicală, București, 1985, p. 30

“La Sylphide” marchează un moment de cotitură în arta baletului: vorbim despre cel mai vechi balet clasic cunoscut până în ziua de astăzi și, totodată, despre primul balet dansat în pointes, de nimeni alta decât Marie Taglioni – prima balerină din perioada romantică. La doi ani după premiera mondială din 1832, “La Sylphide” a fost preluat de August Bournonville, fondatorul școlii de balet daneze, care a decis să pună în scenă o versiune proprie. Pentru că nu a avut bani suficienți ca să cumpere drepturile asupra muzicii originale, a creat coregrafia pe acordurile lui Herman Severin Levenskiold. Astfel, în 1836, era prezentată, în premieră, “Silfida” lui Bournonville, devenită faimoasă în lumea întreagă. 

Succesul obținut cu “Robert Diavolul” (1831) a sugerat lui Filippo Taglioni ideea baletului “Silfida” care, reprezentat la 12 martie 1832, a fixat o dată nouă în evoluția baletului, începutul epocii romantice. Libretul a fost extras de către tenorul Adolph Nourrit din romanul “Trilby”, publicat în anul 1822 de Charles Nodier, scriitor sentimental și fantastic, principalul fondator al primului cenaclu romantic, iar muzica a fost scrisă de J. Schneitzhoeffer.

Marie Taglioni, “La Sylphide”, 1832, litografie de J. S. Templeton

Silfida este o ființă imaginară, o închipuire gingașă și grațioasă, care îl ademenește pe iubitul ei, scoțianul James, într-o lume ireală de vis diafan. Într-un decor scoțian pe care romanele lui Walter Scott îl proiectaseră în actualitate umbrit de o melancolică poezie, apăreau idealizați simpli țărani și ființe supranaturale, care până atunci fuseseră prea puțin cunoscute.

Evoluând pe scenă într-o rochie de tarlatan alb cu corsajul strâmt, ușoară, bufantă și nu prea lungă ca să se vadă dexteritatea jocului de picioare, purtând pe cap o coroniță din boboci de trandafiri albi și pe spate aripioare de libelulă, Maria Taglioni părea întruparea femeii ideale, desprinsă de condiția ei firească de timp și de spațiu, o plăsmuire fermecată a dragostei fără pată. Iubirea era înțeleasă ca o forță în virutea căreia cunoștința urca trepte tot mai înalte, ca o trăire emoțională a procesului de trecere de la realitate în ireal. 

Maria Taglioni a interpretat rolul Silfidei cu noblețe, pasiune și căldură, cu un lirism impresionant, comunicând spectatorilor sentimentele profund melancolice ale personajului. Fascinate de această poetică feerie, sufletele care plânseseră cu versurile marilor poeți romantici Chateaubriand și Lamartine, vibrau mișcate de acest vis de dragoste curată. Théophile Gautier, înflăcărat, a scris o cronică în care a dăruit Mariei Taglioni epitete de admirație neprecupețită situând-o alături de cei mai îndrăgiți reprezentanți ai spiritului romantic, Byron și Lamartine.

din volumul Istoria baletului, de Tilde Urseanu, Ion Ianegic și Liviu Ionescu, Editura Muzicală, București, 1967, pp. 92-93

Grand pas de deux din “La Sylphide”

Muzica: Herman Severin Lovenskiold. Coregrafia: August Bournoville (Johan Kobborg)

Ekaterina Krysanova, Viaceslav Lopatin și baletul Teatrului Bolșoi de la Moscova

În Regatul umbrelor (Baiadera, actul al III-lea) de la Mariinsky, domnește, suverană, Ulyana Lopatkina. La 40 de ani (Ulyana Lopatkina este născută pe 23 octombrie 1973), a ajuns la o maturitate artistică desăvârșită. Mie, cel puțin, așa mi se pare. Este departe de orice dorință de a demonstra, de a epata prin tehnică. De altfel, la Ulyana întotdeauna emoția a avut prioritate în fața elementelor de bravură tehnică. Dansul ei a fost, de la bun început, poezie pură, însă acum, urmărind-o în această înregistrare recentă (iunie 2014), am simțit că pune în cea mai mică mișcare câte o picătură de înțelepciune izvorâtă din experiență, ce îi permite să abordeze rolul cu seninătate și să degaje un calm de-a dreptul imperial. O admir în mod deosebit pentru profunzimea și, mai ales, pentru inteligența cu care dă viață personajelor pe care le întruchipează. Reușește, astfel, să te ia pe tine, spectator, cu ea în poveste. Nu te lasă să rămâi numai la stadiul de mirare în fața abilităților tehnice, ci te și încarcă cu o paletă de emoții și sentimente. Fără cuvinte, doar prin dans, are o putere de sugestie aproape la fel de intensă ca cea a actorilor de pe scena de teatru. Acum abia îmi dau seama cât de greu este să vorbești prin mișcare și să reușești să atingi sufletul celui care te privește din sală, nu doar să-l impresionezi printr-o tehnică fără cusur (cum se tinde, din nefericire, în ultimul timp). Și de asta cred că balerine precum Ulyana Lopatkina sunt din ce în ce mai rare. Nu degeaba a fost supranumită “sufletul dansului”…

Mihail Fokin în “Dansurile polovțiene”

Mihail Fokin este considerat unul dintre cei mai importanți coregrafi ai secolului al XX-lea, multe dintre creațiile sale făcând și astăzi parte din repertoriul marilor companii de balet. Deopotrivă balerin, coregraf și maestru de balet, Mihail Fokin s-a născut pe 26 aprilie 1880 și a absolvit Școala Imperială de balet de la Sankt Petersburg în 1898, an în care a și debutat pe scena Teatrului Mariinsky în Paquita.

Fokin și-a început activitatea de coregraf cu ocazia diverselor spectacole și festivități școlare. În 1901, în scenariul pentru Daphnis și Chloe, și-a expus ideile proprii asupra artei coregrafice, dintre care esențială este cea privind integrarea poveștii, a muzicii, a decorurilor și a coregrafiei într-un ansamblu unitar. Și-a dorit să se desprindă de tradiția epocii, în viziunea lui virtuozitatea tehnică nefiind un scop în sine, ci un mijloc de expresie. Aspira să elibereze baletele de mimica artificială și de costumele învechite, considerând că în multe din creațiile coregrafice din vremea sa se foloseau costume și se recurgea la o mimică ce nu reflectau deloc temele exprimate în baletele respective. Fokin a creat balete în care balerinele nu mai dansau în poante, ci chiar desculțe, și a experimentat o mai mare libertate în mișcarea brațelor și a bustului.

Mihail Fokin © & courtesy of Isabelle Fokine and Fokine Estate Archive

În 1904, Fokin a înaintat conducerii Teatrului Imperial de la Sankt Petersburg o scrisoare ce prefigurează cele 5 principii prin care avea să enunțe nevoia unei reforme în arta baletului:

În locul dualismului tradițional, baletul trebuie să dea dovadă de o unitate de expresie perfectă, izvorâtă din îmbinarea armonioasă a celor trei elemente – muzică, pictură și mișcare (…) Dansul ar trebui să fie interpretare și nu să degenereze în pură gimnastică (…) Dansul ar trebui să exprime spiritul (…)

În primii ani de activitate coregrafică, Fokin a semnat o seamă de balete prezentate pe scena Teatrului Mariinsky, însă majoritatea erau incluse doar în gale caritabile. Adesea, Fokin însuși vindea biletele la aceste reprezentații, din apartamentul său, costumele fiind create tot de el, împreună cu soția lui, balerina Vera Antonova. Prima sa creație remarcabilă pentru Baletele Imperiale Ruse a fost Le Pavillon d’Armide, prezentată publicului în anul 1907. În același an, Mihail Fokin a creat, special pentru Anna Pavlova, Moartea Lebedei, devenită cartea de vizită a legendarei balerine și, probabil, cel mai cunoscut solo de balet al tuturor timpurilor. Tot în 1907, Fokin a imaginat, pe nemuritoarea muzică a lui Frédéric Chopin, tabloul de balet Chopiniana, considerat unul dintre primele exemple de coregrafie concepută pe o muzică deja existentă și nu pe o operă muzicală compusă special pentru baletul respectiv. În următorii ani, Chopiniana a fost revizuită, iar romanticul pas de deux imaginat de Fokin pe Valsul în Do diez minor, Op. 64, Nr. 2, în stilul lui Filippo Taglioni, a devenit fundamentul întregului balet alb Rêverie romantique – Ballet sur la musique de Chopin, pe care Diaghilev l-a reintitulat Les Sylphides, în 1909.

Renumele lui Mihail Fokin se leagă de activitatea sa de coregraf principal pentru primele stagiuni susținute de Baletele Ruse ale lui Serghei Diaghilev în Occident. Fokin și Diaghilev s-au întâlnit pentru prima dată în 1908, iar celebrul impresar i-a propus tânărului coregraf să prezinte la Paris patru din baletele sale. Astfel, Le Pavillon d’Armide, Cleopatra, Dansurile polovțiene din opera Cneazul Igor și Les Sylphides au alcătuit programul primei stagiuni a Baletelor Ruse de la Teatrul Châtelet, în 1909. Diaghilev i-a oferit lui Fokin posibilitatea de a se detașa de tradiția academică a baletului de la sfârșitul secolului al XIX-lea și de a își face cunoscută viziunea reformatoare. 

Fokin și-a desfășurat activitatea în Rusia până în anul 1919, apoi s-a stabilit în Statele Unite ale Americii, unde a continuat să lucreze ca profesor, balerin și coregraf. A creat o seamă de balete noi pentru Baletele Ruse ale lui Ren Blum (precum L’Epreuve d’Amour sauBarbă-Albastră), fiind, de asemenea, solicitat să repună în scenă capodoperele pe care le crease pentru Baletele Ruse ale lui Diaghilev. În Statele Unite, la New York, a avut propriul studio de balet, pe care l-a condus din 1924 până în 1942, anul în care s-a stins din viață. În aceeași perioadă, a fost invitat să lucreze la Teatrul Colon din Buenos Aires, la Opera din Paris, dar și la compania Baletele Ruse de la Monte Carlo. 

Baletele semnate de Mihail Fokin care se dansează și astăzi pe marile scene sunt:

Moartea Lebedei

Anna Pavlova, “Moartea Lebedei”

Coregrafie și libret de Mihail Fokin / Muzica: Camille Saint-Saëns, Lebăda din Carnavalul animalelor / Costumul Annei Pavlova, creat de Leon Bakst / Premiera la Teatrul Mariinsky: 22 decembrie 1907

Cleopatra (Nopți egiptene)

Vera Fokina și Mihail Fokin, “Cleopatra”

Coregrafie și libret de Mihail Fokin / Muzica: Anton Arenski, Aleksandr Glazunov, Nikolai Rimski-Korsakov, Modest Mussorgski, Nikolai Cerepin / Decoruri și costume: Leon Bakst / Premiera Nopți egiptene: Teatrul Mariinsky, 8 martie 1908. Premiera Cleopatra: Teatrul Châtelet, 2 iunie 1909

Les Sylphides (Chopiniana)

Anna Pavlova și Nikolai Legat, “Les Sylphides”

Coregrafie de Mihail Fokin / Muzica: Frédéric Chopin (orchestrată de Serghei Taneev, Aleksandr Glazunov, Nikolai Cerepin, Igor Stravinski) / Decoruri și costume: Aleksandr Benois / Premiera Chopiniana: Teatrul Mariinsky, 8 martie 1908. Premiera Les Sylphides: Teatrul Châtelet, 2 iunie 1909

Dansurile polovțiene din opera Cneazul Igor

Adolf Bolm, “Dansurile polovțiene”

Coregrafie de Mihail Fokin / Muzica: Aleksandr Borodin / Decoruri și costume: Nikolai Roerich / Premiera mondială: Teatrul Châtelet, 19 mai 1909

Carnaval

Vera Fokina și Mihail Fokin, “Carnaval”

Coregrafie și libret de Mihail Fokin / Muzica: Robert Schumann (orchestrată de Aleksandr Glazunov, Nikolai Rimski-Korsakov, Anatol Liadov) / Decoruri și costume: Leon Bakst / Premiera mondială: Sala Pavlov de la Sankt Petersburg, 5 martie 1910

Șeherazada

Vera Fokina și Mihail Fokin, “Șeherazada”

Coregrafia de Mihail Fokin / Libretul de Aleksandr Benois, Leon Bakst și Mihail Fokin / Muzica: Nikolai Rimski-Korsakov / Decoruri și costume: Leon Bakst / Premiera mondială: Opera din Paris, 4 iunie 1910

Pasărea de Foc

Tamara Karsavina și Mihail Fokin, “Pasărea de Foc”

Coregrafie și libret de Mihail Fokin / Muzica: Igor Stravinski / Decoruri: Aleksandr Golovin / Costume: Aleksandr Golovin și Leon Bakst / Premiera mondială: Opera din Paris, 25 iunie 1910

Le Spectre de la Rose

Mihail Fokin, “Le Spectre de la Rose”

Coregrafia de Mihail Fokin / Muzica: Carl Maria von Weber, Invitație la vals (orchestrată de Héctor Berlioz) / Libretul: Jean-Louis Vaudoyer (după un poem de Théophile Gautier) / Decoruri și costume: Leon Bakst / Premiera mondială: Teatrul din Monte Carlo, 19 aprilie 1911

Petrușka

Vaclav Nijinski, “Petrușka”

Coregrafia de Mihail Fokin / Muzica: Igor Stravinski / Libretul: Igor Stravinski și Aleksandr Benois / Decoruri și costume: Aleksandr Benois / Premiera mondială: Teatrul Châtelet, 13 iunie 1911

****

Surse: Michel Fokine – Fokine Estate Archive, American Ballet Theatre, Wikipedia, Russia-InfoCentre, Andros on Ballet

Foto: Pinterest.com

… Dansul saboților din “La fille mal gardée” – probabil cel mai savuros moment din baletul clasic

“La Fille mal gardée”, baletul al cărui titlu a fost tradus la noi fie ca “Fata rău păzită”, fie ca “Precauțiuni inutile”, este o lucrare pe care specialiștii o consideră fundamentală pentru perioada istorică în care a fost alcătuit repertoriul consacrat de balet, rămas până astăzi în actualitate.

Alina Cojocaru în rolul Lise, din “La Fille mal gardée”

Compozitorul baletului, Louis-Joseph-Ferdinand Hérold (1791-1833), aparține generației de artiști a căror operă a fost influențată de ideile Revoluției franceze și al căror stil poartă pecetea naturaleții și simplității melodice impuse de avântul acestei mari mișcări sociale. Deși mai puțin cunoscut melomanilor, Hérold a fost un muzician de mare talent și un pianist virtuoz foarte iubit în epocă, apreciat de publicul vremii pentru muzica sa plină de eleganță și grație, care corespundea, în Franța, stilului impus de bel canto-ul italian. Înclinația compozitorilor francezi precum Hérold pentru arta baletului este firească, dacă ne gândim la tradiția începută în perioada clasicismului de Jean Baptiste Lully și Jean Philippe Rameau. Așa cum genul opéra comique înlocuise tragediile lirice, tot așa baletele de tipul “La Fille mal gardée” au adus pe scenă o lume cu totul diferită de cea din vechile balete de curte.

“La Fille mal gardée” precede “Giselle”, creația considerată apoteoza baletului romantic. “La Fille mal gardée” a fost prezentat pentru prima dată chiar în 1789, anul Revoluției franceze, iar prima versiune muzicală a baletului a fost un simplu aranjament al unor melodii populare franceze de către un muzician rămas anonim până în zilele noastre. Libretul și coregrafia originale îi aparțin lui Jean Dauberval (1742-1806), unul dintre discipolii lui Jean Georges Noverre. Dauberval a creat, prin “La Fille mal gardée”, un nou gen coregrafic: comedia dansată de factură realistă. În spiritul lui Noverre, acțiunea baletelor de acest gen se întemeia pe întâmplări din viața reală, pe simțiri și gânduri pline de adevăr omenesc. Dragostea triumfătoare dintre tinerii aparținând claselor sociale antagonice (de exemplu, iubirea dintre o fată înstărită și băiatul unui țăran sărac) ajunsese una dintre temele predilecte nu numai în opera comică, ci și în noul gen de balet.

Anna Pavlova (Lise) și Nikolai Legat (Colas)

După dispariția lui Dauberval, ideile sale au fost duse mai departe de elevul său cel mai de seamă, Jean Aumer (1744-1833). Pentru premiera pariziană a baletului “La Fille mal gardée”, care a avut loc la 17 noiembrie 1828, Aumer a solicitat compozitorului Louis-Joseph-Ferdinand Hérold o prelucrare a partiturii originale. Încă de la început, “La Fille mal gardée” s-a bucurat de mare succes, iar Fanny Elssler considera chiar că interpretarea rolului Lise era cea mai bună creație a ei (de altfel, “La Fille mal gardée” a fost spectacolul de adio al celebrei balerine, la 1 iulie 1842). În 1864, Peter Ludwig Hertel a compus o nouă partitură pe același subiect, folosită la reluarea baletului de către Marius Petipa și Lev Ivanov, în 1882, la Petersburg – de atunci datează și titlul “Precauțiuni inutile” (în rusă: “Тщетная предосторожность”), preluat și la noi, pentru versiunea coregrafică a Alexei Mezincescu, care s-a dansat la Opera Națională din București în anii ’80. Pe partitura lui Hertel au dansat atât Anna Pavlova, cât și Alicia Alonso.

Scenă din “La Fille mal gardée”, Teatrul Mihailovski, Sankt Petersburg

Pentru premiera baletului de la Londra, din 1960, coregraful Frederick Ashton a folosit versiunea muzicală de la 1828, reorchestrată de dirijorul John Lanchbery. Criticul de balet Ivor Guest, colaborator al lui Frederick Ashton, a descoperit ulterior un pas de deux datând de la 1837, adăugat special pentru Fanny Elssler, dar și prima versiune a muzicii, folosită de Jean Dauberval în 1789. Din toate aceste surse, s-a născut partitura unui spectacol savuros, ce a rămas fidel viziunii primilor săi autori, reușind, în același timp, să captiveze publicul zilelor noastre.

***

Sursă: program de sală “Precauțiuni inutile”, 1980, Opera Română din București

Foto: Pinterest.com