Anna Tihomirova și Artem Ovcharenko, soliști ai Teatrului Bolșoi de la Moscova, în Tango din baletul “Epoca de aur”, pe muzica lui Dmitri Șostakovici
Ulyana Lopatkina, “Moartea Lebedei”.
Muzica: Camille Saint-Saens. Coregrafia: Mihail Fokin
În această seară, pe Mezzo, începând cu ora 21.30, este programată “Baiadera”, în coregrafia lui Rudolf Nureev, după Marius Petipa. Rolurile principale sunt interpretate de Isabelle Guérin (Nykia), Laurent Hilaire (Solor) şi Elisabeth Platel (Gamzatti).
“Baiadera”, Tabloul Regatul Umbrelor, la Opera din Paris, în coregrafia lui Rudolf Nureev (sursa foto: Danceviewtimes.com)
Pentru Rudolf Nureev, “Baiadera” a fost primul balet în care a dansat pe scena Operei Garnier din Paris şi ultimul pe care l-a montat pentru cea mai faimoasă companie de balet din Franţa. “Baiadera”, una din capodoperele lui Marius Petipa, a rămas mult timp necunoscută publicului din Occident. De-abia în 1992, la sfârşitul carierei şi vieţii sale, Rudolf Nureev creează propria versiune a baletului, lăsată drept moştenire Operei din Paris. O montare luxuriantă, somptuoasă, ce străluceşte prin măiestria tehnică a soliştilor şi a ansamblului, dar şi prin frumuseţea inegalabilă a costumelor şi decorurilor imaginate de Rudolf Nureev pentru a evoca exotismul Indiei milenare.
Dat fiind că se apropie Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, m-am gândit că ar fi frumos să ne aducem aminte de câteva dintre cele mai frumoase numere de dans pe gheaţă, de acele momente în care patinajul era, cu adevărat, artistic, putând fi numit, pe drept cuvânt, balet pe gheaţă… A fost o vreme când, pe gheaţă, patinatorii spuneau poveşti, creau, în 4 minute, o lume, erau balerini, erau actori, mai mult decât erau sportivi… Îmi aduc aminte cu câtă nerăbdare aşteptam competiţiile de patinaj artistic transmise de Televiziunea Română şi, mai ales, seara de vineri, dedicată, până de curând, programului liber din proba de dans. Abia aşteptam să văd ce au mai pregătit Marina Anissina şi Gwendal Peizerat, Angelika Krîlova şi Oleg Ovsianikov, preferaţii mei… Toţi erau excepţionali, iar în ultima grupă de concurs, în care intrau cei mai buni, “lupta” era atât de strânsă, încât parcă nici nu puteai să spui că un cuplu ţi-a plăcut mai mult decât celălalt. Ce vremuri!… Şi acum, când revăd programele lor, simt aceeaşi fascinaţie pe care o simţeam în urmă cu 10-15 ani, când le priveam cu ochi de copil. Sentiment pe care nu pot să spun că îl mai trăiesc când mă uit la patinajul artistic din 2014. Şi nu cred că este doar din cauză că m-am maturizat şi că m-am distanţat un pic de patinaj. Astăzi mi se pare că e o goană după elemente tehnice cât mai dificile, emoţia este lăsată undeva pe planul doi, iar patinatorii sunt mai mult sportivi decât artişti ai gheţii…
Ce bine, însă, că există You Tube 
Vă propun să ne întoarcem în 1998, la Jocurile Olimpice de iarnă de la Nagano. În spectacolul de gală, Angelika Krîlova şi Oleg Ovsianikov, medaliaţii cu argint în proba de dans, au prezentat “Malaguena”, un dans în stil flamenco în care exuberanţa şi temperamentul Angelikăi se topesc perfect în nobleţea şi eleganţa partenerului său. De ei doi se leagă unele dintre cele mai frumoase amintiri ale mele din patinajul artistic. Şi cred că nu voi uita niciodată chipul serios al Angelikăi, alura de balerină, cu braţele ei mlădioase, gâtul lung şi cocul impecabil…
Marina Anissina şi Gwendal Peizerat, “Romeo şi Julieta”, muzica Serghei Prokofiev – medaliaţii cu argint de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Nagano, din 1998
Este născută pentru balet. Trebuie doar să mergi la Teatru să o vezi dansând, ca să înţelegi natura frumuseţii ei. Nu are cum să nu te emoţioneze.
(Marina Kondratieva, maestru de balet, despre Olga Smirnova)
Născută la Sankt Petersburg, Olga Smirnova este una dintre cele mai apreciate balerine din tânăra generaţie. Absolventă a Academiei Vaganova (2011), în prezent este prim-solistă a Teatrului Bolşoi de la Moscova.
Léo Delibes s-a născut la 21 februarie 1836, la Saint Germain du Val (departamentul Sarthe). Părinții, în special mama, descendentă dintr-o familie de muzicieni, i-au stimulat interesul pentru muzică. După moartea timpurie a tatălui, Delibes se stabilește împreună cu mama sa la Paris, începându-și studiile muzicale la Conservator. Își afirmă foarte devreme aptitudinile componistice, scriind o serie de polci și mazurci remarcabile. La un moment dat, constrâns de greutățile materiale, se angajează în corul Operei, pentru a nu-și întrerupe studiile. La vârsta de 17 ani primește funcția de pianist acompaniator la Teatrul Liric și pe cea de organist la biserica Saint Pierre de Chaillot. În paralel, continuă să studieze compoziția, sub îndrumarea lui Adolphe Adam, creatorul baletului Giselle, care îl încurajează pe Delibes să-și îndrepte atenția către domeniul muzicii de balet și de operă.
Prima sa creație importantă este baletul Izvorul (1866), urmat de Coppélia, care îi va aduce consacrarea, Silvia (1876) și opera Lakmé, reprezentată pentru prima dată în 1883, pe scena Operei Comice din Paris.
Léo Delibes a trecut în eternitate la 16 ianuarie 1891, la Paris.
Lisa Pavane, “Coppélia”, Australian Ballet, Foto: Jim McFarlane (sursa: http://www.danceinforma.com)
VEZI ȘI: “Coppélia” – subiectul baletului
Coppélia sau Fata cu ochii de email, baletul capodoperă al lui Léo Delibes, este, pe drept cuvânt, considerat unul dintre modelele clasice ale genului coregrafic. La mai bine de un secol de la premiera ce a avut loc la Paris, în anul 1870, Coppélia continuă să-și păstreze forța de expresie, fiind reprezentat pe scenele multor teatre din lume. Libretul, inspirat din basmul Omul de nisip de E. T. A. Hoffmann, a fost scris de Charles Nuitter în colaborare cu renumitul coregraf Arthur Michel Saint-Léon.
Acțiunea este plasată într-un mic târg din Boemia. Eroul central, Coppélius, este un bătrân misterios care duce o viață izolată, construind păpuși mecanice și trăind cu speranța că, într-o bună zi, va reuși să le însuflețească prin formulele sale magice. Tânăra Swanilda pătrunde în atelierul meșterului și se substituie celei mai frumoase păpuși. Prefăcându-se că reacționează la semnele magice încercate de Coppélius, îl face să creadă că și-a împlinit visul. În cele din urmă, Coppélius își dă seama că a fost înșelat. Prin farsa ei, Swanilda îl induce în eroare și pe Franz, logodnicul ei, de a cărui purtare era jignită și pe care izbutește să-l recucerească. Nunta Swanildei cu Franz încheie baletul, în mijlocul unei serbări populare, la care ia parte însuși meșterul Coppélius, care și-a uitat supărarea că fusese tras pe sfoară.
“Coppélia”, Estonian National Opera (sursa: http://www.nutcrackermommy.tumblr.com)
Pentru acest subiect plin de fantezie și umor, Léo Delibes a creat o muzică prin excelență coregrafică, a cărei plasticitate generează continuu imaginea scenică. Într-o construcție ce împletește unitar elementele de balet propriu-zis cu cele de pantomimă, Delibes contribuie, prin muzica sa, la portretul psihologic al personajelor. În special personajul Swanildei dobândește, prin puterea de sugestie a muzicii, un relief caracteristic: fire senină și pasionată, statornică în sentimente, inventivă și cu o nuanță accentuată de ironie.
Întreaga partitură, străbătută de spiritul spumos, specific francez, este scrisă cu vervă și grație, momentul cel mai elocvent în acest sens fiind scena declanșării păpușilor mecanice. Ritmica vie, dinamică, prilejuiește interpretări solistice și de ansamblu deosebit de spectaculoase. Se disting, îndeosebi, valsul Swanildei din tabloul I, valsul păpușii din tabloul al II-lea și mazurca expusă în preludiu, apoi reluată de-a lungul baletului. Delibes a folosit frecvent în balet dansuri de origine poloneză și maghiară (mazurca și ceardașul), care definesc spațiul în care se petrece acțiunea și sporesc frumusețea spectacolului.
(Sursa: Coppélia - program de sală, Opera Națională Română, București, 1988)
“Vals sentimental”
Muzica: Piotr Ilici Ceaikovski
Evghenia Obraztsova, prim-balerină a Teatrului Bolşoi
Cu ocazia zilei de 8 Martie – un modest omagiu adus primei “flori” a baletului românesc: Floria Capsali (1900-1982)
(cu fotografii şi fragmente extrase şi inspirate din volumul “Amintiri despre Floria Capsali”, de Mitiţă Dumitrescu, Editura Muzicală, Bucureşti, 1985)
Noi dansatorii, coregrafii, pătrunşi de acest adevăr, răspundem în cor: Într-adevăr, “dansul este graiul poetic al formelor omeneşti”! (însemnare a Floriei Capsali pe marginea unei cronici scrise de Tudor Arghezi pentru un recital de dans susţinut împreună cu Mitiţă Dumitrescu în anul 1946)
Floria Capsali s-a născut în Macedonia, în oraşul Bitolia, la 25 februarie 1900. Tatăl ei, Xenophon Capsali, era fiu de negustor şi a urmat universitatea la Bucureşti, susţinut de către bunicul Floriei, Costimitra Capsali, aromân din Cytera, ctitor de şcoli şi biserici şi care întreţinea în universităţile din Bucureşti mulţi studenţi lipsiţi de mijloace materiale. Fost revizor al şcolilor din Macedonia, tatăl Floriei a murit tânăr, în anul 1913, în timpul războiului balcanic, tocmai când se refugia cu familia în România. Mama ei, Maria Capsali, născută Manolescu, era născută în comuna Breaza de Sus, judeţul Prahova. Printr-o convenţie între statul român şi Macedonia, Maria Capsali, mama Floriei, după ce a absolvit Şcoala Centrală de fete din Bucureşti, a fost timp de mai mulţi ani directoare şi profesoară la şcoala secundară de fete din Bitolia. Căsătorindu-se cu Xenophon Capsali, a avut două fete: pe Floria şi pe Silvia. Mai mică cu 9 ani decât Floria, Silvia a devenit o mare sportivă, fiind campioana României la atletism, remarcându-se în numeroase competiţii sportive.
Paralel cu şcoala primară română din Bitolia, Floria a urmat şi şcoala primară franceză Saint Vincent de Paul, tot în Macedonia. În 1913, a venit în România. Terminând cursul primar, a fost înscrisă la Şcoala Centrală de fete din Bucureşti, obţinând prin concurs un loc ca bursieră internă. Copilăria Floriei a durat puţin şi n-a fost din cele mai fericite. În timpul Primului Război Mondial, mama ei a intrat lucrătoare la Pirotehnia Armatei, luând-o şi pe ea ca ucenică. În aceeaşi perioadă, mama ei s-a înscris, prin Crucea Roşie, infirmieră la un spital, având-o pe Floria drept ajutor la farmacie.
La terminarea liceului, Floria s-a înscris la Academia de teatru Stoenescu, iar în anul următor la Conservator, la canto, urmând şi cursuri de teoria muzicii. Un timp, a cântat în corul Patriarhiei. În urma unui examen scenic (spectacol de dans pe scena Teatrului Naţional), a obţinut o bursă în străinătate, oferită de Ministerul Artelor, pentru continuarea studiilor de dans clasic. Era prima recunoaştere importantă a talentului său original şi a calităţilor sale înnăscute pentru dans. Floria a plecat la Paris, unde, timp de nouă ani, a muncit enorm şi şi-a însuşit o tehnică rară şi diversă, participând la manifestări artistice la Paris, Lyon şi Marsilia. Într-unul din spectacole, a dansat sub patronajul Elenei Văcărescu, iar presa pariziană i-a elogiat calităţile, apreciindu-i personalitatea artistică.
Studiile de dans le-a început la Opera Mare din Paris. A avut şansa să lucreze cu Errico Cechetti, renumitul maestru de la Scala din Milano şi de la Teatrul Imperial de la Sankt Petersburg, profesorul marilor dansatori din trupa lui Diaghilev: Nijinski, Anna Pavlova, Tamara Karsavina, Leonid Massine. După plecarea lui Cecchetti, Floria a lucrat cu Nicolai Legat, fost prim dansator al Baletelor Imperiale Ruse. Paralel cu orele de dans clasic, a urmat şi cursuri de dans ritmic şi de dans acrobatic. Pe lângă toate aceste discipline care cereau un efort fizic cu totul deosebit, Floria a reuşit să urmeze şi cursurile facultative de Istoria Artei de la Sorbona, iar în celebrele biblioteci pariziene s-a documentat asupra istoriei dansului şi a muzicii. În sertarele sale s-au adunat, astfel, dosare întregi cu însemnări, idei, consideraţii şi reflecţii de ordin estetic, moral şi filosofic, pe care avea să le valorifice în anii ce au urmat.
Floria obţinuse şi o recomandare pentru Isadora Duncan şi ar fi dorit să poată lucra şi cu ea, întrucât se bucura de o faimă rară. Isadora locuia într-o vilă superbă, încadrată de un parc imens. (…) Floria s-a prezentat într-o ţinută modestă, fiind plină de emoţie. I-a deschis o persoană tânără, îmbrăcată într-un mod foarte ciudat. Floria şi-a prezentat recomandarea de pe cartea de vizită şi a fost poftită să aştepte în parc. S-a aşezat pe bancă şi nu mică i-a fost mirarea când, după un timp, au apărut câteva fete tinere în costume antice greceşti, purtând pe umeri vaze cu flori şi având coafurile din acea epocă. (…) Într-un târziu s-a îndurat şi Isadora Duncan să apară, îmbrăcată în acelaşi stil şi cât se poate de sumar. S-a oprit din dans, s-a aşezat lângă Floria şi i-a spus că a doua zi se poate prezenta la curs. Floria s-a ridicat cât a putut de repede, i-a mulţumit frumos şi… n-a ştiut cum să dispară din acest parc al surprizelor. Cum natura ei nu se potrivea deloc cu toate extravaganţele şi excentricităţile, nu s-a mai prezentat la studii a doua zi, scena aceasta rămânându-i ca o unică amintire, şi nu din cele mai plăcute!
Tot la Paris, Floria a urmărit mai ales realizările coregrafice de mare valoare ale unor maeştri de balet precum Bronislava Nijinska (sora genialului Nijinski), Fokin sau Leonid Massine: Le spectre de la rose (Invitaţie la vals de Weber), Sărbătoarea primăverii, Şeherazada, Preludiu la după-amiaza unui faun (avându-l ca interpret pe Serge Lifar), Vals şi Bolero de Ravel, La boutique fantasque, Carnavalul (de Schumann). La Paris şi-a făcut timp să urmeze şi cursurile de artă teatrală, predate de Charles Dullin, un artist rar, în vogă la vremea aceea.
Reuşind să îmbine toate cele trei mari şcoli de dans clasic ale timpului său – şcoala franceză, italiană şi rusă, care reprezentau chintesenţa ştiinţei şi tehnicii coregrafice din Europa – Floria a acumulat cunoştinţe temeinice, pe baza cărora a ştiut să-şi alcătuiască un program şi un sistem de învăţământ predat apoi, cu mari rezultate pegagogice, generaţiilor de dansatoare şi dansatori care au trecut prin şcoala sa de balet.
Primul său recital la Bucureşti a avut loc în decembrie 1922, cu interpretări personale şi coregrafii proprii, cu costume de dans confecţionate după fantezia şi inspiraţia ei. Printre primele creaţii se numără Papillons de Schumann, Capricieuse de Schubert, Serenada de Pierné, Mephisto-Vals de Liszt.
Un adevărat eveniment s-a produs în 1923, când Floria Capsali a fost invitată de către Teatrul Naţional să danseze şi să îndeplinească şi rolul de maestră de balet pentru spectacolul Visul unei nopţi de vară de Shakespeare, montat de către Paul Gusty.
În anul 1926, Floria Capsali s-a măritat cu sculptorul Mac Constantinescu, căsătoria lor durând până în anul 1933.
Un moment deosebit în activitatea Floriei s-a petrecut în anul 1927, când a făcut parte din echipele monografice ale Universităţii din Bucureşti, conduse de eminentul profesor sociolog Dimitrie Gusti. Împreună cu mai multe personalităţi, printre care Constantin Brăiloiu, George Breazul sau Mac Constantinescu, Floria Capsali, cu o rară minuţiozitate şi multă răbdare, a cules materialul folcloric în legătură cu dansul popular românesc, desăvârşindu-şi astfel cunoştinţele ce aveau să-i servească mai târziu în montarea baletelor româneşti.
După ce s-a făcut cunoscută atât marelui public, cât şi lumii artistice prin recitalurile sale, Floria Capsali a înfiinţat prima ei şcoală de dans, aprobată de Ministerul Învăţământului şi Culturii, ce avea să scoată la lumină generaţii de elevi şi eleve care au devenit, cu timpul, mari valori ale dansului, atât în ţară, cât şi peste hotare.
O dată cu totul remarcabilă în strălucita sa carieră artistică a fost seara de 5 aprilie 1930, când a avut loc, la Teatrul Liric, spectacolul de dans pe care l-a prezentat cu şcoala sa de balet, în prezenţa maestrului George Enescu. Acest spectacol este primul recital de dans alcătuit numai pe muzică de compozitori români, fiind şi cel dintâi spectacol de dans cult românesc. Muzica era semnată de Marţian Negrea, Tiberiu Brediceanu, Constantin Brăiloiu, Mihail Jora, G. Enacovici.
În studioul de balet al Floriei Capsali s-au făcut remarcaţi Oleg Danovski şi Trixy Checais, două temperamente diferite, dar cu un deosebit simţ artistic. Oleg Danovski a apărut împreună cu Marie-Jeanne Livezeanu şi Mitiţă Dumitrescu în Preludiile lui Chopin, apoi în Carnavalul de Schumann, în care Trixy Checais a întruchipat, cu multă sensibilitate, dificilul rol al eternului visător Pierrot. Tot în acest program, Trixy Checais a semnat, alături de Mac Constantinescu, şi o parte a machetelor de costume. Cei doi mari artişti, Trixy Checais şi Oleg Danovski, au avut o lungă şi strălucită carieră în dans. Oleg Danovski, care s-a remarcat şi în teatrele de revistă, unde a debutat ca dansator solist, a semnat nenumărate coregrafii, fiind ani de zile maestru de balet al Operei Române şi contribuind la montarea multor lucrări valoroase. La rândul său, Trixy Checais, talent artistic de mare varietate, s-a făcut cunoscut prin nenumărate recitaluri, adevărate sărbători artistice, cu lucrări originale, de mare rafinament, lucrând ca maestru de balet atât la Opera Română din Bucureşti, cât şi pe alte scene. Înzestrat şi cu talent pentru pictură, gravură şi desen, a prezentat lucrări în mai multe expoziţii, fiind foarte apreciat în lumea artistică a vremii.
Între anii 1926 şi 1938, Floria a fost invitată să dea recitaluri de dans în Franţa, Germania, Cehoslovacia, Grecia şi Iugoslavia. Între 1931 şi 1938, a fost angajată de Constantin Tănase la Teatrul Cărăbuş şi a colaborat şi cu Teatrul Alhambra. Sub îndrumarea ei, în câţiva ani, trupa de balet a Teatrului Cărăbuş a devenit un ansamblu de dans valoros, iar Floria Capsali a izbutit să realizeze montări care depăşeau, uneori, divertismentele prezentate la Operă.
În 1937, la Sinaia, a prezentat pentru prima dată Fata din Drăguş de Sabin Drăgoi, care i-a adus un frumos succes personal, şi Jocurile olteneşti ale lui Paul Constantinescu, adevărate bijuterii de artă muzicală şi coregrafică, dansate, printre alţii, de Marie-Jeanne Livezeanu, Magdalena Rădulescu, Milica Marinescu. Pentru prima dată a apărut imprimat pe afişul şi programul acestui spectacol titulatura de balet românesc.
Floria Capsali şi-a revărsat geniul creator şi spre alte laturi artistice pe care nu le intuise nimeni până la ea, una dintre aceste ramuri artistice fiind euritmia. Ea a avut marele curaj de a construi simboluri şi mişcări nu pe ritmurile muzicii, ci pe lirismul versurilor lui Eminescu, Arghezi, Blaga şi Ion Barbu, recitate de George Vraca, Pop-Marţian sau Emil Botta.
În 1938, Floria Capsali este angajată la Opera Română, ca primă dansatoare, profesoară a baletului Operei, conducătoare a Şcolii de balet şi maestră de balet. A condus baletul Operei Române din Bucureşti timp de 12 ani.
Până la venirea Floriei la Opera Română din Bucureşti, activitatea baletului Operei se limita la o formulă tipică şi conservatoare, în care cele câteva elemente ce se aflau în frunte rămâneau inamovibile şi absolute, aşa cum mărturisea Mitiţă Dumitrescu. De obicei, dansau într-un balet cele trei prim-balerine (Iosefina Sternfeld, Elena Penescu-Liciu, Mary Cholet Romanovski) à tour de role, corpul de balet fiind un fel de linie ajutătoare ce se perinda, din când în când, pe fundalul scenei, mai cu seamă când prima balerină avea nevoia imperioasă de a-şi regla întrucâtva respiraţia. Pe ici, pe colo, câte un pas de deux sau pas de trois anemic, fugitiv şi repezit, îţi lăsa impresia de ceva adăugat, lipit, care nu prea corespundea cu lucrarea coregrafică în ansamblu.
Printre primele măsuri luate de Floria Capsali, odată cu venirea ei la conducerea baletului Operei Române din Bucureşti, a fost organizarea şcolii de balet, pe care o transformă complet, după un sistem propriu, bazat pe principii şi orientări noi. În primul rând, nu a admis în şcoală copii mai mici de 7 ani, pentru a evita posibilele deformări corporale în timpul studiilor. Primii ani de învăţământ se bazau pe un program general de gimnastică, în care corpul copilului urma o tehnică proprie dezvoltării sale naturale.
În primul an de studiu, exerciţiile dansului clasic erau cele elementare şi se bazau pe cele cinci poziţii ale picioarelor – cu vârfurile întoarse în afară – precum şi pe cele şapte poziţii ale braţelor. Acele faimoase port de bras se predau la începători mai mult pentru a le insufla graţia şi eleganţa liniei braţelor. (…) Floria nu folosea tehnica pe vârfuri (celebrele pointes ale pantofului clasic de balet) decât după ce copiii împlineau vârsta de 8-9 ani, spre a da piciorului o linie şi o armonie musculară perfecte şi spre a-l feri complet de orice deformare a ţesuturilor. (…) La intrarea copiilor în primul an de curs, pe lângă examenul de aptitudini, Floria a instituit pentru prima oară la noi în ţară şi un examen medical (…) tocmai pentru a avea cât mai multe garanţii asupra alcătuirii fizice a elevei sau elevului respectiv.
Corpul de balet, soliştii şi prim-balerinii Operei erau antrenaţi printr-un studiu special, Floria Capsali instituind astfel un curs de perfecţionare care a fost de un mare folos tuturor celor care l-au urmat. Din nou, Floria şi-a pus în valoare toate darurile sale de pedagogă strălucită, reuşind să corecteze anumite deficienţe, la fiecare dansatoare şi dansator în parte, urmărind ca mişcarea să se dezvolte uniform şi după diversitatea mijloacelor proprii fiecăruia (…). Cu aceeaşi pricepere şi intuiţie a reuşit să plasticizeze liniile corporale ale interpreţilor, dându-le o armonie şi o estetică specială, dăltuind trupurile până la o structură aproape sculpturală. Prin obţinerea unui preţios şi necesar legato între membre, dar şi prin puritatea execuţiei tuturor mişcărilor, în câţiva ani baletul Operei a devenit, prin studiu intens şi consecvent, un mare grup artistic ce putea să stea, cu cinste şi mândrie, alături de grupul cântăreţilor noştri.
Aşteptată cu interes deosebit de către public şi presă, premiera baletului în caracter românesc Nunta în Carpaţi a avut loc în ziua de 5 mai 1939, sub strălucita baghetă a dirijorului George Georgescu. Montarea şi coregrafia s-au datorat Floriei Capsali, care a fost şi interpreta miresei, rolul principal. Mirele a fost Oleg Danovski, în alternanţă cu Trixy Checais. Pe flăcăul trist l-a întruchipat Mitiţă Dumitrescu. Sora miresei a fost Marie-Jeanne Livezeanu. Decorurile şi costumele au fost executate după schiţele sculptorului Mac Constantinescu, iar regia a fost semnată de Panait Cottescu. Încă înainte de reprezentarea baletului pe scenă, Paul Constantinescu a primit pentru muzică Premiul George Enescu pe anul 1938. În stagiunea 1971-1972, Floria Capsali şi Mitiţă Dumitrescu au fost invitaţi de către conducerea Operei să reia montarea baletului Nunta în Carpaţi. De data aceasta, baletul a fost coregrafiat şi supraveghet de amândoi, avându-i ca protagonişti pe Valentina Massini, Petre Ciortea, Mihaela Crăciunescu şi Gheorghe Cotovelea.
După Nunta în Carpaţi a urmat premiera cu Rapsodia I de George Enescu, după scenariul lui Marcel Breslaşu. Rapsodia I de Enescu va fi montată, după mulţi ani, pe scena Ansamblului artistic Ciocârlia, tot de către Floria Capsali, sub titlul Tablouri din Galeria Naţională, fiind un adevărat triumf pentru splendida carieră artistică a Floriei.
La 30 aprilie 1943 avea loc premiera spectacolului Priculiciul, de Zeno Vancea, cu Floria Capsali, Mitiţă Dumitrescu, Oleg Danovski şi Trixy Checais în rolurile principale, sub bagheta dirijorală a lui Constantin Silvestri.
Cel mai important succes repurtat de Floria Capsali în montările sale pe prima scenă lirică a ţării rămâne, fără îndoială, baletul Demoazela Măriuţa, a cărui premieră a avut loc la 5 octombrie 1942, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. Muzica era semnată de Mihail Jora, coregrafia, montarea şi regia îi aparţineau Floriei Capsali. Tot ei i se datora şi scenariul, lucrat în colaborare cu Apriliana Medianu, după romanul Din vremea lui Căpitan Costache de Al. Antemireanu. Distribuţia numeroasă, alcătuită din baletul Operei, elevi ai şcolii de balet şi corişti, a constituit alaiul de dorobanţi, cârciumari, mahalagioaice, negustori, liceeni, ofiţeri, plăcintari, lăutari, ţărani, demnitari etc. În rolul titular, Floria Capsali a dat curs unei strălucite interpretări, trecând cu dezinvoltură şi pricepere prin toate fazele de transformări cerute de partitura coregrafică şi muzicală, spre a culmina la sfârşit într-o postură de mare eleganţă şi de deosebită fineţe. Parteneri i-au fost Trixy Checais (care a interpretat trei roluri), Mitiţă Dumitrescu şi Oleg Danovski. Distribuţia a fost completată, printre alţii, de Gelu Matei şi Nicolae Iacobescu.
Din repertoriul universal, Floria Capsali a montat Coppélia de Léo Delibes, Carnavalul de Robert Schumann, Invitaţia la vals de Carl Maria von Weber şi Cutia cu jucării (La boîte à joujoux) a lui Claude Debussy.
Pe lângă baletele mari, Floria Capsali a revăzut şi divertismentele de balet din opere. A creat o nouă Noapte a Valpurgiei în Faust de Charles Gounod şi a imaginat coregrafia pentru divertismentul dansant din opereta Liliacul de Johann Strauss-fiul. Alte lucrări originale prezentate de Floria Capsali pe scena Operei au fost tablourile de dans românesc de caracter din La seceriş de Tiberiu Brediceanu, precum şi montările pitoreşti din operele Capra cu trei iezi şi Alexandru Lăpuşneanu de Alexandru Zirra.
La invitaţia lui Liviu Rebreanu, pe atunci directorul Teatrului Naţional, Floria Capsali şi Mitiţă Dumitrescu au montat, pentru Naţionalul bucureştean, o serie de divertismente de dans în piese precum Sânziana şi Pepelea sau Înşir-te mărgărite. La solicitarea lui Sică Alexandrescu, în mai multe stagiuni, Floria Capsali şi Mitiţă Dumitrescu au realizat coregrafia pentru spectacole precum O seară la Union (după Momentele lui Caragiale), Cutia cu paiaţe, Castiliana (de Lope de Vega) sau Mascarada (de Lermontov). La Teatrul de Revistă, Floria Capsali a montat Hanul lui Manuc, un mare tablou coregrafic, care ilustra o pagină plină de pitoresc din vremuri de mult apuse.
Pentru Studioul pe care îl conducea, Floria Capsali a creat feeria coregrafică-muzicală Visul balerinei, spectacol ce a reprezentat o încununare a activităţii sale îndelungate ca maestru de balet.
Odată cu alcătuirea Ansamblului de cântece şi dansuri Ciocârlia, Floria Capsali a fost solicitată şi angajată în calitate de maestră de balet şi profesoară de dans clasic. Pentru Ansamblul Ciocârlia, Floria Capsali a creat tabloul Târg pe Muntele Găina, pe muzică de Paul Constantinescu, şi a reluat, sub titlul Tablouri din Galeria Naţională, capodopera enesciană Rapsodia I, inspirându-se din tablourile lui Theodor Aman şi ale lui Nicolae Grigorescu.
În anii ’50, a fost invitată să pregătească, prin cursuri de dans clasic, lotul naţional de gimnastică feminin şi masculin.
Încă de la primele sale manifestări artistice, Floria Capsali a fost atrasă mai ales de piesele muzicale în care putea ilustra intensele trăiri sufleteşti: Frumosul rozmarin şi Chinoiserie de Kreissler, Danse du feu sacré de Borodin, Arabesque şi Clair de Lune de Debussy, Vase étrusque de Erik Satie – adevărată bijuterie coregrafică, lucrată după amfore şi vase greceşti, etrusce şi egiptene -, Feuille morte de Rahmaninov, Oiseau triste de Ravel – în care Floria şi-a imaginat o pasăre silită să-şi trăiască restul zilelor într-o colivie de unde nu-şi mai putea găsi scăparea -, Valse impromptu şi Consolation de Liszt, Tango de Darius Milhaud, Cavalerul rozelor de Richard Strauss, Nocturna de Beethoven.
Una dintre cele mai desăvârşite creaţii ale Floriei rămâne Appassionata, după celebra sonată a lui Beethoven, în care se desfăşura ca dintr-un văl, spre a pluti într-un alt univers, inventat, dorit şi visat de gândurile şi de dorurile ei.
Împreună cu Mitiţă Dumitrescu, cel care i-a devenit soţ în anul 1939, Floria Capsali a susţinut mai multe recitaluri, în care cei doi artişti au prezentat creaţii precum Valsul primăverii (pe muzică de Johann Strauss), Dansul lui Puck şi Idilă comică (pe muzică de Debussy), Muzicuţa (pe muzică de Romeo Alexandrescu), Ciclu poetic (pe muzică de Liszt) sau Sărbătoare la Sevilla (pe muzică de Ravel şi Albeniz). Nu au lipsit scenele cu specific românesc: Suita românească şi La coasă (Sabin Drăgoi), Dans popular şi Jocuri româneşti (Paul Constantinescu), Fusul fermecat (Marţian Negrea). Un loc deosebit în repertoriul Floriei Capsali îl ocupă Fata din Drăguş, pe muzica lui Sabin Drăgoi. Pentru acest dans, Floria a creat un scenariu original, având în centru un personaj săltăreţ, dinamic, sprinţar şi vioi, ce se avântă pe scenă ca un fulg luat de vânt, cu simţământul de mândrie, naivitate şi drăgălăşenie al fetei de la ţară.
Maya Pliseţkaya l-a inspirat pe Pierre Cardin, Sylvie Guillem este imaginea Rolex, Aurélie Dupont promovează bijuteriile Chaumet, iar Svetlana Zaharova este ambasadoarea Audemars Piguet. Câteva dintre cele mai strălucitoare stele ale baletului, dincolo de luminile rampei…
Maya Pliseţkaya
Alina Cojocaru
Svetlana Zaharova
Ulyana Lopatkina
Sylvie Guillem
Evghenia Obrazţova
Aurélie Dupont
Diana Vişniova
Alina Somova
Repertoriul vast al Teatrului Bolşoi s-a mai îmbogăţit cu un titlu: “Dama cu camelii”, în coregrafia lui John Neumeier, pe muzică de Frédéric Chopin. Premiera baletului creat pentru Marcia Haydée în 1978 a avut loc pe 20 martie, pe scena istorică a Teatrului Mare de la Moscova.
Svetlana Zaharova (Marguerite) şi Edvin Revazov (Armand), în “Dama cu camelii” (foto: Mihail Logvinov, http://www.bolshoi.ru)
Romanul “Dama cu camelii”, scris de Alexandre Dumas fiul in 1848, a fost transpus atât pe scenă, ca piesă de teatru, operă şi balet, cât şi pe marele ecran. Pe Marguerite Gautier, eroina romanului, au interpretat-o, pe scenă, actriţe ce au marcat istoria teatrului, precum Sarah Bernhardt sau Eleonora Duse, în timp ce, pe ecran, a fost întruchipată de Greta Garbo, Sara Montiel sau Isabelle Huppert. În “Traviata” lui Verdi, în rolul Violettei Valéry au strălucit Maria Callas, Renata Tebaldi, Teresa Stratas şi atâtea alte soprane faimoase. Cât despre baletul “Dama cu camelii”, cea mai cunoscută versiune poartă semnătura coregrafului John Neumeier. Prezentat pentru prima dată publicului în anul 1978, baletul “Dama cu camelii”, pe muzica lui Frédéric Chopin, a avut vineri, 20 martie, premiera pe scena istorică a Teatrului Bolşoi de la Moscova.
Supranumit “Giselle al secolului XX”, baletul “Dama cu camelii”, pe care prestigioase companii de balet din lumea întreagă l-au inclus în repertoriul lor, este unul dintre cele mai apreciate balete create în ultimul veac, rolul principal fiind râvnit de toate prim-balerinele. “Giselle” trăieşte datorită combinaţiei unice între muzică, libret şi coregrafie, iar John Neumeier, prin “Dama cu camelii”, a dorit să creeze acelaşi efect. În ciuda diferenţelor dintre eroine, Giselle şi Marguerite au în comun puterea de sacrificiu. Cel mai interesant, însă, este că atât rolul Giselle, cât şi rolul Marguerite se pretează la interpretări uneori complet diferite de la o balerină la alta.
Un balet cinematografic
“Dama cu camelii” în viziunea coregrafică a lui Neumeier nu este un balet pur clasic. John Neumeier a recurs la aceeaşi tehnică cinematografică pe care a descoperit-o, cu surprindere, citind romanul lui Dumas fiul: povestea nu este lineară, evenimentele sunt prezentate adesea simultan, din perspectiva mai multor personaje şi mai întotdeauna prin prisma amintirilor. Scenografia joacă şi ea un rol important în realizarea flashback-urilor. La începutul anilor 1970, John Neumeier şi coautorul baletului, scenograful Jurgen Rose, influenţaţi de creaţia regizorului german Peter Stein, au înţeles că magia teatrului poate ascunde o sămânţă de realism. Bogăţia costumelor este astfel contrabalansată de simplitatea decorurilor. Acţiunea începe în timpul licitaţiei, când obiectele care aparţinuseră eroinei sunt scoase la vânzare. Viaţa lui Marguerite este relatată din amintiri, din perspectiva oamenilor care au întâlnit-o şi din cea a lui Armand Duval, punctul de vedere schimbându-se în funcţie de personajul care o evocă pe eroină într-un anumit moment. Spaţiul în care se desfăşoară acţiunea este, însă, mereu aceeaşi “cameră”.
Svetlana Zaharova (Marguerite) şi Edvin Revazov (Armand), în “Dama cu camelii” (foto: Elena Fetisova, http://www.bolshoi.ru)
Chopin
Neumeier nu a stat mult pe gânduri în alegerea muzicii. Chopin i s-a părut, de la bun început, alegerea ideală, pentru că muzica lui ilustrează bine acea joie de vivre specifică secolului al XIX-lea şi frivolitatea redate în “Dama cu camelii”. În acelaşi timp, viaţa lui Chopin însuşi, originea sa poloneză, boala de care a suferit, imprimă muzicii sale o anumită melancolie şi conturează senzaţia apăsătoare a destinului implacabil, care exprimă foarte bine tema principală a baletului.
Manon Lescaut şi cavalerul De Grieux
În roman, Armand Duval, ajungând prea târziu la licitaţia la care se vânduseră obiectele lui Marguerite, încearcă să găsească şi să cumpere volumul “Istoria cavalerului De Grieux şi a lui Manon Lescaut”, pe care chiar el îl dăruise cândva iubitei sale. În baletul lui John Neumeier, Manon şi De Grieux devin personaje bine conturate. Marguerite şi Armand merg împreună la teatru să vadă piesa inspirată din viaţa celor doi amanţi celebri, iar imaginea lui Manon, desprinsă din universul scenei, o va însoţi pe Marguerite pe parcursul întregului balet, ca o întruchipare a destinului eroinei.
Marguerite şi Armand
Baletul lui John Neumeier solicită întregul ansamblu, fapt ce permite portretizarea unor personaje foarte diverse. Acţiunea gravitează, firesc, în jurul cuplului Marguerite – Armand. Coregraful John Neumeier sublinia chiar cât de mult depinde fiecare reprezentaţie a baletului de interpreţii rolurilor principale. La momentul creării baletului, Marcia Haydée, cea pentru care Neumeier a imaginat “Dama cu camelii”, a fost, practic, coautoare. Neumeier a lucrat la fel cu fiecare balerină care a interpretat apoi rolul principal. Partitura coregrafică nu s-a schimbat, însă rolul lui Marguerite, asemenea rolului lui Armand, depinde de personalitatea celei care îi dă viaţă, dezvăluindu-i noi faţete. Aşa cum spunea John Neumeier, pe Marguerite o poate interpreta atât o balerină foarte tânără, cât şi o artistă la zenit.
John Neumeier, coregraful a cărui carieră a început la compania Stuttgart Ballet a lui John Cranko, a creat “Dama cu camelii” pentru Marcia Haydée. În 1981, Neumeier a creat o a doua versiune a baletului pentru compania sa, Hamburg Ballet, rolul principal fiind interpretat tot de Marcia Haydée, alături de Jean-Christophe Maillot.
Prima colaborare a lui John Neumeier cu trupa de balet a Teatrului Bolşoi s-a concretizat în 2004, prin “Visul unei nopţi de vară”. Acum este pentru prima dată când “Dama cu camelii” în coregrafia lui John Neumeier este prezentat pe scena unui teatru de balet din Rusia. La fel ca în 2004, în seara premierei, rolul principal a fost interpretat de Svetlana Zaharova, al cărei partener a fost Edvin Revazov, prim-balerin al companiei Hamburg Ballet. În serile următoare, distribuţia a reunit pe scena istorică a Teatrului Bolşoi balerini tineri şi foarte tineri: Olga Smirnova şi Evghenia Obrazţova (Marguerite), Artem Ovcharenko şi Vladislav Lantratov (Armand), Anna Tihomirova şi Ekaterina Şipulina (Manon), Simion Ciudin şi Ruslan Skvorţov (De Grieux).
Sursă text: Выход «Дамы с камелиями», traducere adaptată din limba rusă
Cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Balet de la Teatrul Mariinsky se desfăşoară între 3 şi 13 aprilie, pe scena istorică a Teatrului şi pe scena nouă, Mariinsky II.
Momentele cele mai importante ale Festivalului:
* Premiera baletului “Sylvia”, de Léo Delibes, în coregrafia lui Frederick Ashton
* Prima reprezentaţie la Sankt Petersburg a celui mai recent proiect al prim-balerinei Diana Vişniova, “On the Edge”
* Balete semnate de Marius Petipa, Lev Ivanov, August Bournonville, Frederick Ashton, George Balanchine, Wayne McGregor, Alexei Ratmansky şi Sasha Waltz, în interpretarea soliştilor de la Teatrul Mariinsky şi a invitaţilor de la Teatrul Bolşoi, Teatrul Mihailovski şi American Ballet Theatre
* Reprezentaţii susţinute de Baletul Regal Danez
* Spectacole semnate de coregrafi aflaţi la începutul carierei, în proiectul Creative Workshop
Prestigiosul eveniment se deschide cu premiera baletului “Sylvia”, de Léo Delibes, în coregrafia lui Frederick Ashton. Muzica lui Delibes a inspirat numeroşi coregrafi, iar Ceaikovski însuşi spunea despre partitura pentru “Sylvia” că este prima compoziţie de balet demnă de a fi ascultată, descriind în termeni elogioşi frumuseţea, rafinamentul, ritmul şi armonia muzicii. Subiectul baletului este inspirat din piesa “Aminta”, a poetului renascentist Torquato Tasso, în care este glorificată iubirea dintre nimfa Sylvia şi păstorul Aminta. “Sylvia” a fost reprezentat pentru prima dată la Opera Mare din Paris, la 14 iunie 1876. Baletul a fost reluat de coregrafi precum Léo Staats, Serge Lifar sau John Neumeier, iar George Balanchine a creat “Sylvia Pas de Deux”, pe aceeaşi muzică de Delibes. Versiunea lui Frederick Ashton a fost prezentată pentru prima dată la Londra, de compania Royal Ballet, în 1952.
Invitată de onoare la ediţia de anul acesta a Festivalului este compania Baletului Regal Danez, care va prezenta pe scena Teatrului Mariinsky baletul “Napoli”, într-o montare de Sorella Englund şi Nikolaj Hübbe, după coregrafia lui August Bournonville: o versiune modernă, în care acţiunea se petrece în Italia anilor ’50. Creaţiile lui August Bournonville sunt considerate cartea de vizită a companiei de balet daneze, Bournonville fiind, de altfel, cel care a pus bazele tradiţiei dansului masculin în Danemarca, contribuind la recunoaşterea internaţională a virtuozităţii Baletului Regal Danez.
Spectacolul “Diana Vishneva: On the Edge” continuă seria proiectelor independente ale prim-balerinei Teatrului Mariinsky. “Beauty in Motion” şi “Dialogues”, proiectele anterioare ale Dianei Vişniova, au fost distinse cu cinci premii Masca de Aur la diferite categorii. Titlul celui mai recent proiect, “On the Edge”, face trimitere la noile provocări din cariera balerinei, prin care Diana Vişniova dezvăluie publicului faţete încă necunoscute ale artei sale. “On the Edge” este un spectacol coupé, cu două balete într-un act: “Switch”, în coregrafia lui Jean-Christophe Maillot, directorul companiei Les Ballets de Monte-Carlo, şi “Woman in a Room”, creaţie a lui Carolyn Carlson, inspirată de filmele lui Andrei Tarkovski.
Pe afişul Festivalului se regăseşte, de asemenea, şi una dintre premierele recente ale Teatrului Mariinsky: “Infra”, în coregrafia lui Wayne McGregor, care va fi prezentat în aceeaşi seară alături de “Concerto DSCH”, de Alexei Ratmansky, şi “Sacre”, de Sasha Waltz.
Festivalul se va încheia cu o gală ce va reuni unii dintre cei mai apreciaţi balerini ai momentului. În prima parte a galei este programat “Symphony in C”, de George Balanchine, în partea a doua urmând a fi prezentate momente îndrăgite din balete celebre.
Programul complet al celei de-a XIV-a ediţii a Festivalului Internaţional de Balet de la Teatrul Mariinsky este disponibil pe site-ul oficial al Teatrului Mariinsky, www.mariinsky.ru.
Sursă text şi foto: www.mariinsky.ru
Ulyana Lopatkina, “Russkaya” (Dansul rus din “Lacul lebedelor”)
Nu am cuvinte… Ce poti sa mai spui cand vezi atata perfectiune?…
Miercuri, 30 aprilie, orele 19: Baiadera
Regia şi adaptarea coregrafică: Mihai Babuşka
În rolurile principale: Oana Babuşka (Nikia), Ovidiu Matei Iancu (Solor), Marina Minoiu – debut (Gamzatti)
Sâmbătă, 3 mai, orele 19: Femei
Regia şi coregrafia: Gheorghe Iancu
În rolurile principale: Corina Dumitrescu, Bogdan Plopeanu (debut), Călin Rădulescu, Marina Minoiu (debut), Bianca Stoicheciu (debut), Raul Oprea (debut), Lucas Campbell (debut), Edda Romano
Vineri, 9 mai, orele 19: Corsarul
Regia şi coregrafia: Vasili Medvedev, adaptare după Marius Petipa
În rolurile principale: Bianca Fota (Medora), Dawid Trzensimiech (Conrad), Gabriela Popovici (Gulnara), Cristian Preda – debut (Ali)
Duminică, 11 mai, orele 19: Lacul lebedelor
Libretul, regia şi coregrafia: Gheorghe Iancu (după Marius Petipa şi Lev Ivanov)
În rolurile principale: Cristina Dijmaru (Odette/Odilia), Ovidiu Matei Iancu (Siegfried), Bogdan Plopeanu (Deirfgeis), Bianca Fota (Regina Mamă), Cristian Preda (Beno)
Duminică, 18 mai, orele 19: Corsarul
Regia şi coregrafia: Vasili Medvedev, adaptare după Marius Petipa
În rolurile principale: Oana Babuşka – debut (Medora), Ovidiu Matei Iancu (Conrad), Rin Okuno – debut (Gulnara)
Duminică, 25 mai, orele 19: Lacul lebedelor
Libretul, regia şi coregrafia: Gheorghe Iancu (după Marius Petipa şi Lev Ivanov)
În rolurile principale: Bianca Fota (Odette/Odilia), Dawid Trzensimiech – debut (Siegfried), Vlad Toader (Beno)
Istoric
Pe 11 ianuarie 1713, regele Ludovic al XIV-lea promulga decretul prin care era înfiinţat oficial Conservatorul de dans, destinat balerinilor din Academia Regală de Muzică. Prin această structură erau astfel instituţionalizate cursurile pentru balerinii profesionişti, asemănătoare cu cele de care beneficiază, în zilele noastre, ansamblul de balet. La început, cursurile de dans nu se adresau copiilor, deşi au existat copii de artişti care au studiat la Conservator. Primul document care atestă necesitatea înfiinţării unei şcoli de dans destinate exclusiv copiilor apare de-abia în anul 1780 şi impune principiile funcţionării instituţiei: învăţământul gratuit – aşa cum fusese prevăzut, la origine, de Ludovic al XIV-lea, admiterea prin selecţie şi încadrarea profesională a elevilor.
În 1784, un al doilea decret, dat de Ludovic al XVI-lea, prelungeşte durata studiilor şi stipulează înfiinţarea unei clase speciale pentru copiii mai mici de 12 ani, considerându-se că este de preferat ca elevii să fie recrutaţi de la vârstă fragedă, când încă nu au urmat nici o lecţie de dans şi, prin urmare, profesorii nu au de corectat nici un defect. În perioada Revoluţiei Franceze şi a Imperiului, funcţionarea Şcolii de balet este îmbunătăţită prin mai multe regulamente, mai ales privind imparţialitatea profesorilor. În acest sens, pentru examenele de sfârşit de an şi pentru angajarea în ansamblul de balet al Operei este formată o comisie ai cărei membri sunt aleşi din compania de balet.
La început, cursurile sunt organizate în trei etape: o clasă elementară – până la 13 ani, clasa superioară (cu durată maximă de un an) – până la 16 ani, apoi, pentru unii dintre elevi, o clasă specială de perfecţionare (cu durată maximă de doi ani), pe care Marie Taglioni o va înfiinţa în perioada celei de-a III-a Republici. Vârsta impusă pentru absolvirea şcolii este de 18 ani, când elevii trebuie să-şi înceapă cariera. Profesorii au dreptul să exmatriculeze elevi, pentru a stimula zelul elevilor şi spiritul de emulaţie, acestea fiind două dintre valorile dragi lui Napoleon. În acelaşi scop sunt introduse şi clasamentele, în vigoare şi astăzi, dar şi limita de vârstă pentru prima divizie (la Première division) – 18 ani, şi comisiile de examen.
Model pentru întreaga Europă, Şcoala de balet a Operei din Paris intră într-un con de umbră spre sfârşitul epocii romantice. Prestigiul ei este însă asigurat de personalităţi cu o credinţă nezdruncinată în tradiţie, precum Marie Taglioni, Mme Dominique, Rosita Mauri, Carlotta Zambelli sau Albert Aveline. Generaţie după generaţie, în ciuda schimbărilor dese de la conducerea Operei şi a greutăţilor financiare, cu toţii au încercat să păstreze vie tradiţia şi stilul lăsate moştenire de Academia regală de dans înfiinţată de Ludovic al XIV-lea în 1661.
După ce a funcţionat mai întâi în strada Saint-Nicaise, apoi în incinta Palatului Garnier, Şcoala îşi desfăşoară acum activitatea la Nanterre, în apropierea parcului André Malraux. Noul sediu a devenit necesar atunci când durata obligatorie a studiilor a fost stabilită pentru vârsta de 16 ani, ceea ce a făcut ca aşa-numiţii petits rats să treacă de la statutul de învăţăcei la cel de elevi. În 1987, sub conducerea lui Claude Bessy (1972-2004), Şcoala s-a mutat în sediul conceput de arhitectul Christian de Portzamparc, unde elevii învaţă până la bacalaureat, urmând atât cursurile de balet, cât şi cursurile teoretice. Lui Claude Bessy, la conducerea instituţiei i-a urmat Elisabeth Platel (prim-balerină a Operei din Paris), care a pus accentul pe virtuozitate.
Şcoala de balet a Operei din Paris este cunoscută pentru că recrutează copii cu aptitudini fizice excepţionale, cărora încearcă să le insufle disciplina, ajutându-i, în acelaşi timp, să-şi păstreze individualitatea. De mai bine de 300 de ani, sistemul de predare de la Şcoala de balet a Operei din Paris privilegiază transmiterea directă a cunoştinţelor şi a experienţei de la profesori la elevi, asigurând astfel continuitatea tradiţiei baletului. În paralel cu studiile vocaţionale, instituţia trebuie să se plieze exigenţelor Ministerului Educaţiei naţionale, în acest sens colaborarea cu echipa pedagogică din filiera teoretică fiind întărită prin multiple proiecte comune între formarea artistică şi cea intelectuală a elevilor. La finalul studiilor, elevii primesc Diploma Naţională Superioară Profesională de Balerin şi mulţi dintre ei îşi iau bacalaureatul literar.
Sistemul de predare
Este organizat pe şase niveluri, de la divizia a 6-a până la prima divizie, fiind deschis fetelor şi băieţilor. Este vorba despre un sistem de predare pluridisciplinar care include, pe lângă diversele cursuri de dans (clasic, de caracter, contemporan, jazz, folcloric şi baroc), cursuri de muzică, mimă, comedie, dreptul spectacolului, istoria dansului, anatomie şi gimnastică. În acelaşi timp, elevii urmează cursurile specifice învăţământului general, de la şcoala primară până la bacalaureat – filiera literară.
În fiecare an, elevii Şcolii urcă pe scena Operei Garnier pentru cele trei mari evenimente tradiţionale: defilarea ansamblului de balet al Operei şi al Şcolii, demonstraţiile Şcolii de balet şi spectacolul Şcolii. La aceste evenimente se adaugă, în funcţie de anul de studiu, turnee în Franţa sau în străinătate.
Şcoala dispune de o cantină deschisă de luni până vineri şi de un internat deschis de duminică seara până vineri seara. Demi-pensiunea este obligatorie. Cursurile Şcolii de balet sunt gratuite, elevii plătind doar cazarea şi masa.
Examene şi concursuri
Activitatea în cursul anului este notată şi punctată, părinţii primind, trimestrial, un buletin cu aprecierile din partea profesorilor. Notele reprezintă jumătate din punctele necesare pentru trecerea în divizia superioară, cealaltă jumătate fiind reprezentată de notele de la examenul de sfârşit de an.
Elevii din prima divizie au prioritate la selecţia pentru angajarea în ansamblul de balet al Operei naţionale din Paris. În urma unui concurs intern, candidaţii declaraţi admişi şi care întrunesc condiţiile de formaţie generală sunt integraţi în ansamblul de balet al Operei, cu rangul de quadrilles stagiaires.
Admitere
Admiterea este organizată pe trei grupe de vârstă:
- copii între 8 şi 11 ani
- copii între 11 şi 13 ani
- copii mai mari de 13 ani
Pentru mai multe detalii privind condiţiile şi procedura de admitere, dar şi pentru informaţii despre tarife, vă invit să consultaţi pagina: http://www.operadeparis.fr/en/les-artistes/l-ecole-de-danse/admissions
*** Sursă text: http://www.operadeparis.fr/les-artistes/l-ecole-de-danse ***
Ulyana Lopatkina în variaţia cea mai cunoscută din baletul “Paquita”, pe muzica lui Ludwig Minkus
Valsul Swanildei din actul I, pe scena Operei din Paris, cu Charline Giezendanner
Swanilda şi prietenele, scenă din actul I, cu Lisa Pavane şi Australian Ballet
Mazurka din actul I, pe scena Teatrului Bolşoi de la Moscova
Dansul păpuşii, actul al II-lea, cu Leanne Benjamin (Swanilda) şi Luke Heydon (Coppélius), Royal Ballet
Bolero, dans scoţian, finalul actului al II-lea şi începutul actului al III-lea, cu Lisa Pavane (Swanilda) şi Australian Ballet
Pas de deux din actul al III-lea, cu Natalia Osipova şi Viaceslav Lopatin, Teatrul Bolşoi
Dacă unora le este greu să-şi trăiască propria viaţă, alţii, în schimb – balerini, actori, cântăreţi de operă -, au curajul să trăiască atâtea vieţi într-una singură…
“Becoming Odette” – un scurt reportaj cu Amber Scott, prim-balerină a companiei Australian Ballet, despre provocările rolului principal din “Lacul lebedelor” şi transformarea în prinţesa-lebădă
… Iubirea care se mantuie prin moarte si traieste si dincolo de mormant…
(Oscar Wilde, «Privighetoarea si trandafirul»)
Pas de deux din «Giselle» (precedat de moartea lui Hans), Carla Fracci si Erik Bruhn, American Ballet Theatre, 1969
Originally posted on 
