Natalia Bessmertnova – balerină de o frumusețe și tehnică excepționale, sursa: Multimedia.pol.dk

Cu liniile sale lungi și delicate, cu ochii ei mari și lirismul înnăscut, Natalia Bessmertnova părea desprinsă dintr-o icoană rusească. Timp de mai bine de trei decenii, a fost una dintre cele mai apreciate prim-balerine ale Teatrului Bolșoi. Născută la Moscova, pe 19 iulie 1941, era fiică de medic. Sora ei, Tatiana, a îmbrățișat și ea cariera de balerină, tot în compania Teatrului Bolșoi. Talentul deosebit al Nataliei a fost remarcat încă din timpul studiilor la Școala de Balet a Teatrului Bolșoi. Natalia Bessmertnova a fost prima elevă din istoria Școlii care a absolvit cu media 10, în 1961.

Natalia Bessmertnova în Giselle, sursa: Forum-dansomanie.net

Natalia Bessmertnova în Don Quijote, sursa: Ballerinagallery.com

Pe scena Teatrului Bolșoi a debutat, în același an, în “Chopiniana” (“Silfidele”). În 1962, a impresionat publicul londonez în “Lacul lebedelor” și în “Cenușăreasa” (coregrafia Rostislav Zaharov). Expresivitatea cu totul remarcabilă a Nataliei Bessmertnova s-a dezvăluit pe deplin un an mai târziu, odată cu debutul în Giselle – primul ei rol important -, în care a întruchipat însăși esența baletului romantic. Despre Natalia Bessmertnova, criticul de dans Clive Barnes afirma că este balerina născută pentru a dansa “Giselle”, cu referire la apariția ei în baletul lui Adolphe Adam în turneul de la Londra, din 1969.

Repertoriul ei s-a îmbogățit, apoi, cu rolurile principale din “Lacul lebedelor”, “Frumoasa din pădurea adormită”, “Don Quijote”, pe care le-a personalizat prin accente subtile, adesea neașteptate. Natalia Bessmertnova a fost admirată și pentru interpretarea baletelor din epoca sovietică. Astfel, după retragerea Galinei Ulanova, Natalia Bessmertnova a preluat rolul Julietei, în “Romeo și Julieta” (coregrafia Leonid Lavrovski), și pe cel al Mariei, în “Fântâna din Bahcisarai” (coregrafia Rostislav Zaharov). Le-a întruchipat, de asemenea, pe Shirin, în “Legenda dragostei”, și pe Phrygia, în “Spartacus”, ambele balete fiind creațiile coregrafului Iurii Grigorovici, soțul ei. După 1968, anul premierei baletului “Spartacus”, Iurii Grigorovici a creat și alte roluri special pentru Natalia Bessmertnova, muza sa, între care se disting rolul țarinei Anastasia din “Ivan cel Groaznic” (1975), și al Ritei din “Vârsta de Aur” – ultimul mare rol creat special pentru ea, în 1982, pe muzica lui Dmitri Șostakovici. Natalia Bessmertnova a dansat și în reluările marilor balete clasice, pe care Iurii Grigorovici le-a prezentat pe scena Teatrului Bolșoi: “Lacul lebedelor”, “Raymonda”, “Romeo și Julieta” sau “Spărgătorul de nuci”.

Natalia Bessmertnova în Don Quijote, sursa: Ballerinagallery.com

Natalia Bessmertnova și Iurii Vasiucenko în Raymonda, sursa: Ballerinagallery.com

În 1965, Natalia Bessmertnova a câștigat medalia de aur la cea de-a doua ediție a Concursului Internațional de Balet de la Varna, iar în 1970, la Paris, a fost distinsă cu Premiul Anna Pavlova. În 1976 a fost numită Artistă a Poporului, iar un an mai târziu i s-a decernat Premiul de Stat al URSS.

Natalia Bessmertnova s-a retras definitiv de pe scenă în anul 1995, când Iurii Grigorovici a fost obligat să-și dea demisia din funcția de director al companiei de balet a Teatrului Bolșoi, pe care a condus-o timp de 31 de ani.

Natalia Bessmertnova în Romeo și Julieta, sursa: Ballerinagallery.com

Natalia Bessmertnova

Natalia Bessmertnova s-a stins din viață în 2008, pe 19 februarie, la vârsta de 66 de ani, prea tânără pentru semnificația numelui său: nemuritoarea. Giselle, Odette, Odilia, Phrygia, Raymonda, Julieta – prin interpretarea de neuitat a acestor roluri, Natalia Bessmertnova a devenit, într-adevăr, nemuritoare.

Recent, Alina Somova, una dintre cele mai îndrăgite prim-balerine din generaţia sa, a devenit mămică. Ea s-a întors din nou pe scena Teatrului Mariinsky la sfârşitul acestei stagiuni, în “Giselle”, un spectacol în care excelează. Şi înainte era încântătoare, dar acum radiază de fericire, pur şi simplu… Iată două fragmente din reprezentaţia care a avut loc chiar ieri, pe 31 iulie: variaţia din actul I şi pas de deux din actul al II-lea. Magia continuă…

V-aţi fi putut gândi vreodată că o prim-balerină precum Natalia Makarova, idolul atâtor iubitori ai artei Terpsihorei, a “aterizat”, într-un spectacol, cât se poate de graţios , în cuşca sufleurului?… Ei bine, da, s-a întâmplat “pe bune”. Şi să nu vă închipuiţi că apariţia ca prin farmec a balerinei ce pare să crească din pământ (într-un balet precum “Giselle”, de pildă, unde, în actul al II-lea, spiritul eroinei se înalţă din mormânt) este lipsită de peripeţii… Personal, îi admir pe artiştii care nu se iau prea în serios şi ştiu să se privească cu o anumită doză de autoironie. Iat-o pe Natalia Makarova povestind cu umor câteva momente savuroase din cariera ei. La drept vorbind, la timpul respectiv, cred că numai amuzante nu au fost aceste momente. Pentru ea, cel puţin…

Iubitorilor de balet din România, numele Carlei Fracci nu le este străin: prim-balerina italiană a fost, poate, cea mai faimoasă dintre partenerele de scenă ale maestrului Gabriel Popescu (care i-a fost și profesor). Recunosc că nu am văzut-o pe Carla Fracci decât într-un singur balet întreg, dar a fost suficient pentru ca ea să devină una dintre balerinele mele preferate. Este vorba despre o versiune de “Giselle”, în care îl are ca partener pe Rudolf Nureev. Spectacolul a fost înregistrat în 1980, când nici Carla Fracci, nici Rudolf Nureev nu mai erau în vârf de carieră. Cu toate acestea, versiunea Fracci-Nureev mi se pare a fi una dintre cele mai frumoase pe care le-am văzut, valoarea spectacolului fiind dată tocmai de maturitatea artistică a celor doi protagoniști. Carla Fracci pur și simplu m-a cucerit: este uimitor cum, la vârsta de 44 de ani, trăiește cu atâta inocență, candoare și fragilitate povestea eroinei ce are, probabil, jumătate din vârsta balerinei care o întruchipează. Pot spune chiar că am văzut cea mai sinceră și mai duioasă Giselle… Nici nu este de mirare, pentru că Giselle este unul dintre rolurile definitorii pentru cariera strălucită a prim-balerinei Carla Fracci.

Carla Fracci s-a născut la Milano, pe 20 august 1936. A început să studieze baletul la Școala Teatrului Scala din Milano, la vârsta de 10 ani. După absolvire, în 1954, își desăvârșește pregătirea prin stagii la Paris, Londra și New York. După numai doi ani de la terminarea studiilor devine solistă, iar în 1958 primește titlul de prim-balerină la Scala din Milano. Până spre sfârșitul anilor ’70 va dansa cu toate marile companii de balet din lume, printre care American Ballet Theatre, Royal Ballet, Stuttgart Ballet, Royal Swedish Ballet, London Festival Ballet. 

Este una dintre marile interprete ale rolurilor din repertoriul romantic, precum Giselle, Odette/Odilia, Julieta, Silfida, Swanilda sau Francesca da Rimini. A abordat și creații contemporane, precum “Preludiu la după-amiaza unui faun”, “Evghenii Oneghin”, “Concerto barocco”, “Pelléas și Mélisande”, “Floarea de piatră”. I-a avut ca parteneri de scenă pe Rudolf Nureev, Vladimir Vasiliev, Mihail Baryshnikov, Amedeo Amodio, Paolo Bortoluzzi, Gheorghe Iancu, Erik Bruhn. Alături de Erik Bruhn, Carla Fracci a înregistrat o versiune antologică de “Giselle”, în 1969.

Carla Fracci și Erik Bruhn, Giselle Photo (c) Martha Swope

Carla Fracci în scena nebuniei din “Giselle”

La sfârșitul anilor ’80, Carla Fracci a condus compania de balet a Teatrului San Carlo din Napoli, alături de Gheorghe Iancu. A fost, de asemenea, directoare a companiei de balet Arena di Verona (1996-1997) și a celei de la Teatrul de Operă de la Roma (2000-2010). Printre altele, Carla Fracci este Ambasadoare a Bunăvoinței pentru FAO (Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură) și deține o linie proprie de parfumuri. 

În actul al II-lea din “Giselle”, alături de Rudolf Nureev

Alături de Rudolf Nureev în “La Sylphide”

Întruchipând-o pe Fanny Cerrito în “Pas de quatre”

“Moartea Lebedei”

Ekaterina Maksimova şi Vladimir Vasiliev, balerinii cei mai dragi sufletului meu, în pas de deux din “Don Quijote”.

O înregistrare din anul 1969. Unde e farmecul baletului de altădată?…

Vezi şi: Când stelele se întâlnesc… (I)

Dacă îmi aduc bine aminte, primul spectacol de “Giselle” pe care l-am văzut eu a fost cu Simona Șomăcescu. Asta se întâmpla în urmă cu ani și ani, prin ’96 sau ’97. Cam de pe atunci datează, cred, și înregistrarea de mai jos, cu scena nebuniei din “Giselle”, în interpretarea Simonei Șomăcescu, pe scena Operei Naționale din București, alături de Cristian Crăciun (Albert) și Mihai Tugearu (Hans). Astăzi, după ani și ani, găsesc că această scenă a nebuniei este una dintre cele mai intense, mai autentice și mai emoționante pe care le-am văzut în toată “cariera” mea de spectator de balet de până acum. 

Evgenia Obraztsova în “Emeralds” (“Jewels”, coregrafia George Balanchine), Foto: Foteini Christofilopoulou

Sursa foto: Lostnene.wordpress.com

(Foto: Nikolay Krusser, sursa: Fashionnasty Tumblr)

Ce ar mai fi baletul fără splendoarea costumelor, fără rochiile sclipitoare ale balerinelor, ce întregesc farmecul şi poezia oricărui spectacol?… Ce vedem noi astăzi, pe scenă, nu prea seamănă cu ce le era dat să admire spectatorilor din veacurile trecute. În secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, costumele de balet erau, de fapt, rochii lungi şi elegante, care abia dacă lăsau să se vadă glezna dansatoarei. Treptat, rochiile s-au scurtat, din mai multe motive, printre care: pentru a le permite balerinelor o mai mare libertate de mişcare; pentru a evita accidentele (rochiile lungi riscau să ia foc din cauza lumânărilor sau a lămpilor cu gaz folosite la iluminarea scenei); din lipsă de materiale, după cel de-al Doilea Război Mondial. Se pare că cel mai grav accident a avut loc la Paris, în 1862, când rochia Emmei Livry, considerată ultima reprezentantă a baletului romantic, a luat foc pe scenă. Emma Livry s-a stins din viaţă la numai 21 de ani, pe 26 iulie 1863, la opt luni de la accident, din cauza arsurilor puternice. După momentul tragic, din culisele teatrelor pariziene nu lipsea niciodată un om de nădejde, înarmat cu o pătură şi o găleată cu apă…

Edgar Degas, “Lecţia de dans”, Metropolitan Museum of Art (sursa: Wikipedia) – balerine în aşa-numitul tutu romantic

În 1730, Marie Camargo a avut curajul să-şi ridice rochia şi să arate astfel spectatorilor ce înseamnă arta mişcării picioarelor în balet. Din acel moment, nimic nu a mai fost la fel ca până atunci în arta baletului: cu cât importanţa acordată elementelor tehnice creştea, cu atât rochiile deveneau mai scurte. Au apărut, astfel, două stiluri de balet. Cel dintâi: baletul ca artă a dansului diafan, pentru care a devenit faimoasă Marie Taglioni. Ea este, de altfel, prima balerină care a dansat într-un tutu, în anul 1832, când a dat viaţă eroinei din baletul “La Sylphide”. Tutu-ul ei consta, de fapt, din mai multe rânduri de fuste din tul. Cel de-al doilea: baletul ca artă dramatică, provocator, senzual, plin de forţă, reprezentat de Fanny Elssler. În anii 1830, Fanny Elssler cucerea Europa şi America prin dansul ei, punându-şi definitiv amprenta asupra istoriei baletului.

Denumirea oficială de tutu a apărut de-abia în anul 1881. Originea numelui este învăluită în mister. Unii sunt de părere că denumirea ar proveni de la cuvântul tul (tulle în franceză), în timp ce alţii evocă o glumă licenţioasă pe seama balerinelor, răspândită în rândul abonaţilor Operei din Paris din secolul al XIX-lea (tutu, în limba franceză, în registrul familiar, înseamnă popou, posterior).

Marie Taglioni, “La Sylphide” (sursa: Encyclopediaoftheexquisite)

Tutu-urile sunt de două tipuri: 

- tutu-ul lung, supranumit tutu romantic sau tutu Degas (după numele lui Edgar Degas, pictorul balerinelor)

- tutu-ul platou : galette (originar din Anglia, se distinge prin rigiditatea volanelor, ce dă tutu-ului o linie orizontală) sau à cerclette (originar din Franţa, tutu cu cerc, se distinge prin tulul mai suplu, care cade în formă de clopot pe un cerc metalic aşezat sub tul).

Alegerea tutu-ului depinde mai mult de tipul de balet în care este folosit decât de opţiunea personală a balerinei. Astfel, anumite balete din marele repertoriu sunt de neconceput fără tutu-ul romantic (“Giselle”, de exemplu), în timp ce alte balete, precum “Lacul lebedelor”, se dansează numai în tutu-uri de tip platou (cu excepţia unor viziuni mai moderne).

Materiale folosite la realizarea tutu-urilor

În general, este vorba despre materiale diafane, uşoare, fine, de provenienţă orientală.

Gazul

Originar din Fâşia Gaza şi Palestina, gazul este un material care a ajuns în Franţa la sfârşitul Evului Mediu.

Muselina

Despre muselină, Marco Polo scria că ar proveni din oraşul irakian Mosul (de unde şi numele), însă se pare că muselina este originară din Bangladesh. Muselina acoperă partea de deasupra a volanelor tutu-ului. A fost adusă în Franţa în secolul al XVIII-lea.

Organdi şi organza

Originare din Uzbekistan, au fost importate din India în secolul al XVIII-lea. Asemănătoare cu muselina, organdi şi organza se disting prin aspectul lor rigid. Organdi se foloseşte mai rar astăzi în costumele de balet, pentru că este subţire şi se rupe uşor.

Tarlatanul

Muselină de bumbac, subţire, de culoare deschisă, originară din India.

Tulul

Ţesătură transparentă, vaporoasă, din bumbac, in, mătase sau, mai nou, din fibre sintetice. Deşi de origine engleză, prin tradiţie se consideră că numele provine de la oraşul francez Tulle, unde se lucra manual un tip de dantelă după metoda point de Tulle, cunoscută deja în epoca lui Ludovic al XIV-lea.

De folosirea diverselor materiale la realizarea tutu-urilor se leagă o tradiţie apărută în secolul al XIX-lea, care persistă şi în zilele noastre: în epocă, balerinele din ansamblu nu puteau să poarte decât tutu-uri realizate din tul de bumbac, în timp ce prim-balerinele aveau dreptul la tutu-uri din tul de mătase. Astăzi, tutu-urile prim-balerinelor sunt realizate din muselină, celelalte balerine purtând costume din organza.

Stiluri şi tutu-uri

Tutu-ul romantic

1832, Paris: Marie Taglioni dansează în “La Sylphide” într-o rochie lungă până deasupra gleznelor, care le permite spectatorilor să admire tehnica balerinei. Tutu-urile de acest tip au fost numite tutu-uri romantice, apariţia lor coincizând cu perioada romantică din istoria baletului. Tutu-ul romantic este lung, diafan, fiind realizat din 3 până la 5 rânduri de tul subţire. Există două tipuri de tutu romantic: tutu-ul cu fustă fixată chiar în dreptul taliei şi tutu-ul cu fustă fixată în partea superioară a coapselor (se mai numeşte şi tutu romantic cu basque).

Galina Ulanova, “Giselle” (sursa: Michaelminn.net)

Tutu-ul clasic

A apărut… la cererea publicului, când spectatorii şi-au dorit să vadă şi mai mult din mişcările complicate din dansul balerinelor. Primele tutu-uri clasice erau lungi până la genunchi şi aduceau mai degrabă cu tutu-urile romantice sau cu aşa-numitele tutu-uri bell de astăzi. Virginia Zucchi este balerina care a purtat pentru prima dată un tutu clasic, în anii 1880. Cu trecerea anilor, tutu-ul clasic a continuat să se scurteze, pentru a lăsa la vedere picioarele balerinelor. Există două stiluri de tutu-uri clasice: aşa-numitul tutu pancake – tutu-ul plat, pe cerc, de tip rusesc (cu varianta tutu platou), şi aşa-numitul tutu powderpuff sau Balanchine – mai puţin rigid decât tutu-ul pancake, realizat, în general, din materiale mai moi. Tutu-ul powderpuff este creaţia Barbarei Karinska, dantelăreasă de origine rusă şi designer al costumelor pentru spectacolele lui George Balanchine.

Anna Pavlova într-un tutu clasic

Svetlana Zaharova, “Frumoasa din pădurea adormită”, într-un tutu tip platou (sursa: Dancespirit.com)

Natalia Osipova, “Don Quijote”, într-un tutu tip pancake (sursa: Dancestudiolife)

Tutu Balanchine, cunoscut şi ca tutu Karinska sau tutu powderpuff (sursa: Leschaussonsverts.eklablog.com)

Tutu-ul bell

Denumit astfel după forma lui de clopot, este o combinaţie între tutu-ul romantic şi tutu-ul clasic. Straturile de tul sunt mai scurte şi mai numeroase decât la tutu-ul romantic, însă mai lungi decât în cazul tutu-ului clasic. Nu are cerc şi cade liber. Se poate realiza fie din tul mai moale, ca în cazul tutu-ului romantic, fie din material mai rigid, precum tutu-ul clasic.

Natalia Osipova, “Flăcările Parisului”, într-un tutu tip bell (sursa: Balletanddance.blog.com)

Cum se naşte un tutu

Un tutu se realizează în două etape:

Mai întâi, pe chilot, în dreptul taliei, se fixează straturile de volane de diverse dimensiuni, de la cel mai îngust (dedesubt) până la cel mai lat (deasupra). Un tutu are, în medie, 12 rânduri de tul, dar se poate ajunge până la 16 rânduri, pentru ca tutu-ul să fie mai plin. Dacă se foloseşte cerc, acesta se inserează, în general, pe rândul 8 de tul. Apoi, se coase bustul, care trebuie să se muleze cât mai bine pe corpul balerinei. Procesul de creaţie se încheie cu decorarea tutu-ului. Pentru realizarea unui tutu sunt necesare, în medie, aproximativ 20 de ore de lucru.

(Surse: Danseraparis, Costumeholic, Wikipedia, Classacttutu)

Diana Vişniova în “Bolero”, de Maurice Ravel

Aceeaşi versiune coregrafică semnată Maurice Béjart, în care a strălucit şi Maya Pliseţkaya

Foto: Nikolay Krusser, sursa: Facebook Nikolay Krusser – THEATRE of PHOTOGRAPHY

Tutu-ul Annei Pavlova din “Moartea Lebedei”

Tutu din “Pasărea de Foc”, Teatrul Mariinsky, Pasărea de Foc: Ekaterina Kondaurova

Tutu-ul lui Gamzatti, “Baiadera”, Opera din Paris, Gamzatti: Dorothée Gilbert

Tutu-ul Odiliei, “Lacul lebedelor”, Teatrul Mariinsky, Odilia: Ulyana Lopatkina

Tutu-ul Quiteriei, “Don Quijote”, Evghenia Obraztsova şi Angel Corella

Tutu din baletul “Diamonds” (“Jewels”), Teatrul Bolșoi, Olga Smirnova și Semion Ciudin (Foto: Marc Haegman)

Tutu-ul Quiteriei, “Don Quijote”, Teatrul Bolșoi, Quiteria: Svetlana Zaharova

Tutu-ul Raymondei, “Raymonda”, Teatrul Mariinsky, Raymonda: Olesya Novikova

Tutu-ul Quiteriei, “Don Quijote”, Teatrul Mariinsky, Quiteria: Alina Somova

Tutu-ul Aspiciei, “Fiica faraonului”, Teatrul Bolșoi, Aspicia: Svetlana Zaharova

Mihail Baryshnikov și Elaine Kudo în “Sinatra Suite”

Prim-balerina Elena (Leni) Dacian, în dialog cu Eugenia Vodă, în emisiunea “Profesioniștii”

Pentru a urmări emisiunea, vă invit să dați click pe poza de mai jos

Polina Semionova, American Ballet Theatre

Începând de astăzi, în categoria Ghid de balet puteți citi și subiectul baletului

“Lacul lebedelor”

Momentele de pregătire la cabină, când balerina se metamorfozează, clipele petrecute în culise, numărând cu înfrigurare secundele rămase până la intrarea în scenă… De cealaltă parte a cortinei, minutele ce par o eternitate pentru spectatorii care așteaptă să se stingă luminile și să înceapă magia… Toate acestea sunt Instants précieux, clipe prețioase imortalizate de casa Repetto într-un parfum care, prin gingășia aromei și aspectul diafan al recipientului, pare creat special pentru prințesa Aurora din “Frumoasa din pădurea adormită”.

Olivier Polge, creatorul parfumului, și-a dorit să obțină perfecțiunea prin autenticitate și simplitate. A conceput parfumul ca un buchet de emoții și senzații: un văl din satin care mângâie pielea, grația desăvârșită a mișcărilor unei balerine… Cu note florale, precum cele de flori de cireș, de portocal și de trandafir, dar și cu o subtilă notă vanilată, Instants précieux, primul parfum Repetto, te învăluie cu delicatețe, asemenea unei infinite panglici satinate. 

Parfumul este conținut într-un flacon rafinat, ce amintește de eleganța unui arabesque executat impecabil de o prim-balerină. Cu o delicată nuanță rosé, flaconul este ornat cu o panglică din satin, purtând inițiala brandului Repetto, care se mulează perfect pe gâtul recipientului, asemenea unui pantof de dans pe glezna balerinei.

Parfumul Instants précieux de la Repetto este disponibil în varianta Eau de Toilette la 30 ml, 50 ml și 80 ml.

Imaginea campaniei pentru parfumul Instants précieux este Dorothée Gilbert, danseuse étoile a Operei din Paris.

Nikolai Tsiskaridze, de pe scena Teatrului Bolşoi la conducerea Academiei Vaganova (sursa: pinterest.com)

Scena de balet a Teatrului Bolşoi a pierdut un star, însă Academia Vaganova (Sankt Petersburg) a câştigat un nou director… Este vorba despre renumitul prim-balerin Nikolai Tsiskaridze (39 de ani), care, la sfârşitul lunii octombrie, a fost numit de Ministrul rus al Culturii, Vladimir Medinsky, director general al Academiei de balet Vaganova.

Nikolai Tsiskaridze, prim-balerinul vedetă al Teatrului Bolşoi, a rămas fără serviciu după ce, în luna iunie, la căpătul disputelor cu Anatoli Iksanov, la acel moment director al teatrului, faimoasa instituţie moscovită a decis să nu-i mai prelungească contractul. După demiterea directorului Anatoli Iksanov şi numirea lui Vladimir Urin la conducerea teatrului s-au făcut mai multe încercări nereuşite pentru a-l readuce pe Nikolai Tsiskaridze la Teatrul Bolşoi, Tsiskaridze însuşi refuzând solicitările repetate de a dansa în reprezentaţia specială cu “Spărgătorul de nuci” de Anul Nou.

Anunţul Ministrului rus al Culturii a pus capăt speculaţiilor care s-au făcut în ultimele luni privind viitorul carierei lui Nikolai Tsiskaridze. Existau voci care afirmau că Tsiskaridze ar fi discutat cu Valerii Gherghiev despre un eventual post la Teatrul Mariinsky, dar că ar fi fost refuzat, în timp ce alţii susţineau că Tsiskaridze ar fi refuzat propunerea de a prelua conducerea companiei Kremlin Ballet.

Nikolai Tsiskaridze în “Giselle” (foto: M. Logvinov, sursa: pinterest.com)

Academia de balet Vaganova, a cărei conducere va fi preluată de Nikolai Tsiskaridze la începutul acestei săptămâni, a fost fondată în 1738 şi este una dintre cele mai vechi şcoli de balet din lume. Instituţia atrage unii dintre cei mai talentaţi elevi nu numai din Rusia, ci şi din afara Federaţiei, printre ei numărându-se, în ultimii ani, şi mulţi elevi americani.

Recent, Academia Vaganova a fost criticată de personalităţi precum Valerii Gherghiev, care a afirmat, în numeroase rânduri, nevoia de a îmbunătăţi şi moderniza calitatea învăţământului de la Academie. În august, Gherghiev a propus, fără succes, însă, fondarea unui nou centru academic naţional pentru teatru şi coregrafie.

Tsiskaridze nu va fi singur la conducerea prestigioasei instituţii: Ministrul rus al Culturii a mai anunţat că Ulyana Lopatkina, prim-balerină a Teatrului Mariinsky, urmează să fie numită director artistic al Academiei Vaganova.

Numirea lui Nikolai Tsiskaridze în calitate de director general al Academiei Vaganova este controversată, în lumina atacului cu acid din ianuarie asupra lui Serghei Filin, directorul companiei de balet a Teatrului Bolşoi. Înainte de a fi demis din trupa de balet a Teatrului Bolşoi, Tsiskaridze a acuzat echipa managerială a instituţiei că ar fi înscenat atacul cu acid a cărui victimă a fost Serghei Filin ca un pretext pentru “vânătoarea de vrăjitoare” îndreptată asupra lui. La scurt timp după aceea, Tsiskaridze a solicitat guvernului să demită întreaga echipă managerială de la Teatrul Bolşoi şi să-l numească pe el director general al instituţiei.

(Sursă text: themoscowtimes.com, bbc.co.uk)

Alina Cojocaru, “La Sylphide”, foto: Alice Pennefather

Sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 19.00, pe scena Operei Naţionale din Bucureşti are loc premiera naţională a baletului “La Sylphide”, în coregrafia lui Johan Kobborg, cu Alina Cojocaru şi Steven McRae în rolurile principale. O gură de aer proaspăt, astfel era descris, în urmă cu un an, în publicaţia Sarasota Herald-Tribune, spectacolul “La Sylphide”, pe care balerinul de origine daneză Johan Kobborg l-a pus în scenă în 2005 pentru Compania Regală de Balet din Londra. Iată că acum, coregraful Johan Kobborg pune în scenă, la Opera Naţională din Bucureşti, acelaşi balet, ce relatează, în paşi de dans, emoţionanta poveste de dragoste dintre un tânăr scoţian şi o Silfidă, întruchipare a idealului de neatins.

Este o mare bucurie să montez la Opera Naţională din Bucureşti baletul “La Sylphide”, unul dintre cele mai importante din punct de vedere istoric. Este, de altfel, primul balet în care s-au folosit poantele, în versiunea franceză a lui Filippo Taglioni, din anul 1832. Vechea şcoală de balet avea ca scop să provoace emoţii puternice, iar în acest caz visul îl face pe James, personajul principal, să piardă totul. Şi astăzi, subiectul este extrem de emoţionant, pentru că nu ştim dacă ceea ce se întâmplă este real sau este doar în imaginaţia lui James. Desigur, el explorează, îndrăgostit de această creatură misterioasă, Silfida… (Johan Kobborg)

Johan Kobborg a fost prim-balerin al Baletului Regal Danez, al Baletului Regal din Londra şi este invitat al celor mai importante companii de balet din lume. În ultimii ani, s-a remarcat în paralel şi în calitate de coregraf, lucrările sale fiind prezentate de Baletul Regal din Londra, Baletul Teatrului Bolşoi de la Moscova sau de Baletul Regal din Noua Zeelandă. În anul 2009, spectacolul său “La Sylphide”, pus în scenă la Teatrul Bolşoi, a fost distins cu Premiul Masca de Aur, pentru cel mai bun spectacol al anului.

Alina Cojocaru şi Johan Kobborg, “La Sylphide”

Alina Cojocaru, Balerina Deceniului (titlu decernat la Moscova, în anul 2010), păşeşte din nou, după câţiva ani buni, pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, într-un spectacol istoric. Partenerul ei la premiera din seara de 7 decembrie va fi Steven McRae, prim-balerin al Baletului Regal din Londra, câştigătorul Premiului Dancing Times la categoria „Cel mai bun dansator”, la National Dance Award (Marea Britanie, 2011).

Scenografia baletului, inspirată din peisajele Scoţiei, este semnată de artista de origine rusă Natalia Stewart, care a colaborat la Royal Opera House din Londra cu artişti faimoşi, scenografi, coregrafi şi dansatori, la repunerea în scenă a lucrărilor lui George Balanchine, Frederick Ashton sau Kenneth Macmillan. Dacă mergeţi în Scoţia, este extraordinar să vedeţi acele dealuri şi acele culori care se împletesc cu cerul. Pentru Actul I am folosit un interior de castel, pentru că, în această versiune, personajele nu sunt din mediul rural, ca în libretul original, ci nobili. Am hotărât să nu ne situăm într-o epocă anume, deci nu putem spune că acţiunea se petrece într-o anumită perioadă istorică. Pentru costume am folosit motive folclorice scoţiene (pe scenă se poartă kilt-uri), deci există elemente tradiţionale, a declarat scenografa Natalia Stewart.

Premiera baletului “La Sylphide” de sâmbătă, 7 decembrie, va fi precedată, începând cu ora 18.30, de o conferinţă de presă, la care vor lua cuvântul coregraful Johan Kobborg şi Răzvan Ioan Dincă, Directorul General al Operei Naţionale din Bucureşti. A doua reprezentaţie a baletului va avea loc duminică, 8 decembrie, de la ora 19.00, avându-i în rolurile principale pe prim-soliştii Operei Naţionale din Bucureşti.

Pas de deux din “Spărgătorul de nuci”, de Piotr Ilici Ceaikovski, cu Ekaterina Maksimova și Vladimir Vasiliev, Teatrul Bolșoi