Începând de astăzi, blogul s-a mai îmbogățit cu o pagină:

Colțul colecționarului

Vă invit să o descoperiți!

Alina Somova 

Sursa foto: Flickr theurbansnapper

Svetlana Zaharova, Foto: Mario Veloso

Via Dance. Passion. Life

Drumul de pe băncile școlii până pe una dintre cele mai importante scene de balet ale lumii – scena Teatrului Mariinsky, de la Sankt Petersburg – este pavat cu muncă istovitoare… Iar când ajungi acolo, la “destinație”, îți dai seama că greul de-abia acum începe…

La sfârșitul zilei, dansatorul de balet este epuizat, încât pare mai mult mort decât viu. Nu e de mirare că se spune că dacă un balerin nu simte durere când se dă jos din pat, dimineața, înseamnă că e aproape mort.

Iurii Fateev, Director Adjunct al Teatrului Mariinsky, Maestru de balet

Ce se vede pe scenă este minunat, totul este așa cum ar trebui să fie. Dar eu știu că toate acestea sunt rezultatul unei munci istovitoare. Astăzi m-aș gândi de două ori dacă ar fi să o iau de la capăt cu mintea și experiența de acum.

Diana Vișniova, prim-balerină a Teatrului Mariinsky

Sunt norocoasă, pentru că la Mariinsky sunt multe balerine talentate. Unele renunță prea devreme și nu se mai dezvoltă, altora nici măcar nu li se dă șansa să evolueze… Pe de altă parte, vezi alte balerine și te gândești: Doamne, mi-aș dori să pot dansa și eu la fel de bine…

Oksana Skorik, prim-solistă a Teatrului Mariinsky

Alina Cojocaru și Johan Kobborg în La Sylphide

Alina Cojocaru și Johan Kobborg au anunțat că pleacă de la Royal Ballet la sfârșitul stagiunii 2012/13, pentru a răspunde unor noi provocări artistice. Vor apărea pentru ultima dată pe scena de la Royal Opera House în calitate de membri ai celebrei companii londoneze miercuri, 5 iunie, în baletul Mayerling. Alina Cojocaru și Johan Kobborg vor dansa pentru ultima dată cu Royal Ballet pe 10 și 12 iulie, în turneul companiei la Tokyo.

În prezent, Royal Ballet trece printr-o perioadă mai dificilă în ceea ce privește prim-balerinele, dat fiind că alte două stele ale companiei, Mara Galeazzi și Leanne Benjamin, urmează să se retragă peste câteva luni. Există însă și o veste bună: se pare că Natalia Osipova se va alătura companiei londoneze în următoarea stagiune.

Kevin O’Hare, Directorul companiei Royal Ballet: Alina și Johan au avut multe spectacole memorabile, atât în calitate de membri ai Royal Ballet, cât și ca invitați pe marile scene ale lumii. În ultimii zece ani, am urmărit cu deosebită plăcere cum se dezvoltă cuplul excepțional de dansatori pe care îl formează, și sunt sigur că și publicul i-a urmărit cu aceeași plăcere. Le urez mult succes în următoarea etapă a carierei lor.

Alina Cojocaru și Johan Kobborg, cuplu pe scenă și în viață, s-au alăturat companiei Royal Ballet în anul 1999. Iată ce au declarat despre decizia lor: De-a lungul anilor, am trăit momente minunate la Royal Ballet. Suntem fericiți că am avut prilejul să lucrăm cu atâția artiști de la care am avut multe de învățat. Lui Kevin O’Hare, dansatorilor și întregii echipe de la Royal Ballet le dorim mult succes. Dorim să mulțumim publicului nostru fidel pentru că ne-a fost alături în atâtea clipe magice. 

De la Mariinsky la Bolșoi și La Scala, Svetlana Zaharova este imaginea baletului rus în lumea întreagă. Interviu realizat de Valentina Bonelli, publicat în Russia Beyond the Headlines, 13 august 2012. Articolul în original poate fi citit aici.

Svetlana Zaharova, ambasadoare Audemars Piguet

Russia Beyond the Headlines: S-a schimbat mult baletul rus de când sunteți atât pe scenă, cât și în politică? [n. t.: între 2007 și 2011, Svetlana Zaharova a fost deputat în Duma de Stat și a făcut parte din comisia pentru cultură]

Svetlana Zaharova: Lumea s-a schimbat mult, dar nimic nu s-a schimbat la baletul rus. Publicul este mai degrabă diferit: bineînțeles, există în continuare fani, spectatori care vin să-și vadă balerinii preferați, dar acum multă lume vine doar pentru divertisment sau pentru că e la modă – într-un spațiu unde poți să-i vezi pe alții și să fii văzut și, poate, să etalezi haine și bijuterii de firmă. În ceea ce-i privește pe cei care vin ca să experimenteze ceva nou, sper să rețină ceva din arta mea. Aș fi foarte fericită și numai știind acest lucru. Îmi place să cred că oamenii se îmbracă frumos pentru spectacol ca pentru un eveniment important, așa cum și noi ne pregătim pentru public. E un fel de schimb între noi și spectatori. Dar există, totuși, ceva nou: Teatrul Bolșoi s-a redeschis după șase ani de renovare. Interesul din partea publicului a crescut mult, atât în Rusia, cât și în afară. Chiar și oamenii politici, inclusiv președintele, vin adesea la spectacole. Însă pentru noi, balerinii, cel mai important este că putem dansa din nou pe scena Teatrului. Este atât de mare, te simți atât de bine! Pentru mine, Teatrul Bolșoi este cel mai frumos teatru din lume.

RBTH: Ați dansat toate rolurile din repertoriul clasic. Cum reușiți să le interpretați diferit de la seară la seară și să le mențineți mereu vii?

S.Z.: Aveți dreptate. Acum pot spune că am dansat toate baletele și în aproape toate versiunile. Poate că ceea ce le face diferite, atât pentru mine, cât și pentru public, este ce se întâmplă în viața mea: repetițiile stau sub semnul unor noi emoții, care izbucnesc pe scenă, în spectacol, întărite de experiență. Așa se întâmplă în Giselle – rol pe care l-am dansat pentru prima dată la numai 17 ani. Cum, la vremea aceea, nu știam nimic despre iubire și trădare, toate indicațiile mi le-a dat profesoara mea. Acum, datorită experienței, trăiesc rolul. Este și cazul baletului L’histoire de Manon, pe care îl voi dansa din nou, la zece ani după premiera de la Mariinsky. Abia aștept să dansez în Evghenii Oneghin, care va avea premiera la Bolșoi anul viitor [n. t.: spectacolul de balet Oneghin, în coregrafia lui John Cranko, pe muzică de Piotr Ilici Ceaikovski, va avea premiera la Teatrul Bolșoi pe 12 iulie 2013]. O voi interpreta pentru prima dată pe Tatiana, un alt rol dramatic care îmi place mult, pentru că îl pot explora prin sensibilitatea mea.

Svetlana Zaharova și Vladislav Lantratov în “Giselle”, Foto: Gene Schiavone

RBTH: Vă atrage dansul contemporan?

S.Z.: Foarte mult, deși nu am avut prea multe ocazii să fac dans contemporan. Îmi doresc să lucrez cu coregrafi precum William Forsythe, de exemplu. Anul trecut, în aprilie, am văzut un spectacol al companiei sale și am fost impresionată de abordarea lui experimentală. De curând, el a venit să mă vadă la Scala din Milano și s-ar putea să-mi propună ceva. Pentru moment, nu e nimic stabilit. Între timp, voi continua să caut coregrafi care mi se potrivesc – cei care pot crea lucrări pentru mine. Recent, William Forsythe a pus în scenă la Bolșoi un pas de deux de mare succes, Distant Cries, creație a coregrafului american de origine taiwaneză Edwaard Liang, pe muzică de Albinoni.

RBTH: Vă tentează și alte forme de artă?

S.Z.: Ar trebui să fie ceva complet diferit de dans, dansul fiind singura formă de artă pe care știu să o fac. Însă recunosc că mi-ar plăcea să fac film: dacă mi s-ar propune un rol într-un film bun, poate despre balet, cred că aș accepta. Deocamdată, mi-ar plăcea să realizez un spectacol alături de soțul meu [n. t.: Svetlana Zaharova este soția violonistului Vadim Repin], în care să îmbinăm muzica și dansul. Cred că ar avea succes la un public mai larg, la fanii ambelor forme artistice.

RBTH: De ce ați decis să vă implicați în politică?

S.Z.: Am vrut să facilitez studiul baletului și să-i ajut pe oameni să afle mai multe despre viața dansatorilor profesioniști. Sunt foarte mândră că am susținut un proiect de lege care le permite elevilor de la școlile de artă, nu numai de la școlile de balet, să urmeze cursuri la școli normale. Nu a fost ușor să depășim toate obstacolele birocratice, și trebuie să mărturisesc că aș fi făcut chiar mai mult. Nu am mai participat la alegeri, unul dintre motive fiind că, la acel moment, eram însărcinată.

RBTH: Cum s-a schimbat viața dumneavoastră de când ați devenit mamă?

S.Z.: Nașterea Annei [n. t.: în 2011] a fost cel mai important lucru din viața mea, care s-a schimbat mult de atunci. Până și felul în care gândesc s-a schimbat – e uimitor cum lucruri pe care mă concentram atât de mult înainte, acum nu mai sunt deloc importante pentru mine. Desigur, continuu să lucrez, chiar mai mult decât înainte, dar acum totul gravitează în jurul fetiței mele. Scopul vieții mele este ca fetița mea să fie fericită. Nu m-aș fi putut întoarce pe scenă atât de repede, la numai trei luni după ce am născut, dacă nu ar fi fost mama, care are grijă de Anna tot timpul și chiar ne însoțește în turnee. Am apreciat întotdeauna toate sacrificiile pe care le-a făcut mama pentru mine și felul în care m-a crescut. Cred că ar trebui să se ridice un monument în cinstea tuturor mamelor!

RBTH: Totul în viața dumneavoastră, atât în plan artistic, cât și în plan personal, pare perfect. Ce vă doriți în viitor?

S.Z.: Nu e chiar așa: am avut momente grele, dar au trecut și nu doresc să mi le aduc aminte sau să vorbesc despre ele. Cât despre viitor, să fiu sinceră, nu prea mă gândesc la el. Vreau să trăiesc acum, în prezent. Niciodată nu mă gândesc la ziua de mâine. Nu are rost să mă gândesc, numai Dumnezeu știe ce ne rezervă viitorul.

Foto: Gene Schiavone

La 34 de ani, Svetlana Zaharova – tot mai aproape de perfecțiune…

Dans maghiar (ceardaș) din actul al III-lea, în versiunea lui Vladimir Burmeister pentru Opera din Paris

Fragment de pe DVD-ul “Lacul lebedelor” cu Marie-Claude Pietragalla și Patrick Dupond

În sfârșit: după ani buni de absență de pe afișe, regele baletelor, “Lacul lebedelor”, reintră în repertoriul Operei Naționale din București.  Vineri, 21 iunie, de la orele 19.00, pe prima scenă de balet a țării se reia ”Lacul lebedelor”, balet în care au strălucit, de-a lungul timpului, nume de referință ale artei coregrafice românești: de la Irinel Liciu, Ileana Iliescu, Alexa Mezincescu, Magdalena Popa sau Aurora Rotaru la Anne-Marie Vretos, Simona Șomăcescu sau Corina Dumitrescu… Pentru moment, nu au fost făcute publice detalii privind coregrafia spectacolului, punere în scenă sau distribuție, însă aceste informații vor apărea, cu siguranță, cât de curând.

Între timp, m-am gândit să vă spun povestea baletului. Poate știți că “Lacul lebedelor”, primul din cele trei balete compuse de Piotr Ilici Ceaikovski, este un spectacol care, la început, nu s-a bucurat nici pe departe de aprecierea și succesul de care se bucură astăzi. Premiera mondială a baletului a avut loc pe 4 martie 1877, la Teatrul Bolșoi de la Moscova, în coregrafia lui Julius Reisinger.

La momentul premierei, corespondentul publicației “Monitorul de Sankt Petersburg” descria spectacolul ca o adunare ciudată de doamne de toate vârstele și de toate înălțimile, în costume grele cu pene, care au încercat în zadar să înfățișeze plutirea semeață a lebedelor. Spre deliciul publicului – remarca jurnalistul – în finalul spectacolului, tot stolul acesta pestriț s-a înecat în lac, împreună cu prințul german Siegfried, care s-a aruncat după ele în apă. Unul dintre colegii săi de la un ziar moscovit scria că baletul a fost atât de banal și de plictisitor, încât publicul, răbdător până la capăt, nu a părăsit sala doar datorită muzicii frumoase a lui Ceaikovski, pe care au ascultat-o ca pe un concert simfonic… Renumitul critic Hermann Laroche remarca și el că, din punct de vedere muzical, “Lacul lebedelor” este cel mai bun balet pe care l-am auzit vreodată… Din păcate, magia muzicii nu a salvat spectacolul. Criticii au fost nemiloși. Eșecul a fost pus pe seama libretului nefericit și a coregrafiei lipsite de expresivitate, pe care un critic a descris-o drept dezamăgitor de banală și complet neinspirată.

Piotr Ilici Ceaikovski, Sursa: Nostalgic-radio.com

La invitația Direcției de la Moscova a Teatrelor Imperiale compun muzica pentru baletul “Lacul lebedelor”, mărturisea Piotr Ilici Ceaikovski într-o scrisoare adresată lui Nikolai Andreevici Rimski-Korsakov, în septembrie 1875. Am acceptat această propunere pe de-o parte pentru bani, de care am nevoie, și, pe de altă parte, pentru că îmi doream de mult timp să abordez acest gen muzical. Compozitorul a finalizat lucrarea pe 10 aprilie 1876.

La acel moment, Ceaikovski avea 36 de ani și locuia la Moscova de zece ani. Studiase Dreptul și absolvise Conservatorul la Sankt Petersburg, lucrase la Ministerul Justiției, compusese câteva zeci de lucrări și obținuse recunoașterea publicului și a comunității muzicale. Piotr Ilici s-a mutat la Moscova când a fost invitat să predea la Conservatorul recent inaugurat. La 26 de ani, era profesor, scria manuale de teoria muzicii și armonie, traducea cărți și articole. Adesea, pentru bani, de care avea constant nevoie, compunea la comandă și colabora în calitate de critic muzical la o serie de publicații moscovite. Creațiile sale se bucurau de succes, fiind publicate de faimoasa editură muzicală Jurgenson. În 1878, într-o scrisoare către amica sa și, totodată, mecena, Nadejda von Meck, reflectând asupra creațiilor sale, Ceaikovski afirma că muzica ce îi era comandată se bucura, adesea, de mai mult succes decât lucrările pe care le compunea din proprie inițiativă.

Castelul Neuschwanstein, Bavaria, Foto: Ximonic, Simo Räsänen (post-procesare) & Tauno Räsänen (foto), Sursa: Wikipedia.org

Ideea baletului “Lacul lebedelor” i-a fost inspirată de o călătorie în Germania. În 1876, Ceaikovski a luat parte la Festivalul de operă al lui Richard Wagner, organizat în orașul bavarez Bayreuth. În Bavaria, compozitorul a decis să viziteze locuri asociate cu opera “Lohengrin”, foarte la modă în epocă. Printre aceste locuri se număra și casa Regelui Lebădă, Castelul Neuschwanstein, construit de Regele Ludovic al II-lea al Bavariei. Ceaikovski a fost impresionat de frumusețea neasemuită a castelului Neuschwanstein (literal, noua stâncă a lebedelor), înconjurat de peisajul montan maiestuos. Ludovic al II-lea al Bavariei și-a construit castelul fermecat sub influența operelor lui Richard Wagner, al cărui admirator înfocat și mecena era. Discutând proiectul cu arhitecții, regele le spusese nu o dată că acest castel trebuia să fie precum muzica lui Wagner sculptată în piatră. Și așa a fost construit, ca o dantelărie în piatră, marcată de tema și simbolismul lebedelor.

Ludovic al II-lea al Bavariei, cca 1874 Sursa: Wikipedia.org

Regele-mistic se considera cavalerul lebedelor. Iubitul său castel Neuschwanstein părea desprins dintr-un decor pentru operele lui Wagner, cu fresce înfățișând scene din operele compozitorului german și imagini cu lebede. Întreaga viață a lui Ludovic al II-lea al Bavariei a fost legată mistic de lebede: a crescut la castelul Hohenschwangau (literal, palatul înalt din ținutul lebedelor), blazonul său era împodobit cu o lebădă albă, îi plăcea să se plimbe pe lac într-o barcă făcută special pentru el în formă de lebădă, asemenea eroului din opera “Lohengrin”. Supușii se temeau cel mai mult pentru sănătatea regelui: Ludovic era chinuit de crize teribile, dormea în timpul zilei și stătea treaz noaptea – fapt pentru care a și fost supranumit Regele Lunatic -, dădea porunci bizare…

În finalul baletului, Siegfried și Odette mor înecați în lac. Așa a sfârșit și Ludovic al II-lea al Bavariei. Pe 13 iunie 1886, Ludovic, închis la castelul Berg, izolat de societate, a ieșit la o plimbare în parc împreună cu doctorul care îl îngrijea – profesorul von Gudden. Amândoi și-au pierdut viața în apele lacului Starnberg, în circumstanțe misterioase… Ceaikovski avea să compună baletul la zece ani după tragicul eveniment. (Sursa: Russkiymir.ru)

VA URMA

Văzând-o pe Diana Vișniova, am simțit că este Carmen, nu doar că interpretează un rol…

Și tehnic și, mai ales artistic, este la superlativ.

Intrare și Habanera din “Carmen-Suite”, pe muzică de Rodion Scedrin, coregrafia Alberto Alonso

Când vine vorba de edificii mărețe și evenimente cultural-artistice de înaltă ținută, rușii nu se dezmint… În urmă cu o lună și ceva, mai exact pe 2 mai, la Sankt Petersburg a avut loc un eveniment grandios, în buna tradiție rusească, prilejuit de inaugurarea celei de-a doua săli de spectacole a Teatrului Mariinsky, numită, simplu, Mariinsky II. Iată că, după spectacolele în transmisiune 3D, Teatrul Mariinsky a trecut la un nou capitol: o sală de spectacole high-tech. Așa cum afirmă Valerii Gherghiev, Directorul General al Teatrului Mariinsky, pe site-ul oficial al instituției, Mariinsky II a fost conceput pentru a face posibilă montarea unor spectacole contemporane, inovatoare, fie ele de operă, balet sau muzică simfonică, ce nu ar fi putut fi prezentate în sala istorică a teatrului.

Sursă: The-village.ru

Împreună cu sala istorică (construită în 1860) și sala de concerte (inaugurată în 2006), Mariinsky II alcătuiește un complex cultural unic, ce transformă Teatrul Mariinsky într-una din cele mai importante instituții culturale la nivel mondial. Întinzându-se pe o suprafață de peste 79.000 m2, clădirea Mariinsky II se numără printre cele mai mari edificii de gen din lume. Sala de spectacole are o capacitate de 2.000 de locuri. Noul teatru are șapte niveluri la suprafață și încă trei în subsol. Include scena principală, o scenă pentru repetiții și mai multe săli de repetiții pentru balet, operă și orchestră. Foaierul, din care se vede teatrul istoric, este construit pe două niveluri, fiind prevăzut cu săli în care se pot organiza diverse proiecte educative pentru copii și tineri. Amfiteatrul de pe terasă va găzdui o parte din spectacolele incluse în programul Festivalului Nopților Albe. 

Sursă: Bloomberg.com

Sursă: Balletandopera.com

Mariinsky II înseamnă o investiție de aproximativ 700 milioane de dolari în tehnologie de vârf și… lux: să amintim doar foaierul, ai cărui pereți sunt ornați cu onix, și de candelabrele decorate cu cristale Swarovski. Cu trei rânduri de balcoane,  în formă de potcoavă, sala de spectacole urmează principiile de construcție ale celebrelor săli de teatru și operă din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea și are o acustică excepțională. Spațiul scenei a fost împărțit în zone distincte, fiecare cu funcționalitate proprie: scena principală, culisele, scena pentru repetiții, zona instalațiilor și zona pentru descărcare-încărcare recuzită. Datorită acestei diviziuni riguroase a spațiului, pe scenă pot fi montate, în același timp, decorurile pentru cel puțin patru spectacole. Scena dispune de un sistem de platforme glisante, care pot fi coborâte și înălțate în funcție de cerințele tehnice ale fiecărui spectacol în parte.

Sursă: Colta.ru

Mariinsky II este opera arhitectului canadian Jack Diamond, care declara că noul teatru îi încoronează cariera și că a fost inspirat de muzica lui Glinka și Rimski-Korsakov. Așa cum afirma Jack Diamond, Mariinsky II este un oraș într-un oraș: pe de-o parte, se înscrie în tradiția clădirilor din Sankt Petersburg, iar, pe de altă parte, reprezintă un edificiu modern, unic în felul său. Peste trei ani, teatrul Mariinsky va intra în renovare, iar spectacolele de operă și balet se vor muta pe scena de la Mariinsky II. 

Sursă: Paperpaper.ru

În continuare, câteva fotografii de la gala de inaugurare a Teatrului Mariinsky II, preluate de pe site-ul Bigpicture.ru

Intrarea umbrelor din tabloul Regatul Umbrelor, “Baiadera”

Diana Vișniova în “Carmen-Suite”

“Pavlova și Cecchetti”, cu Ulyana Lopatkina întruchipând-o pe Anna Pavlova

Sursa: Thethingsienjoy.blogspot.ro

În libretul primei reprezentații a baletului există o indicație cu privire la locul în care se petrece acțiunea: Bavaria. Decorul primei producții înfățișa Castelul Neuschwanstein și împrejurimile sale. Nu există nici o îndoială că experiența călătoriei în Bavaria i-a servit lui Ceaikovski drept sursă de inspirație pentru “Lacul lebedelor”.

Nici până astăzi nu se știe exact cine a este autorul primului libret al baletului. Contemporanii susțineau că autorul ar fi fost fie Vladimir Begichev, directorul Teatrelor Imperiale, fie reputatul artist și profesor de balet Vasili Geltser. Dar Teatrul Bolshoi a refuzat să acorde paternitatea libretului lui Beghicev sau Geltser, pentru că nu s-au păstrat documente de arhivă cu privire la creatorul libretului pentru spectacolul prezentat prima dată la Teatrul Bolșoi. Cei mai mulți specialiști sunt de părere că libretul îi aparține chiar compozitorului Piotr Ilici Ceaikovski.

Un lucru este sigur: libretul primei producții era cu mult diferit față de cel pe care îl cunoaștem astăzi. În locul lui Rothbart, care întruchipează destinul implacabil, apărea așa-numita Mamă vitregă-Bufniță. Libretul era supraîncărcat cu personaje și tot felul de detalii. De exemplu, în scenele de pantomimă se spunea povestea Odettei și cum ea și prietenele sale fuseseră transformate în lebede.

Muzica baletului, în schimb, a fost admirată de toată lumea, încă de la prima reprezentație. Contemporanii lui Ceaikovski au fost uimiți de caracterul ei novator și de aspectul ei simfonic. Mai târziu, Ceaikovski avea să spună: “Baletul este și el o simfonie.” Pentru publicul modern, obișnuit cu spectacole de balet pe muzică simfonică, inclusiv pe lucrări care nu au fost compuse special pentru balet, acest fapt nu este deloc surprinzător. Dar pentru spectatorii anilor ’70 din secolul al XIX-lea, partitura lui Ceaikovski pentru “Lacul lebedelor” a fost un adevărat șoc cultural.

În secolul al XIX-lea, muzica avea un rol ajutător în spectacolele de balet. Procesul de creare a unui spectacol de balet era foarte diferit de cel din zilele noastre. Autorul baletului era, în primul rând, coregraful, care colabora cu libretistul. Compozitorul intervenea doar atunci când scenariul și coregrafia erau gata. Intervenția compozitorului anunța, de fapt, că spectacolul era gata pentru a fi prezentat publicului: muzica era compusă ca un acompaniament pentru diversele momente coregrafice. De multe ori, muzica pentru un balet era creația mai multor compozitori. Uneori, muzica era schimbată, coregrafia rămânând însă aceeași. Așa se face că, în secolul al XIX-lea, spectacolul de balet era mai degrabă un spectacol cu dansuri.

Elementul de noutate absolută în balet l-a reprezentat decizia compozitorului privind eroul – prințul Siegfried. Pentru el, Ceaikovski a scris o partitură muzicală și dramatică vie. La Ceaikovski, dansul masculin este rapid, puternic, de mare virtuozitate. În “Lacul lebedelor”, pentru prima dată în istoria baletului, în prim-plan se află un erou. Majoritatea baletelor de secol XIX nici nu aveau numere solistice pentru balerini – existau doar scene de pantomimă, rolul balerinului fiind să susțină balerina în pas de deux-uri. În epocă, cel mai mare compliment pentru un balerin era să fie recunoscut drept un bun “cavaler”, adică să fie un bun partener pentru balerină.  (Sursa: Russkiymir.ru)

Svetlana Zaharova și Manuel Legris (Sursa: Tumblr.com)

VA URMA

Valentina Massini, prim-balerină a Operei Naționale din București, în dansul țigan din baletul “Don Quijote”, de Ludwig Minkus

Valentina Massini și Gabriel Popescu, “Tricornul”

Între 1o și 19 iunie a avut loc una dintre cele mai prestigioase competiții de balet la nivel mondial, Concursul Internațional de Balet de la Moscova, ajuns anul acesta la cea de-a 12-a ediție. În juriul prezidat de maestrul Iurii Grigorovici s-au numărat, în 2013, și două din stelele baletului la acest moment: Svetlana Zaharova (Teatrul Bolșoi) și Uliana Lopatkina (Teatrul Mariinsky).

Gala concursului ce a reunit unii dintre cei mai buni tineri balerini ai momentului s-a desfășurat în superba sală istorică a Teatrului Bolșoi.

Pe 10 iulie s-au împlinit doi ani de la trecerea în eternitate a marelui coregraf francez Roland Petit.

Roland Petit (1924-2011), Sursa: Ctobit.tributes.com

Reputatul coregraf și dansator Roland Petit s-a născut în anul 1924, fiind fiul lui Rose Repetto. De numele lui Roland Petit se leagă mai multe creații coregrafice care au marcat istoria dansului clasic: “Le Jeune Homme et la Mort” (1946), “Carmen” (1949), “Notre Dame de Paris” (1965), “Coppelia” (1975), “Clavigo” (1999).

Roland Petit și Svetlana Zaharova

În 1933, la vârsta de 9 ani, Roland Petit a intrat la Școala de Dans a Operei din Paris, iar în anul 1940 s-a alăturat companiei de balet a Operei. Este creatorul companiei Ballets des Champs-Elysées – înființată în 1945 -, unde prim-balerină Etoile a fost Zizi Jeanmaire, cea care i-a devenit soție în 1954. În anii următori, Roland Petit a colaborat la realizarea mai multor producții cinematografice și a pus bazele companiei Ballet de Marseille, pe care a condus-o timp de 26 de ani. Coregraf prolific, Roland Petit a lăsat moștenire lumii dansului nu mai puțin de 176 de creații coregrafice. În anul 1994, Roland Petit a fost distins cu prestigiosul premiu Benois de la Danse.

Roland Petit și Zizi Jeanmaire în “Carmen”, coregrafia Roland Petit

Rudolf Nureev și Zizi Jeanmaire în “Le Jeune Homme et la Mort”, coregrafia Roland Petit

Prim-balerina Teatrului Mariinsky Diana Vișniova, una dintre cele mai apreciate balerine din generația sa, împlinește astăzi 37 de ani.

Diana Vișniova pentru “Vogue Russia”, Foto: Patrick Demarchelier Sursa: Natalijadedic.wordpress.com

Diana Vișniova în variația Julietei din actul I al baletului “Romeo și Julieta”, de Serghei Prokofiev

De Ziua Națională a Franței

Momentele culminante ale baletului “Flăcările Parisului”, de Boris Asafiev, care transpune, în muzică și pași de dans, efervescența Revoluției franceze de la 1789. Baletul este prezentat astăzi în întregime doar pe scena Teatrului Bolșoi, într-o montare semnată de coregraful Aleksei Ratmanski.

Imaginați-vă Parisul zilei de 14 iulie 1789, frenezia, explozia de bucurie populară, speranța într-un viitor luminos…  Liberté, Egalité, Fraternité… Toate sunt concentrate în spumosul Danse des Basques

Faimosul pas de deux al lui Jeanne și Philippe, din actul al II-lea, cu Natalia Osipova și Ivan Vasiliev – EXCEPȚIONAL! Cei doi sunt de-a dreptul incandescenți, “mănâncă”, pur și simplu, scena… Trăiască baletul rus!

Un scurt interviu cu prim-balerina Teatrului Bolșoi Svetlana Zaharova. Subtitrat în engleză

Și bonus: momente din încălzirea dinaintea unui spectacol susținut recent de Svetlana Zaharova în Italia