Sursa: Thethingsienjoy.blogspot.ro
În libretul primei reprezentații a baletului există o indicație cu privire la locul în care se petrece acțiunea: Bavaria. Decorul primei producții înfățișa Castelul Neuschwanstein și împrejurimile sale. Nu există nici o îndoială că experiența călătoriei în Bavaria i-a servit lui Ceaikovski drept sursă de inspirație pentru “Lacul lebedelor”.
Nici până astăzi nu se știe exact cine a este autorul primului libret al baletului. Contemporanii susțineau că autorul ar fi fost fie Vladimir Begichev, directorul Teatrelor Imperiale, fie reputatul artist și profesor de balet Vasili Geltser. Dar Teatrul Bolshoi a refuzat să acorde paternitatea libretului lui Beghicev sau Geltser, pentru că nu s-au păstrat documente de arhivă cu privire la creatorul libretului pentru spectacolul prezentat prima dată la Teatrul Bolșoi. Cei mai mulți specialiști sunt de părere că libretul îi aparține chiar compozitorului Piotr Ilici Ceaikovski.
Un lucru este sigur: libretul primei producții era cu mult diferit față de cel pe care îl cunoaștem astăzi. În locul lui Rothbart, care întruchipează destinul implacabil, apărea așa-numita Mamă vitregă-Bufniță. Libretul era supraîncărcat cu personaje și tot felul de detalii. De exemplu, în scenele de pantomimă se spunea povestea Odettei și cum ea și prietenele sale fuseseră transformate în lebede.
Muzica baletului, în schimb, a fost admirată de toată lumea, încă de la prima reprezentație. Contemporanii lui Ceaikovski au fost uimiți de caracterul ei novator și de aspectul ei simfonic. Mai târziu, Ceaikovski avea să spună: “Baletul este și el o simfonie.” Pentru publicul modern, obișnuit cu spectacole de balet pe muzică simfonică, inclusiv pe lucrări care nu au fost compuse special pentru balet, acest fapt nu este deloc surprinzător. Dar pentru spectatorii anilor ’70 din secolul al XIX-lea, partitura lui Ceaikovski pentru “Lacul lebedelor” a fost un adevărat șoc cultural.
În secolul al XIX-lea, muzica avea un rol ajutător în spectacolele de balet. Procesul de creare a unui spectacol de balet era foarte diferit de cel din zilele noastre. Autorul baletului era, în primul rând, coregraful, care colabora cu libretistul. Compozitorul intervenea doar atunci când scenariul și coregrafia erau gata. Intervenția compozitorului anunța, de fapt, că spectacolul era gata pentru a fi prezentat publicului: muzica era compusă ca un acompaniament pentru diversele momente coregrafice. De multe ori, muzica pentru un balet era creația mai multor compozitori. Uneori, muzica era schimbată, coregrafia rămânând însă aceeași. Așa se face că, în secolul al XIX-lea, spectacolul de balet era mai degrabă un spectacol cu dansuri.
Elementul de noutate absolută în balet l-a reprezentat decizia compozitorului privind eroul – prințul Siegfried. Pentru el, Ceaikovski a scris o partitură muzicală și dramatică vie. La Ceaikovski, dansul masculin este rapid, puternic, de mare virtuozitate. În “Lacul lebedelor”, pentru prima dată în istoria baletului, în prim-plan se află un erou. Majoritatea baletelor de secol XIX nici nu aveau numere solistice pentru balerini – existau doar scene de pantomimă, rolul balerinului fiind să susțină balerina în pas de deux-uri. În epocă, cel mai mare compliment pentru un balerin era să fie recunoscut drept un bun “cavaler”, adică să fie un bun partener pentru balerină. (Sursa: Russkiymir.ru)
Svetlana Zaharova și Manuel Legris (Sursa: Tumblr.com)
VA URMA
