În 1961, cu prilejul turneului susținut de baletul Teatrului Kirov la Paris, Nureev cucerește publicul occidental cu apariția sa în tabloul Regatul Umbrelor din “Baiadera”. Câteva zile mai târziu, alege libertatea și, în loc să se îmbarce în avionul care urma să-l ducă înapoi în URSS, cere azil politic pe aeroportul Le Bourget, strigând: Vreau să rămân și să fiu liber. A primit cetățenie austriacă, însă în Uniunea Sovietică a fost condamnat la închisoare în lipsă. Ca urmare a succesului de la Paris, i s-a oferit de îndată un contract la compania Baletele Marchizului de Cuevas, dar Nureev s-a retras după câteva luni, nefiind de acord cu felul în care fusese montată “Frumoasa din pădurea adormită”.
(sursă foto: varvara.wordpress.com)
Prima întâlnire care îi va marca evoluția artistică este cea cu Erik Bruhn, prim-balerin al companiei Royal Danish Ballet. În 1962, pleacă la Copenhaga pentru a studia stilul lui Bournonville cu Erik Bruhn. Tot în 1962, pe 21 februarie, Nureev dansează pentru prima dată cu Margot Fonteyn, în “Giselle”, pe scena de la Covent Garden. Va încânta publicul londonez în calitate de artist invitat până în 1977.
Pe 12 martie 1963 are loc premiera baletului “Marguerite și Armand”, în coregrafia lui Frederick Ashton, special creată pentru Margot Fonteyn și Rudolf Nureev. În noiembrie, Nureev semnează prima reluare proprie a unei coregrafii de Marius Petipa: actul al III-lea, tabloul Regatul Umbrelor din “Baiadera”, pentru compania Royal Ballet de la Londra.
Margot Fonteyn și Rudolf Nureev în “Giselle” (sursă foto: allposters.fr)
În repetiții, alături de Margot Fonteyn (sursă foto: tumblr.com)
Cariera sa nu mai cunoaște granițe. Este invitat să danseze pentru toate companiile mari de balet din Europa, Statele Unite ale Americii și Australia. Pe scenă, întruchipează nu numai figurile nobile din repertoriul clasic, ci și eroii coregrafiilor semnate Frederick Ashton, Roland Petit, Maurice Béjart, George Balanchine, Martha Graham, Rudi Van Dantzig, Glen Tetley sau Murray Louis. Curiozitatea înnăscută îl determină să abordeze toate stilurile de dans. Cariera de dansator merge acum în paralel cu cea de coregraf, pentru că Nureev reia, în versiune proprie, mai multe balete de secol XIX, create de Marius Petipa, un coregraf pe care îl venera: “Frumoasa din pădurea adormită”, “Spărgătorul de nuci”, “Don Quijote”, “Lacul lebedelor”, “Raymonda”. Pune în scenă, de asemenea, “Tancredi” și “Manfred”.
În 1983, Nureev este numit director al companiei de balet a Operei Naționale de la Paris. Pe parcursul celor șase ani în care a deținut această funcție, Nureev a adus companiei un suflu nou, invitând profesori și coregrafi moderni și punând el însuși în scenă “Cenușăreasa” și “Washington Square”.
Rudolf Nureev alături de Martha Graham, Maia Plisețkaia și Mihail Baryshnikov (sursă foto: tumblr.com)
În 1989, autoritățile sovietice îi acordă mult așteptata permisiune de a se întoarce în țara natală, pentru a-și revedea familia. Pentru prima dată după 1961, dansează din nou pe scena Teatrului Kirov, în “Silfida”. În anul următor, este invitat în Statele Unite, unde dansează în comedia muzicală “The King and I”. Dansează pentru ultima dată pe scena Operei din Paris, în “Song of a wayfairer”, dedicându-și ultimii ani din viață coregrafiei și uneia dintre pasiunile sale: arta dirijorală.
Pe 8 octombrie 1992 are loc premiera versiunii sale de “Baiadera”, pe scena Operei Garnier.
6 ianuarie 1993. Rudolf Nureev se stinge din viață la vârsta de 54 de ani, la Hôpital du Perpétuel Secours. După dorința sa, a fost înmormântat în cimitirul rusesc Sainte-Genevieve-des-Bois, de lângă Paris.
(sursă foto: tumblr.com)
(sursa: Rudolf Nureyev Foundation)
Preluarea textului din această postare se poate face doar cu acordul meu şi implică citarea sursei şi inserarea unui link către blogul Balet la superlativ.
