Cu ocazia zilei de 8 Martie – un modest omagiu adus primei “flori” a baletului românesc: Floria Capsali (1900-1982)
(cu fotografii şi fragmente extrase şi inspirate din volumul “Amintiri despre Floria Capsali”, de Mitiţă Dumitrescu, Editura Muzicală, Bucureşti, 1985)
Noi dansatorii, coregrafii, pătrunşi de acest adevăr, răspundem în cor: Într-adevăr, “dansul este graiul poetic al formelor omeneşti”! (însemnare a Floriei Capsali pe marginea unei cronici scrise de Tudor Arghezi pentru un recital de dans susţinut împreună cu Mitiţă Dumitrescu în anul 1946)
Floria Capsali s-a născut în Macedonia, în oraşul Bitolia, la 25 februarie 1900. Tatăl ei, Xenophon Capsali, era fiu de negustor şi a urmat universitatea la Bucureşti, susţinut de către bunicul Floriei, Costimitra Capsali, aromân din Cytera, ctitor de şcoli şi biserici şi care întreţinea în universităţile din Bucureşti mulţi studenţi lipsiţi de mijloace materiale. Fost revizor al şcolilor din Macedonia, tatăl Floriei a murit tânăr, în anul 1913, în timpul războiului balcanic, tocmai când se refugia cu familia în România. Mama ei, Maria Capsali, născută Manolescu, era născută în comuna Breaza de Sus, judeţul Prahova. Printr-o convenţie între statul român şi Macedonia, Maria Capsali, mama Floriei, după ce a absolvit Şcoala Centrală de fete din Bucureşti, a fost timp de mai mulţi ani directoare şi profesoară la şcoala secundară de fete din Bitolia. Căsătorindu-se cu Xenophon Capsali, a avut două fete: pe Floria şi pe Silvia. Mai mică cu 9 ani decât Floria, Silvia a devenit o mare sportivă, fiind campioana României la atletism, remarcându-se în numeroase competiţii sportive.
Paralel cu şcoala primară română din Bitolia, Floria a urmat şi şcoala primară franceză Saint Vincent de Paul, tot în Macedonia. În 1913, a venit în România. Terminând cursul primar, a fost înscrisă la Şcoala Centrală de fete din Bucureşti, obţinând prin concurs un loc ca bursieră internă. Copilăria Floriei a durat puţin şi n-a fost din cele mai fericite. În timpul Primului Război Mondial, mama ei a intrat lucrătoare la Pirotehnia Armatei, luând-o şi pe ea ca ucenică. În aceeaşi perioadă, mama ei s-a înscris, prin Crucea Roşie, infirmieră la un spital, având-o pe Floria drept ajutor la farmacie.
La terminarea liceului, Floria s-a înscris la Academia de teatru Stoenescu, iar în anul următor la Conservator, la canto, urmând şi cursuri de teoria muzicii. Un timp, a cântat în corul Patriarhiei. În urma unui examen scenic (spectacol de dans pe scena Teatrului Naţional), a obţinut o bursă în străinătate, oferită de Ministerul Artelor, pentru continuarea studiilor de dans clasic. Era prima recunoaştere importantă a talentului său original şi a calităţilor sale înnăscute pentru dans. Floria a plecat la Paris, unde, timp de nouă ani, a muncit enorm şi şi-a însuşit o tehnică rară şi diversă, participând la manifestări artistice la Paris, Lyon şi Marsilia. Într-unul din spectacole, a dansat sub patronajul Elenei Văcărescu, iar presa pariziană i-a elogiat calităţile, apreciindu-i personalitatea artistică.
Studiile de dans le-a început la Opera Mare din Paris. A avut şansa să lucreze cu Errico Cechetti, renumitul maestru de la Scala din Milano şi de la Teatrul Imperial de la Sankt Petersburg, profesorul marilor dansatori din trupa lui Diaghilev: Nijinski, Anna Pavlova, Tamara Karsavina, Leonid Massine. După plecarea lui Cecchetti, Floria a lucrat cu Nicolai Legat, fost prim dansator al Baletelor Imperiale Ruse. Paralel cu orele de dans clasic, a urmat şi cursuri de dans ritmic şi de dans acrobatic. Pe lângă toate aceste discipline care cereau un efort fizic cu totul deosebit, Floria a reuşit să urmeze şi cursurile facultative de Istoria Artei de la Sorbona, iar în celebrele biblioteci pariziene s-a documentat asupra istoriei dansului şi a muzicii. În sertarele sale s-au adunat, astfel, dosare întregi cu însemnări, idei, consideraţii şi reflecţii de ordin estetic, moral şi filosofic, pe care avea să le valorifice în anii ce au urmat.
Floria obţinuse şi o recomandare pentru Isadora Duncan şi ar fi dorit să poată lucra şi cu ea, întrucât se bucura de o faimă rară. Isadora locuia într-o vilă superbă, încadrată de un parc imens. (…) Floria s-a prezentat într-o ţinută modestă, fiind plină de emoţie. I-a deschis o persoană tânără, îmbrăcată într-un mod foarte ciudat. Floria şi-a prezentat recomandarea de pe cartea de vizită şi a fost poftită să aştepte în parc. S-a aşezat pe bancă şi nu mică i-a fost mirarea când, după un timp, au apărut câteva fete tinere în costume antice greceşti, purtând pe umeri vaze cu flori şi având coafurile din acea epocă. (…) Într-un târziu s-a îndurat şi Isadora Duncan să apară, îmbrăcată în acelaşi stil şi cât se poate de sumar. S-a oprit din dans, s-a aşezat lângă Floria şi i-a spus că a doua zi se poate prezenta la curs. Floria s-a ridicat cât a putut de repede, i-a mulţumit frumos şi… n-a ştiut cum să dispară din acest parc al surprizelor. Cum natura ei nu se potrivea deloc cu toate extravaganţele şi excentricităţile, nu s-a mai prezentat la studii a doua zi, scena aceasta rămânându-i ca o unică amintire, şi nu din cele mai plăcute!
Tot la Paris, Floria a urmărit mai ales realizările coregrafice de mare valoare ale unor maeştri de balet precum Bronislava Nijinska (sora genialului Nijinski), Fokin sau Leonid Massine: Le spectre de la rose (Invitaţie la vals de Weber), Sărbătoarea primăverii, Şeherazada, Preludiu la după-amiaza unui faun (avându-l ca interpret pe Serge Lifar), Vals şi Bolero de Ravel, La boutique fantasque, Carnavalul (de Schumann). La Paris şi-a făcut timp să urmeze şi cursurile de artă teatrală, predate de Charles Dullin, un artist rar, în vogă la vremea aceea.
Reuşind să îmbine toate cele trei mari şcoli de dans clasic ale timpului său – şcoala franceză, italiană şi rusă, care reprezentau chintesenţa ştiinţei şi tehnicii coregrafice din Europa – Floria a acumulat cunoştinţe temeinice, pe baza cărora a ştiut să-şi alcătuiască un program şi un sistem de învăţământ predat apoi, cu mari rezultate pegagogice, generaţiilor de dansatoare şi dansatori care au trecut prin şcoala sa de balet.
Primul său recital la Bucureşti a avut loc în decembrie 1922, cu interpretări personale şi coregrafii proprii, cu costume de dans confecţionate după fantezia şi inspiraţia ei. Printre primele creaţii se numără Papillons de Schumann, Capricieuse de Schubert, Serenada de Pierné, Mephisto-Vals de Liszt.
Un adevărat eveniment s-a produs în 1923, când Floria Capsali a fost invitată de către Teatrul Naţional să danseze şi să îndeplinească şi rolul de maestră de balet pentru spectacolul Visul unei nopţi de vară de Shakespeare, montat de către Paul Gusty.
În anul 1926, Floria Capsali s-a măritat cu sculptorul Mac Constantinescu, căsătoria lor durând până în anul 1933.
Un moment deosebit în activitatea Floriei s-a petrecut în anul 1927, când a făcut parte din echipele monografice ale Universităţii din Bucureşti, conduse de eminentul profesor sociolog Dimitrie Gusti. Împreună cu mai multe personalităţi, printre care Constantin Brăiloiu, George Breazul sau Mac Constantinescu, Floria Capsali, cu o rară minuţiozitate şi multă răbdare, a cules materialul folcloric în legătură cu dansul popular românesc, desăvârşindu-şi astfel cunoştinţele ce aveau să-i servească mai târziu în montarea baletelor româneşti.
După ce s-a făcut cunoscută atât marelui public, cât şi lumii artistice prin recitalurile sale, Floria Capsali a înfiinţat prima ei şcoală de dans, aprobată de Ministerul Învăţământului şi Culturii, ce avea să scoată la lumină generaţii de elevi şi eleve care au devenit, cu timpul, mari valori ale dansului, atât în ţară, cât şi peste hotare.
O dată cu totul remarcabilă în strălucita sa carieră artistică a fost seara de 5 aprilie 1930, când a avut loc, la Teatrul Liric, spectacolul de dans pe care l-a prezentat cu şcoala sa de balet, în prezenţa maestrului George Enescu. Acest spectacol este primul recital de dans alcătuit numai pe muzică de compozitori români, fiind şi cel dintâi spectacol de dans cult românesc. Muzica era semnată de Marţian Negrea, Tiberiu Brediceanu, Constantin Brăiloiu, Mihail Jora, G. Enacovici.
În studioul de balet al Floriei Capsali s-au făcut remarcaţi Oleg Danovski şi Trixy Checais, două temperamente diferite, dar cu un deosebit simţ artistic. Oleg Danovski a apărut împreună cu Marie-Jeanne Livezeanu şi Mitiţă Dumitrescu în Preludiile lui Chopin, apoi în Carnavalul de Schumann, în care Trixy Checais a întruchipat, cu multă sensibilitate, dificilul rol al eternului visător Pierrot. Tot în acest program, Trixy Checais a semnat, alături de Mac Constantinescu, şi o parte a machetelor de costume. Cei doi mari artişti, Trixy Checais şi Oleg Danovski, au avut o lungă şi strălucită carieră în dans. Oleg Danovski, care s-a remarcat şi în teatrele de revistă, unde a debutat ca dansator solist, a semnat nenumărate coregrafii, fiind ani de zile maestru de balet al Operei Române şi contribuind la montarea multor lucrări valoroase. La rândul său, Trixy Checais, talent artistic de mare varietate, s-a făcut cunoscut prin nenumărate recitaluri, adevărate sărbători artistice, cu lucrări originale, de mare rafinament, lucrând ca maestru de balet atât la Opera Română din Bucureşti, cât şi pe alte scene. Înzestrat şi cu talent pentru pictură, gravură şi desen, a prezentat lucrări în mai multe expoziţii, fiind foarte apreciat în lumea artistică a vremii.
Între anii 1926 şi 1938, Floria a fost invitată să dea recitaluri de dans în Franţa, Germania, Cehoslovacia, Grecia şi Iugoslavia. Între 1931 şi 1938, a fost angajată de Constantin Tănase la Teatrul Cărăbuş şi a colaborat şi cu Teatrul Alhambra. Sub îndrumarea ei, în câţiva ani, trupa de balet a Teatrului Cărăbuş a devenit un ansamblu de dans valoros, iar Floria Capsali a izbutit să realizeze montări care depăşeau, uneori, divertismentele prezentate la Operă.
În 1937, la Sinaia, a prezentat pentru prima dată Fata din Drăguş de Sabin Drăgoi, care i-a adus un frumos succes personal, şi Jocurile olteneşti ale lui Paul Constantinescu, adevărate bijuterii de artă muzicală şi coregrafică, dansate, printre alţii, de Marie-Jeanne Livezeanu, Magdalena Rădulescu, Milica Marinescu. Pentru prima dată a apărut imprimat pe afişul şi programul acestui spectacol titulatura de balet românesc.
Floria Capsali şi-a revărsat geniul creator şi spre alte laturi artistice pe care nu le intuise nimeni până la ea, una dintre aceste ramuri artistice fiind euritmia. Ea a avut marele curaj de a construi simboluri şi mişcări nu pe ritmurile muzicii, ci pe lirismul versurilor lui Eminescu, Arghezi, Blaga şi Ion Barbu, recitate de George Vraca, Pop-Marţian sau Emil Botta.
În 1938, Floria Capsali este angajată la Opera Română, ca primă dansatoare, profesoară a baletului Operei, conducătoare a Şcolii de balet şi maestră de balet. A condus baletul Operei Române din Bucureşti timp de 12 ani.
Până la venirea Floriei la Opera Română din Bucureşti, activitatea baletului Operei se limita la o formulă tipică şi conservatoare, în care cele câteva elemente ce se aflau în frunte rămâneau inamovibile şi absolute, aşa cum mărturisea Mitiţă Dumitrescu. De obicei, dansau într-un balet cele trei prim-balerine (Iosefina Sternfeld, Elena Penescu-Liciu, Mary Cholet Romanovski) à tour de role, corpul de balet fiind un fel de linie ajutătoare ce se perinda, din când în când, pe fundalul scenei, mai cu seamă când prima balerină avea nevoia imperioasă de a-şi regla întrucâtva respiraţia. Pe ici, pe colo, câte un pas de deux sau pas de trois anemic, fugitiv şi repezit, îţi lăsa impresia de ceva adăugat, lipit, care nu prea corespundea cu lucrarea coregrafică în ansamblu.
Printre primele măsuri luate de Floria Capsali, odată cu venirea ei la conducerea baletului Operei Române din Bucureşti, a fost organizarea şcolii de balet, pe care o transformă complet, după un sistem propriu, bazat pe principii şi orientări noi. În primul rând, nu a admis în şcoală copii mai mici de 7 ani, pentru a evita posibilele deformări corporale în timpul studiilor. Primii ani de învăţământ se bazau pe un program general de gimnastică, în care corpul copilului urma o tehnică proprie dezvoltării sale naturale.
În primul an de studiu, exerciţiile dansului clasic erau cele elementare şi se bazau pe cele cinci poziţii ale picioarelor – cu vârfurile întoarse în afară – precum şi pe cele şapte poziţii ale braţelor. Acele faimoase port de bras se predau la începători mai mult pentru a le insufla graţia şi eleganţa liniei braţelor. (…) Floria nu folosea tehnica pe vârfuri (celebrele pointes ale pantofului clasic de balet) decât după ce copiii împlineau vârsta de 8-9 ani, spre a da piciorului o linie şi o armonie musculară perfecte şi spre a-l feri complet de orice deformare a ţesuturilor. (…) La intrarea copiilor în primul an de curs, pe lângă examenul de aptitudini, Floria a instituit pentru prima oară la noi în ţară şi un examen medical (…) tocmai pentru a avea cât mai multe garanţii asupra alcătuirii fizice a elevei sau elevului respectiv.
Corpul de balet, soliştii şi prim-balerinii Operei erau antrenaţi printr-un studiu special, Floria Capsali instituind astfel un curs de perfecţionare care a fost de un mare folos tuturor celor care l-au urmat. Din nou, Floria şi-a pus în valoare toate darurile sale de pedagogă strălucită, reuşind să corecteze anumite deficienţe, la fiecare dansatoare şi dansator în parte, urmărind ca mişcarea să se dezvolte uniform şi după diversitatea mijloacelor proprii fiecăruia (…). Cu aceeaşi pricepere şi intuiţie a reuşit să plasticizeze liniile corporale ale interpreţilor, dându-le o armonie şi o estetică specială, dăltuind trupurile până la o structură aproape sculpturală. Prin obţinerea unui preţios şi necesar legato între membre, dar şi prin puritatea execuţiei tuturor mişcărilor, în câţiva ani baletul Operei a devenit, prin studiu intens şi consecvent, un mare grup artistic ce putea să stea, cu cinste şi mândrie, alături de grupul cântăreţilor noştri.
Aşteptată cu interes deosebit de către public şi presă, premiera baletului în caracter românesc Nunta în Carpaţi a avut loc în ziua de 5 mai 1939, sub strălucita baghetă a dirijorului George Georgescu. Montarea şi coregrafia s-au datorat Floriei Capsali, care a fost şi interpreta miresei, rolul principal. Mirele a fost Oleg Danovski, în alternanţă cu Trixy Checais. Pe flăcăul trist l-a întruchipat Mitiţă Dumitrescu. Sora miresei a fost Marie-Jeanne Livezeanu. Decorurile şi costumele au fost executate după schiţele sculptorului Mac Constantinescu, iar regia a fost semnată de Panait Cottescu. Încă înainte de reprezentarea baletului pe scenă, Paul Constantinescu a primit pentru muzică Premiul George Enescu pe anul 1938. În stagiunea 1971-1972, Floria Capsali şi Mitiţă Dumitrescu au fost invitaţi de către conducerea Operei să reia montarea baletului Nunta în Carpaţi. De data aceasta, baletul a fost coregrafiat şi supraveghet de amândoi, avându-i ca protagonişti pe Valentina Massini, Petre Ciortea, Mihaela Crăciunescu şi Gheorghe Cotovelea.
După Nunta în Carpaţi a urmat premiera cu Rapsodia I de George Enescu, după scenariul lui Marcel Breslaşu. Rapsodia I de Enescu va fi montată, după mulţi ani, pe scena Ansamblului artistic Ciocârlia, tot de către Floria Capsali, sub titlul Tablouri din Galeria Naţională, fiind un adevărat triumf pentru splendida carieră artistică a Floriei.
La 30 aprilie 1943 avea loc premiera spectacolului Priculiciul, de Zeno Vancea, cu Floria Capsali, Mitiţă Dumitrescu, Oleg Danovski şi Trixy Checais în rolurile principale, sub bagheta dirijorală a lui Constantin Silvestri.
Cel mai important succes repurtat de Floria Capsali în montările sale pe prima scenă lirică a ţării rămâne, fără îndoială, baletul Demoazela Măriuţa, a cărui premieră a avut loc la 5 octombrie 1942, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. Muzica era semnată de Mihail Jora, coregrafia, montarea şi regia îi aparţineau Floriei Capsali. Tot ei i se datora şi scenariul, lucrat în colaborare cu Apriliana Medianu, după romanul Din vremea lui Căpitan Costache de Al. Antemireanu. Distribuţia numeroasă, alcătuită din baletul Operei, elevi ai şcolii de balet şi corişti, a constituit alaiul de dorobanţi, cârciumari, mahalagioaice, negustori, liceeni, ofiţeri, plăcintari, lăutari, ţărani, demnitari etc. În rolul titular, Floria Capsali a dat curs unei strălucite interpretări, trecând cu dezinvoltură şi pricepere prin toate fazele de transformări cerute de partitura coregrafică şi muzicală, spre a culmina la sfârşit într-o postură de mare eleganţă şi de deosebită fineţe. Parteneri i-au fost Trixy Checais (care a interpretat trei roluri), Mitiţă Dumitrescu şi Oleg Danovski. Distribuţia a fost completată, printre alţii, de Gelu Matei şi Nicolae Iacobescu.
Din repertoriul universal, Floria Capsali a montat Coppélia de Léo Delibes, Carnavalul de Robert Schumann, Invitaţia la vals de Carl Maria von Weber şi Cutia cu jucării (La boîte à joujoux) a lui Claude Debussy.
Pe lângă baletele mari, Floria Capsali a revăzut şi divertismentele de balet din opere. A creat o nouă Noapte a Valpurgiei în Faust de Charles Gounod şi a imaginat coregrafia pentru divertismentul dansant din opereta Liliacul de Johann Strauss-fiul. Alte lucrări originale prezentate de Floria Capsali pe scena Operei au fost tablourile de dans românesc de caracter din La seceriş de Tiberiu Brediceanu, precum şi montările pitoreşti din operele Capra cu trei iezi şi Alexandru Lăpuşneanu de Alexandru Zirra.
La invitaţia lui Liviu Rebreanu, pe atunci directorul Teatrului Naţional, Floria Capsali şi Mitiţă Dumitrescu au montat, pentru Naţionalul bucureştean, o serie de divertismente de dans în piese precum Sânziana şi Pepelea sau Înşir-te mărgărite. La solicitarea lui Sică Alexandrescu, în mai multe stagiuni, Floria Capsali şi Mitiţă Dumitrescu au realizat coregrafia pentru spectacole precum O seară la Union (după Momentele lui Caragiale), Cutia cu paiaţe, Castiliana (de Lope de Vega) sau Mascarada (de Lermontov). La Teatrul de Revistă, Floria Capsali a montat Hanul lui Manuc, un mare tablou coregrafic, care ilustra o pagină plină de pitoresc din vremuri de mult apuse.
Pentru Studioul pe care îl conducea, Floria Capsali a creat feeria coregrafică-muzicală Visul balerinei, spectacol ce a reprezentat o încununare a activităţii sale îndelungate ca maestru de balet.
Odată cu alcătuirea Ansamblului de cântece şi dansuri Ciocârlia, Floria Capsali a fost solicitată şi angajată în calitate de maestră de balet şi profesoară de dans clasic. Pentru Ansamblul Ciocârlia, Floria Capsali a creat tabloul Târg pe Muntele Găina, pe muzică de Paul Constantinescu, şi a reluat, sub titlul Tablouri din Galeria Naţională, capodopera enesciană Rapsodia I, inspirându-se din tablourile lui Theodor Aman şi ale lui Nicolae Grigorescu.
În anii ’50, a fost invitată să pregătească, prin cursuri de dans clasic, lotul naţional de gimnastică feminin şi masculin.
Încă de la primele sale manifestări artistice, Floria Capsali a fost atrasă mai ales de piesele muzicale în care putea ilustra intensele trăiri sufleteşti: Frumosul rozmarin şi Chinoiserie de Kreissler, Danse du feu sacré de Borodin, Arabesque şi Clair de Lune de Debussy, Vase étrusque de Erik Satie – adevărată bijuterie coregrafică, lucrată după amfore şi vase greceşti, etrusce şi egiptene -, Feuille morte de Rahmaninov, Oiseau triste de Ravel – în care Floria şi-a imaginat o pasăre silită să-şi trăiască restul zilelor într-o colivie de unde nu-şi mai putea găsi scăparea -, Valse impromptu şi Consolation de Liszt, Tango de Darius Milhaud, Cavalerul rozelor de Richard Strauss, Nocturna de Beethoven.
Una dintre cele mai desăvârşite creaţii ale Floriei rămâne Appassionata, după celebra sonată a lui Beethoven, în care se desfăşura ca dintr-un văl, spre a pluti într-un alt univers, inventat, dorit şi visat de gândurile şi de dorurile ei.
Împreună cu Mitiţă Dumitrescu, cel care i-a devenit soţ în anul 1939, Floria Capsali a susţinut mai multe recitaluri, în care cei doi artişti au prezentat creaţii precum Valsul primăverii (pe muzică de Johann Strauss), Dansul lui Puck şi Idilă comică (pe muzică de Debussy), Muzicuţa (pe muzică de Romeo Alexandrescu), Ciclu poetic (pe muzică de Liszt) sau Sărbătoare la Sevilla (pe muzică de Ravel şi Albeniz). Nu au lipsit scenele cu specific românesc: Suita românească şi La coasă (Sabin Drăgoi), Dans popular şi Jocuri româneşti (Paul Constantinescu), Fusul fermecat (Marţian Negrea). Un loc deosebit în repertoriul Floriei Capsali îl ocupă Fata din Drăguş, pe muzica lui Sabin Drăgoi. Pentru acest dans, Floria a creat un scenariu original, având în centru un personaj săltăreţ, dinamic, sprinţar şi vioi, ce se avântă pe scenă ca un fulg luat de vânt, cu simţământul de mândrie, naivitate şi drăgălăşenie al fetei de la ţară.
