Léo Delibes s-a născut la 21 februarie 1836, la Saint Germain du Val (departamentul Sarthe). Părinții, în special mama, descendentă dintr-o familie de muzicieni, i-au stimulat interesul pentru muzică. După moartea timpurie a tatălui, Delibes se stabilește împreună cu mama sa la Paris, începându-și studiile muzicale la Conservator. Își afirmă foarte devreme aptitudinile componistice, scriind o serie de polci și mazurci remarcabile. La un moment dat, constrâns de greutățile materiale, se angajează în corul Operei, pentru a nu-și întrerupe studiile. La vârsta de 17 ani primește funcția de pianist acompaniator la Teatrul Liric și pe cea de organist la biserica Saint Pierre de Chaillot. În paralel, continuă să studieze compoziția, sub îndrumarea lui Adolphe Adam, creatorul baletului Giselle, care îl încurajează pe Delibes să-și îndrepte atenția către domeniul muzicii de balet și de operă.
Prima sa creație importantă este baletul Izvorul (1866), urmat de Coppélia, care îi va aduce consacrarea, Silvia (1876) și opera Lakmé, reprezentată pentru prima dată în 1883, pe scena Operei Comice din Paris.
Léo Delibes a trecut în eternitate la 16 ianuarie 1891, la Paris.
Lisa Pavane, “Coppélia”, Australian Ballet, Foto: Jim McFarlane (sursa: http://www.danceinforma.com)
VEZI ȘI: “Coppélia” – subiectul baletului
Coppélia sau Fata cu ochii de email, baletul capodoperă al lui Léo Delibes, este, pe drept cuvânt, considerat unul dintre modelele clasice ale genului coregrafic. La mai bine de un secol de la premiera ce a avut loc la Paris, în anul 1870, Coppélia continuă să-și păstreze forța de expresie, fiind reprezentat pe scenele multor teatre din lume. Libretul, inspirat din basmul Omul de nisip de E. T. A. Hoffmann, a fost scris de Charles Nuitter în colaborare cu renumitul coregraf Arthur Michel Saint-Léon.
Acțiunea este plasată într-un mic târg din Boemia. Eroul central, Coppélius, este un bătrân misterios care duce o viață izolată, construind păpuși mecanice și trăind cu speranța că, într-o bună zi, va reuși să le însuflețească prin formulele sale magice. Tânăra Swanilda pătrunde în atelierul meșterului și se substituie celei mai frumoase păpuși. Prefăcându-se că reacționează la semnele magice încercate de Coppélius, îl face să creadă că și-a împlinit visul. În cele din urmă, Coppélius își dă seama că a fost înșelat. Prin farsa ei, Swanilda îl induce în eroare și pe Franz, logodnicul ei, de a cărui purtare era jignită și pe care izbutește să-l recucerească. Nunta Swanildei cu Franz încheie baletul, în mijlocul unei serbări populare, la care ia parte însuși meșterul Coppélius, care și-a uitat supărarea că fusese tras pe sfoară.
“Coppélia”, Estonian National Opera (sursa: http://www.nutcrackermommy.tumblr.com)
Pentru acest subiect plin de fantezie și umor, Léo Delibes a creat o muzică prin excelență coregrafică, a cărei plasticitate generează continuu imaginea scenică. Într-o construcție ce împletește unitar elementele de balet propriu-zis cu cele de pantomimă, Delibes contribuie, prin muzica sa, la portretul psihologic al personajelor. În special personajul Swanildei dobândește, prin puterea de sugestie a muzicii, un relief caracteristic: fire senină și pasionată, statornică în sentimente, inventivă și cu o nuanță accentuată de ironie.
Întreaga partitură, străbătută de spiritul spumos, specific francez, este scrisă cu vervă și grație, momentul cel mai elocvent în acest sens fiind scena declanșării păpușilor mecanice. Ritmica vie, dinamică, prilejuiește interpretări solistice și de ansamblu deosebit de spectaculoase. Se disting, îndeosebi, valsul Swanildei din tabloul I, valsul păpușii din tabloul al II-lea și mazurca expusă în preludiu, apoi reluată de-a lungul baletului. Delibes a folosit frecvent în balet dansuri de origine poloneză și maghiară (mazurca și ceardașul), care definesc spațiul în care se petrece acțiunea și sporesc frumusețea spectacolului.
(Sursa: Coppélia - program de sală, Opera Națională Română, București, 1988)
