De la Mariinsky la Bolșoi și La Scala, Svetlana Zaharova este imaginea baletului rus în lumea întreagă. Interviu realizat de Valentina Bonelli, publicat în Russia Beyond the Headlines, 13 august 2012. Articolul în original poate fi citit aici.
Svetlana Zaharova, ambasadoare Audemars Piguet
Russia Beyond the Headlines: S-a schimbat mult baletul rus de când sunteți atât pe scenă, cât și în politică? [n. t.: între 2007 și 2011, Svetlana Zaharova a fost deputat în Duma de Stat și a făcut parte din comisia pentru cultură]
Svetlana Zaharova: Lumea s-a schimbat mult, dar nimic nu s-a schimbat la baletul rus. Publicul este mai degrabă diferit: bineînțeles, există în continuare fani, spectatori care vin să-și vadă balerinii preferați, dar acum multă lume vine doar pentru divertisment sau pentru că e la modă – într-un spațiu unde poți să-i vezi pe alții și să fii văzut și, poate, să etalezi haine și bijuterii de firmă. În ceea ce-i privește pe cei care vin ca să experimenteze ceva nou, sper să rețină ceva din arta mea. Aș fi foarte fericită și numai știind acest lucru. Îmi place să cred că oamenii se îmbracă frumos pentru spectacol ca pentru un eveniment important, așa cum și noi ne pregătim pentru public. E un fel de schimb între noi și spectatori. Dar există, totuși, ceva nou: Teatrul Bolșoi s-a redeschis după șase ani de renovare. Interesul din partea publicului a crescut mult, atât în Rusia, cât și în afară. Chiar și oamenii politici, inclusiv președintele, vin adesea la spectacole. Însă pentru noi, balerinii, cel mai important este că putem dansa din nou pe scena Teatrului. Este atât de mare, te simți atât de bine! Pentru mine, Teatrul Bolșoi este cel mai frumos teatru din lume.
RBTH: Ați dansat toate rolurile din repertoriul clasic. Cum reușiți să le interpretați diferit de la seară la seară și să le mențineți mereu vii?
S.Z.: Aveți dreptate. Acum pot spune că am dansat toate baletele și în aproape toate versiunile. Poate că ceea ce le face diferite, atât pentru mine, cât și pentru public, este ce se întâmplă în viața mea: repetițiile stau sub semnul unor noi emoții, care izbucnesc pe scenă, în spectacol, întărite de experiență. Așa se întâmplă în Giselle – rol pe care l-am dansat pentru prima dată la numai 17 ani. Cum, la vremea aceea, nu știam nimic despre iubire și trădare, toate indicațiile mi le-a dat profesoara mea. Acum, datorită experienței, trăiesc rolul. Este și cazul baletului L’histoire de Manon, pe care îl voi dansa din nou, la zece ani după premiera de la Mariinsky. Abia aștept să dansez în Evghenii Oneghin, care va avea premiera la Bolșoi anul viitor [n. t.: spectacolul de balet Oneghin, în coregrafia lui John Cranko, pe muzică de Piotr Ilici Ceaikovski, va avea premiera la Teatrul Bolșoi pe 12 iulie 2013]. O voi interpreta pentru prima dată pe Tatiana, un alt rol dramatic care îmi place mult, pentru că îl pot explora prin sensibilitatea mea.
Svetlana Zaharova și Vladislav Lantratov în “Giselle”, Foto: Gene Schiavone
RBTH: Vă atrage dansul contemporan?
S.Z.: Foarte mult, deși nu am avut prea multe ocazii să fac dans contemporan. Îmi doresc să lucrez cu coregrafi precum William Forsythe, de exemplu. Anul trecut, în aprilie, am văzut un spectacol al companiei sale și am fost impresionată de abordarea lui experimentală. De curând, el a venit să mă vadă la Scala din Milano și s-ar putea să-mi propună ceva. Pentru moment, nu e nimic stabilit. Între timp, voi continua să caut coregrafi care mi se potrivesc – cei care pot crea lucrări pentru mine. Recent, William Forsythe a pus în scenă la Bolșoi un pas de deux de mare succes, Distant Cries, creație a coregrafului american de origine taiwaneză Edwaard Liang, pe muzică de Albinoni.
RBTH: Vă tentează și alte forme de artă?
S.Z.: Ar trebui să fie ceva complet diferit de dans, dansul fiind singura formă de artă pe care știu să o fac. Însă recunosc că mi-ar plăcea să fac film: dacă mi s-ar propune un rol într-un film bun, poate despre balet, cred că aș accepta. Deocamdată, mi-ar plăcea să realizez un spectacol alături de soțul meu [n. t.: Svetlana Zaharova este soția violonistului Vadim Repin], în care să îmbinăm muzica și dansul. Cred că ar avea succes la un public mai larg, la fanii ambelor forme artistice.
RBTH: De ce ați decis să vă implicați în politică?
S.Z.: Am vrut să facilitez studiul baletului și să-i ajut pe oameni să afle mai multe despre viața dansatorilor profesioniști. Sunt foarte mândră că am susținut un proiect de lege care le permite elevilor de la școlile de artă, nu numai de la școlile de balet, să urmeze cursuri la școli normale. Nu a fost ușor să depășim toate obstacolele birocratice, și trebuie să mărturisesc că aș fi făcut chiar mai mult. Nu am mai participat la alegeri, unul dintre motive fiind că, la acel moment, eram însărcinată.
RBTH: Cum s-a schimbat viața dumneavoastră de când ați devenit mamă?
S.Z.: Nașterea Annei [n. t.: în 2011] a fost cel mai important lucru din viața mea, care s-a schimbat mult de atunci. Până și felul în care gândesc s-a schimbat – e uimitor cum lucruri pe care mă concentram atât de mult înainte, acum nu mai sunt deloc importante pentru mine. Desigur, continuu să lucrez, chiar mai mult decât înainte, dar acum totul gravitează în jurul fetiței mele. Scopul vieții mele este ca fetița mea să fie fericită. Nu m-aș fi putut întoarce pe scenă atât de repede, la numai trei luni după ce am născut, dacă nu ar fi fost mama, care are grijă de Anna tot timpul și chiar ne însoțește în turnee. Am apreciat întotdeauna toate sacrificiile pe care le-a făcut mama pentru mine și felul în care m-a crescut. Cred că ar trebui să se ridice un monument în cinstea tuturor mamelor!
RBTH: Totul în viața dumneavoastră, atât în plan artistic, cât și în plan personal, pare perfect. Ce vă doriți în viitor?
S.Z.: Nu e chiar așa: am avut momente grele, dar au trecut și nu doresc să mi le aduc aminte sau să vorbesc despre ele. Cât despre viitor, să fiu sinceră, nu prea mă gândesc la el. Vreau să trăiesc acum, în prezent. Niciodată nu mă gândesc la ziua de mâine. Nu are rost să mă gândesc, numai Dumnezeu știe ce ne rezervă viitorul.
