Alina Cojocaru și Johan Kobborg au anunțat că pleacă de la Royal Ballet la sfârșitul stagiunii 2012/13, pentru a răspunde unor noi provocări artistice. Vor apărea pentru ultima dată pe scena de la Royal Opera House în calitate de membri ai celebrei companii londoneze miercuri, 5 iunie, în baletul Mayerling. Alina Cojocaru și Johan Kobborg vor dansa pentru ultima dată cu Royal Ballet pe 10 și 12 iulie, în turneul companiei la Tokyo.
În prezent, Royal Ballet trece printr-o perioadă mai dificilă în ceea ce privește prim-balerinele, dat fiind că alte două stele ale companiei, Mara Galeazzi și Leanne Benjamin, urmează să se retragă peste câteva luni. Există însă și o veste bună: se pare că Natalia Osipova se va alătura companiei londoneze în următoarea stagiune.
Kevin O’Hare, Directorul companiei Royal Ballet: Alina și Johan au avut multe spectacole memorabile, atât în calitate de membri ai Royal Ballet, cât și ca invitați pe marile scene ale lumii. În ultimii zece ani, am urmărit cu deosebită plăcere cum se dezvoltă cuplul excepțional de dansatori pe care îl formează, și sunt sigur că și publicul i-a urmărit cu aceeași plăcere. Le urez mult succes în următoarea etapă a carierei lor.
Alina Cojocaru și Johan Kobborg, cuplu pe scenă și în viață, s-au alăturat companiei Royal Ballet în anul 1999. Iată ce au declarat despre decizia lor: De-a lungul anilor, am trăit momente minunate la Royal Ballet. Suntem fericiți că am avut prilejul să lucrăm cu atâția artiști de la care am avut multe de învățat. Lui Kevin O’Hare, dansatorilor și întregii echipe de la Royal Ballet le dorim mult succes. Dorim să mulțumim publicului nostru fidel pentru că ne-a fost alături în atâtea clipe magice.