Arta baletului nu ar fi cunoscut o asemenea înflorire în lipsa pasiunii unui rege pentru dans. Fără Ludovic al XIV-lea și fără dragostea lui pentru arta dansului, baletul, așa cum îl vedem astăzi, poate că nu ar fi existat. El este rodul perfecționării și al transformărilor începute în Franța, în urmă cu mai bine de 350 de ani, la curtea monarhului supranumit Regele-Soare.
În secolul al XVII-lea, dansul făcea parte din educația oricărui tânăr nobil, fiind pus pe același plan cu scrima sau echitația. Copilul Ludovic al XIV-lea iubea dansul cu pasiune și lua lecții de balet încă de la vârsta de 7 ani. Așa cum se arată și în filmul de artă ”Le Roi danse” (2000, regia Gérard Corbiau), în perioada regenței, când întreaga putere politică era concentrată în mâinile mamei sale, regina Anna de Austria, și a miniștrilor acesteia, Ludovic domnea cu adevărat numai asupra baletului și a scenei. La 13 ani, își făcea debutul pe scenă, ca balerin, în Le Ballet de Cassandre. Doi ani mai târziu, în 1653, în Le Ballet Royal de la Nuit (la a cărui muzică a contribuit și compozitorul Jean-Baptiste Lully, creatorul genului de teatru-dans/comédie-ballet, alături de Molière), Ludovic întruchipa Soarele la răsărit și era consacrat ca Regele-Soare. Era o prefigurare atât a rolului său dominant pe scena politică a lumii din acea perioadă, cât și a ”luminii” pe care avea să o răspândească în sfera artelor, contribuind, prin protecția acordată artiștilor, la înflorirea muzicii, teatrului și dansului.
Balerin strălucit, Ludovic a continuat să danseze până în 1669, la vârsta de 31 de ani, când – cum am spune astăzi – s-a retras de pe scenă. A avut grijă ca baletul, marea sa pasiune, să fie ridicat la rangul de artă regală, prin instituționalizare, odată cu înființarea Academiei Regale de dans (l’Académie Royale de danse), în martie 1661. Inițiativă unică, fără echivalent în alte țări. Academia Regală de dans devenea astfel a treia academie fondată în Franța, după Academia franceză (1635) și Academia Regală de pictură și sculptură (1648), și chiar înainte de Academia Regală de științe (1666) și de Academia Regală de muzică (1669). Interesant este că Academia Regală de dans nu a fuzionat niciodată cu Academia Regală de muzică, devenită, mai târziu, Opera din Paris.
Conform decretului regal redactat în 1661 și înregistrat de Parlamentul francez pe 30 martie 1662, scopul Academiei era să readucă arta dansului la perfecțiunea ei dintâi (rétablir ledit Art dans sa première perfection) și să contribuie la dezvoltarea ei atât cât va fi cu putință. Cu o exigență și un perfecționism demne de un adevărat balerin, Ludovic al XIV-lea remarca, de altfel, că puține persoane de la curtea și din suita sa aveau pregătirea necesară ca să apară în baletele sale și în alte divertismente dansante. Primii academicieni, 13 la număr, au fost maeștrii de balet (les maîtres à danser) din Franța cei mai în vogă la acel moment. Printre ei s-au numărat Henri Prévost, maestrul de balet al lui Ludovic, și François Galland du Désert, maestrul de balet al reginei.
Înființarea Academiei Regale de dans a stârnit nemulțumirea menestrelilor, care dețineau monopolul asupra predării artei dansului încă din Evul Mediu. În 1664, împotriva ”așa-zișilor” academicieni a fost publicat un pamflet, intitulat Le mariage de la musique avec la danse (Căsătoria muzicii cu dansul), iar tensiunile au luat sfârșit în 1695, printr-un decret care acorda aproape aceleași drepturi ambelor părți.
Academia Regală de dans și-a încetat activitatea în jurul anului 1780. Înființarea ei rămâne prima acțiune politică în favoarea artei dansului. Din păcate, deși obiectivul instituției l-au reprezentat formalizarea și normalizarea dansului, nu s-a păstrat nici un document ca mărturie a activității sale. Se știe că, treptat, membrii Academiei au început să fie recrutați din rândurile trupei de balet a Operei din Paris, consacrându-și activitatea formării balerinilor și contribuind astfel la crearea școlii franceze de balet.
